Pe unde ne băgăm nasul

E dimineață, mă spăl pe dinți și mă uit în oglindă. După mai mult de două săptămâni de răceală cruntă, nasul meu e transformat într-un fel de bucată de cartof roșu, borcănat care stă proeminent în mijlocul feței mele. Cu fiecare nou simptom credeam că am ajuns la capătul puterilor și nu se poate să suferi mai mult de atât de la o simplă răceală, iar acum, peste toate celelalte, aveam în loc de nas un cartof roșu, usturător. Mica mea suferință ocupa tot universul și vederea mea era un tunel la capătul căruia nu se vedeau decât lucruri despre nas. Așa au început să îmi curgă în cap, pe un ecran imaginar, expresii despre nas. Speram să îmi justific meschinul naso-centrism de context descoperind că există o preocupare universală a oamenilor despre nas. Așa că am invitat în explorarea mea pe oricine din rețele de socializare a fost dispus să își scotocească mintea în căutarea de expresii cu și despre nas dar și sinonime pentru nas. Am ajuns la o listă cu peste treizeci de expresii care au sedimentat diferite aspecte despre relația oamenilor cu nasul despre care vorbesc câte ceva în continuare.

Nasul ca indicator de statut

Una dintre funcțiile nasului, așa cum reiese din aceste expresii, este de a arăta locul pe care ar trebui să îl aibă purtătorul unui anumit nas în lume. Marea majoritat a expresiilor despre statut sancționează ipostazele în care purtătorului nasului nu își cunoaște locul în ierarhia de nasuri, într-o anumită orânduire pe care utilizatorul expresiei o consideră ca fiind intrinsecă și de nechestionat în modul cum e alcătuită încrengătura relațiilor sociale. Astfel de expresii vorbesc de purtători de nasuri obraznici, ne la locul lor, înfumurați, sau avertizează despre pericolul de a ”da prea mult nas cuiva”:

• A-și lua nasul la purtare
• A nu-și vedea lungul nasului
• A-și cunoaște lungul nasului
• Îi das nas lui Ivan și se urcă pe divan
• Nu-i de nasul tău
• E cu nasul pe sus
• A nu-i ajunge cu prăjina la nas

Am găsit o expresie prin care un anume interlocutor se referă la celalalt ca având un statut inferior, cum ar fi: ”ești un mucos”.

Nasul ca organ de simț dar nu pentru miros

Probabil poziția acestuia, ne face să investim nasul cu o serie de puteri de percepție și intuiție care nu țin de funcția acestuia descrisă în manualele de anatomie. Nasul poate deveni un nemaipomenit organ al flerului și intuiției:

• Are nasul fin
• Are nas pentru ceva

Nasul poate fi o poartă care să modifice percepția și gustul pentru ceva:

• A da cu nasul de ceva
• A da pe la nas cu ceva

Nefolosit cum trebuie de către purtător, nasul poate fi un punct vulnerabil prin care cineva poate fi păcălit, manipulat, indus în eroare sau mituit:

• Dus de nas
• A prinde pe cineva de nas

Singura referire la nas ca organ receptor pentru simțul mirosului, în contextul acestor expresii, este situația în care un stimul pentru miros este atât de puternic încât ”îți mută nasul din loc”.

Nasul ca instrument în comunicare și relații

Nasul poate fi emițător în comunicare pentru a exprima dezgust, neplăcere, dispreț, mai direct sau mai pe la spate:

• A strâmba din nas
• A râde cuiva în nas
• A râde pe sub nas

Nasul, mai cu seamă în ipostaza lui disfuncțională, cum ar fi când ești răcit și îți curge nasul, poate fi și mijlocul de a comite o gafă:

• A da cu mucii în fasole

Tot nasul poate deveni un fel de supapă de siguranță prin care poate fi eliminat surplusul a ceva care altfel ne-ar dezechilibra, sau nasul semnalează că este pe punctul să se producă acest dezechilibru:

• I-a ieșit pe nas
• A scoate panglici pe nas
• A scoate flăcări pe nas

Datorită poziționării sale în avangarda noastră fizică poate ajunge foarte repede și acolo unde nu ar trebui, transformând purtătorul nasului într-o persoană intrusivă și trezind reacții pe măsură:

• A-și băga nasul unde nu-i fierbe oala
• Să-ți bagi nasul în cur (propriul cur decât să îți bagi nasul în treburile altuia)
• A trânti ușa în nas

Agresiune, pedeapsă și rinoplastie

După cum arată tot acest șir de expresii, nasul are o anumită greutate în statutul și interacțiunile noastre sociale. Corespunzător acestora, atacul la statul sau criminalizarea cuiva se face și prin agresiune și pedeapsă asupra nasului. Consemnat lingvistic nu am găsit deocamdată decât:

• Băga-ți-aș sârmă în nas
• A îi da borșul pe nas

Numeroase surse istorice consemnează pedeapsa cu tăierea nasului cam peste tot în lume, din India, Grecia antică, America pre-columbiană, Balcanii medievali, etc., din antichitate până în prezent. O istorie recentă mediatizată în Occident relatează cazul unei foarte tinere femei din Afganistan pedepsită cu tăierea nasului și a urechilor. Mai multe despre aceasta aici.

În spațiul românesc, cronicarii menționează numeroase situații despre tăierea nasului:

” XLI. Era un boier, anume Neculai Milescul Spătariul, de la Vaslui de moșia lui, prè învățat și cărturar, și știè multe limbi: elinește, slovenește, grecește și turcește. Și era mândru și bogat, și umbla cu povodnici înainte domnești, cu buzdugane și cu paloșe, cu soltare tot sirmă la cai. Și lui Ștefăniță-vodă îi era prè drag, și-l ținè prè bine, și tot la masă îl punè, și să giuca în cărți cu dânsul, și la sfaturi, că era atunce grammatic la dânsul. Iar când au fost odată, nu s-au săturat de bine și de cinstea ce avè la Ștefăniță-vodă, ce au sedzut și au scris niște cărți viclene, și le-au pus într-un bățǔ sfredelit, și le-au trimis la Constantin¬vodă cel Bătrân Băsărabă în Țara Leșască, ca să să rădice de acolo cu oști, să vie să scoață pre Ștefăniță-vodă din domnie. Iar Constantin-vodă n-au vrut să să apuce de acele lucruri ce-i scriè, ce s-au sculat și au trimis bățul acel sfredelit cu cărți cu tot înapoi la Ștefăniță-vodă, de le-au dat. Deci Ștefăniță-vodă, cum au vădzut bățul cu cărțile, s-au prè mâniet și l-au și adus pre acel Nicolai Milescul înaintea lui, în casa cè mică, și au pus pre calău de i-au tăiat nasul. Scoțând Ștefăniță-vodă în grabă hamgeriul lui din brâu, au dat de i-au tăiat calăul nasul. Și n-au vrut să-l lasă pe calău să-i taie nasul cu cuțitul lui de calău, ce cu hamgeriul lui Ștefăniță-vodă i-au tăiat nasul. După acee, Nicolai Cârnul au fugit în Țara Nemțască și au găsit acolo un doftor, de-i tot slobodziè sângeli din obraz, și-l boțiè la nas, și așè din dzi în dzi sângele să închega, de i-au crescut nasul la locu, de s-au tămăduit. Iar când au vinit aice în țară, la domniia lui Iliieș-vodă, numai de abiè s-au fost cunoscut nasul că-i tăiat. Numai tot n-au ședzut în țară mult, de rușine, ce s-au dus la Moscu, la mareli împărat, la Alexii Mihailovici, la tatăl marelui Petru împărat, carele au vinit la noi aice în Moldova.” (Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, Sursa: aici)

Ca urmare a acestor agresiuni asupra nasului s-a dezvoltat și rinoplastia și tot felul de dispozitive prostetice pentru nas, cum ar fi ochelari care au și nas pentru a ascunde lipsa nasului sau nasul mutilat. Se pare că pionierii chirurgiei plastice pentru nas sunt indienii urmați de italieni. Un detaliat articol povestește despre amputarea nasului și rinoplastie aici.

Un alt aspect pe care aș vrea să îl menționez despre nas și agresiune și iubire și relații este legat de un anumit tip de raportare al adulților la copii. Și anume gestul de a-îl apuca pe un copil de nas, prinzându-i nasul între degetul arătător și degetul mijlociu ținute îndoite. Copil fie este apucat de nas fără să fie prevenit în niciun fel fie i se cere să își bage singur nasul între degetele celui care inițiază această interacțiune. Gestul adultului este ambalat cu mesaje de iubire, adulții râd drăgăstos și râd la reacțiile diferite pe care copilul le poate avea. Totuși, de cele mai multe ori gestul este neplăcut pentru copii. Capacitatea de a distinge neplăcerea pentru copil depinde de cât de mic e și de măsura în care are un adult în preajmă care îl însoțește că distingă granițe sănătoase față de ceilalți. Ca și în expresia ”mâncal-ar mama pe el”, are loc o confuzia de registru emoțional, afecțiunea față de copii este înțeleasă ca a conferi adultului drepturi asupra corpului și spațiului psihologic al copilului, în special la adulți care nu au ei înși aceste limite prea clare și proiectează în exterior emoții care le aparțin.
Același gest de a apuca pe cineva de nas sau de a da un bobârnac apare și în alte situații, am făcut referire la această situație în care disparitatea de putere este foarte mare.

Nasul artistic

Probabil cea mai cunoscută poveste despre nas este cea din ”Aventurile lui Pinocchio” de Carlo Collodi, încă o confirmare că nasul nu e bine să fie mai mare decât trebuie să fie.
Mi-am amintit cu prilejul acesta de opera satirică a lui Dmitri Shostakovich, Nasul, după povestirea lui Nikolai Gogol. Iată o impresionantă producție a acestei opere ca inspirație despre ce poate face nasul nostru și la ce să îl folosim: Dmitri Shostakovich - The Nose. Ada Milea și Bogdan Burlacianu au un album numit ”Nasul” inspirat tot de povestirea lui Gogol.

Desigur, nasul nostru nu are mai multă putere decât cea cu care suntem dispuși să îl investim. Fiind foarte vizibil devine un vehicul al unei simbolistici din imaginarul nostru cultural și social și acesta este prilejul să ne amintim, aflăm sau confirmăm lucruri despre acesta.