miercuri, 25 iulie 2012

Nina


Traiam o zi grabita de bucurestean navigand intre oameni si locuri si lucruri de atins. M-am oprit la o trecere de pietoni lasand sa treaca o batranica. Probabil cea mai lunga trecere pe care am vazut-o vreodata. Inaintarea ei parea un dans de melc. Tare mica, aplecata de mijloc si sprijinita in baston se uita la mine ezitant. I-am facut semn sa treaca linistita, astept cat este nevoie. A mai facut cativa pasi si mi-a facut semn cu bastonul ca vrea sa imi zica ceva. Am deschis geamul si am ascultat-o rugandu-ma, cu un aer jenat si politicos, sa o duc pana acasa. Casa ei era doar cateva strazi mai incolo. 

Am ajuns si m-a invitat sa intru macar doua minute sa imi arate bolta de vita de vie, din care ma invita sa manac cand vor fi copti, si sa imi arate niste fotografii. Timpul meu a ramas suspendat ascultand istoria intortocheata de viata a Ninei, bucuresteanca de 87 de ani, cu care m-am intersectat intr-o zi grabita.

Bucurestiul a avut mult timp o structura rarefiata de case despartite de gradini. Pe parcursul secolului XX au existat doua valuri mari de imigrare catre Bucuresti care au dublat in doua etape succesive populatia orasului. Dupa marea unire din 1918, elanul nationalist si improprietarirea veteranilor de razboi au adus oameni din provinciile istorice in marele oras. Un alt val de migranti a venit dupa al doilea razboi mondial cand tara mergea marsaluind spre urbanizarea fortata a clasei muncitoare, punand omul nou in cladiri noi inaltate peste biserici si case vechi. Micul Paris a stralucit interbelic in palate si vile si de-a lungul bulevardelor de inspiratie pariziana. Febra cosmopolita intelectuala - politica - industriala a acelor vremuri, despre care am auzit cu totii o multime de istorii si in cinstea careia s-au publicat nenumarate albume cu fotografii, coexista cu un Bucuresti mai putin vizibil, un Bucuresti mare napadit de oameni de peste tot din tara incercand sa isi faca un rost in locuite modeste, fara infrastructura urbana, aducand mult cu un stil de viata rural. Ce-i drept, chiar daca acasa cresteau gaini si porci si eventual aveau caruta si cal, cand ieseau la sosea si cele mai modeste fete se straduiau sa aiba parul buclat, fundita, rochita si palariuta. 

Istoria Ninei I.

Nina I. este nascuta si crescuta in Bucuresti, pe o strada paralela cu bulevardul Kiseleff (Str. Barbu Stefanescu Delavrancea). Tatal ei la fel ca si bunicii din partea tatalui, de asemenea din Bucuresti, erau oameni simpli fara carte care carau nisip si piatra cu caruta pentru cei care aveau nevoie la constructii. 

Mama ei, Ioana zisa coana Oaia, femeie apriga, lucra de asemenea la carat de materiale de constructii. 


”…pe mine ma lasa intr-o albie jos acolo si acolo tipam pana venea mama sa ma ia de acolo. Da' nu ma lua, ca ea zicea ca daca nu duce material la lucratori ce face lucratorii, cum sa ramaie fara material. Si sefu', inginerul, zicea «du-te, femeie, la copilul ala ca plange»… «lasa, domnule, ca daca are zile traieste, daca nu poate sa moara. Ce face lucratorii daca eu nu le duc nisip?». Si căra, saraca…asa era viata de grea.” 

O gospodarie in Bucurestiul de inceput de secol XX

”Mama mea era de alt neam si tata de alt neam. Mama era din Crevedia de Sus… suntem toti romani dar nu suntem la fel...Mama nu era dintr-o familie gospodara. Din partea tatalui erau gospodari, aveau altfel de randuiala pentru tot. Bunica a crescut baietii astia sapte …fiecare prin rotatie… trecea unul la albia de rufe, trecea unul la bucatarie, trecea unul la curte, unul la grajd sa curete grajdul la cal. Si toti prin rotatie faceau de toate. Zicea bunica «faceti treaba ca nu stiti ce neveste luati, peste ce neveste dati de n-o sa stie sa faca nici o mamaliga». Tata a dat peste femeia asta…tata facea mamaliga, tata rasturna mamaliga, tata o invita la masa pe mama. Ca mama nu stia sa faca nimic, nu era invatata asa cum era invatat tata. Tata spala vasele si nu le stergea niciodata, le limpezea cu apa calda, le punea sa se scurga, nu le stergea cu servetul ca a invatat de la bunica sa nu le stearga ca ramane scama pe vase. Le punea la soare, se uscau si le punea la locul lor. Asta e mare lucru sa fi gospodar…”

Imbaierea in unele case din Bucurestiul interbelic

”…De spalat ne spalam asa cum se spala atunci. Era covata mare, o albie mare ca o cada. Si in albia aia mare se spalau intai barbatii, cei trei baieti si tata, si eu cu mama ramaneam la urma pentru ca ailalti se bagau in pat si intorceau capetele ca sa ne spalam si noi ca eram intr-o camera. Nu putea sa ne spalam altfel decat asa...”

Scoala

”…noi am fost patru, trei baieti si o singura fata, asta a facut mama. Ne-a crescut asa cum ne-a crescut si cand a venit sa mergem la scoala se facea recensamantul pentru copii si mama a iesit afara sa vorbeasca cu o profesoara care a venit sa faca recensamantul. «Ce faci cu fata asta?» «Ce sa fac, eu nu stiu carte, omul meu nu stie carte, noi punem degetul unde ne ducem», ei nu invatasera carte la vremea lor, n-a apucat sa invete. «Noi o luam si o ducem la scoala ca sa invete sa scrie, sa se iscaleasca, sa stie ceva». «Doamna, daca vreti sa o luati luati-o dar eu nu stiu ce sa fac cu ea, eu nu stiu sa invat, nu stiu sa ii arat». Pana am invatat alfabetul, pana am invatat ceva a durat. Stiti ca se naste copilul inteligent cand e de familie inteligenta, daca nu esti de neam inteligent ramai asa si eu nu prea am avut cap, ca nu am avut, asa este drept si cinstit. Una e sa te nasti dintr-o familie de nobili si una e sa te nasti dintr-o familie amarata, in care nu sti decat sa manaci si sa te culci...”
Nina a facut 7 clase.


Profesia

Nina s-a angajat ca magazioner la un Institut pedagogic din centrul Bucurestiului, si de acolo s-a pensionat dupa ce a trecut pe rand prin posturile de: laborant ajutor, spalatoreasa, curier si portar. De la o colega de birou a invatat croitorie, stia ceva din scoala deja, si a lucrat in tot acest timp croitorie dupa orele de program ca sa faca un ban in plus.

Dragoste in vreme de razboi

Nina s-a cunoscut cu Iosef, provenit dintr-o familie de unguri, vecini din cartier.


”Ne-am cunoscut in cartier. Era atunci camuflaj, nu era voie sa stai pe strada. Eram tanara, aveam 19 ani (1943). Si nu era voie sa stai seara pe strada si venea militianul si zicea «mai, dracilor, mai, mergeti acasa! Ce stati pe strada!»…«Da' ce, dumneata nu ai fost tanar? Nu stateai tot pe strada?». Nu mergeam nici la parintii lui nici la ai mei, ne-am cunoscut in cartier. Si el a trebuit sa plece militar, atunci se facea armata 3 ani. Si nu ne-am casatorit ca eram tanara, el a plecat militar…si va spun, acum mi-e jena, a venit intr-o delegatie acasa si nu am mai scapat… Dar tot ce s-a intamplat i-a spus lu' mama lui si i-a spus asa: ”de acum inainte, daca se intampla ceva, pe Nina nu o lasi!”. Asta ne-a spus el inainte sa se intoarca din delegatie. Am ramas insarcinata si a trebuit sa urmez parintii lui, ca a venit razboi, bombardament, foamete, mizerie…ce a fost atunci.”

Iosef i-a scris frumoase mesaje de dragoste Ninei pe spatele unor fotografii. Mi-a dat sa citesc cu voce tare, ea le stia pe dinafara caci murmura cuvintele in acelasi timp cu mine, insa vroia sa le citesc eu cu voce tare ”1944 - Astazi sunt un fulg pe mare, maine insa pot sa mor… iubitei mele Nina, scrisa gandind mult la tine”…

Nina i-a urmat pe parintii lui care s-au refugiat in 1944 undeva in judetul Arad aproape de granita cu Ungaria. Din pacate Iosef a fost ranit in Sevastopol, Crimea a fost adus intr-un spital german din Buzau unde moare cu o saptamana inainte ca Nina sa ajunga la el. Scrisorile lui nu au ajuns la timp, s-au ratacit intre Buzau – Bucuresti – Arad. Intorsi in Bucuresti Nina o naste pe Iosefina (Zâna) in 1944, locuind cu parintii lui Iosef. Parintii Ninei nu au iertat-o, in special mama, ca a facut un copil fara sa fie casatorita.

Dupa o vreme de la nasterea copilului s-a angajat la un institut din centrul orasului, acolo locuia si tot acolo l-a cunoscut pe cel cu care s-a casatorit. Copila a fost crescuta de familia lui Iosef iar Nina o vedea sporadic, ajutandu-i la curatenie pentru a avea pretext sa vina sa-si vada copilul. Zâna era foarte frumoasa si familia se ocupa de educatia ei. Insa, in primul an de facultate a murit, putin inainte de a implini 19 ani.
”Asta a fost petrecerea mea si nici nu am simtit ca am trait.”

5 comentarii:

  1. Citind o istorioară ca aceasta, nu poţi să nu te gîndeşti la proprii bunici, în cazul în care ai copilărit pe lângă ei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ba ma ganesc la mine de unde-am plecat,unde sunt si oare unde voi ajunge....?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai stiu pe cineva care se gandeste si se intreaba asa

      Ștergere
  3. Se vorbeste despre Nina http://celelaltecuvinte.pro-forums.us/t403p810-la-un-pahar-de-vorba-19

    RăspundețiȘtergere