luni, 27 mai 2013

Campania agricolă de primăvară



La semănat de cucuruz, Caraş-Severin, România, 2013

Zilele acestea am fost la plimbare pe aici, pe la noi, aproape de munte, pe dealuri, prin chei, prin văi de râuri, nu cele mai turistice destinaţii dar cu aer curat de respirat şi fără semnal la telefon. Peste tot oamenii erau la muncă pe câmp cu plugul/semănătoarea trase de cai sau boi. E o imagine destul de familiară încă pentru multe locuri din România. Către deal, prin lunci de râuri, prin multe locuri unde proprietățile agricole sunt fragmentate sau unde terenul nu permite decât cultivarea unor suprafețe mici, pot fi văzuți oameni arând și semănând cu plugul/semanatoarea tras(ă) de cai sau boi. După lentila privitorului, imaginea aceasta poate părea idilică, exotică, tradiţională, primitivă, medievală, de subzistenţă... Indiferent de eticheta pe care i-am pune-o, scena cu plugul tras de animale a însoţit îndeletnicirile agricole ale omenirii vreme de mai bine de 4000 de ani, cu îmbunătățiri succesive dar ideea fundamentală rămânând aceeași după cum se poate vedea în succesiunea de reproduceri de mai jos.

Mesopotamia, 670 î.e.n, Sursă foto


Egipt, 1200 î.e.n.,  
Arat şi semănat în Theba, Scenă din mormântul nr. 1 aparţinând lui Sennedjem  
Sursă foto

Franţa, 1416 e.n.
Ţăran utilizând plugul cu două roţi, reproducere din manuscris cu miniaturi realizate de fraţii Limbourg, Musée Condé, Chantilly,  
Sursă foto


județul Caraș Severin, România, 2013


România este o maşină timpului, deocamdată poate asigura călătorii în special în trecut. O serie de filme istorice precum: Plugarii Babilonului, Ferma lui Ghilgameş, Brăzdând câmpia Nilului, Fermierul francez in vremea razboiului de 100 de ani, ar putea găsi în România toată recuzita necesară cel puţin pentru scenele la munca câmpului.  

Plug cu tracţiune animală, Caraş-Severin, România, 2013

Plugul tras de cai coexista în România cu "noii latifundiari", cum îi numeşte Vintilă Mihăilescu.



Din totalul suprafeţei agricole utilizabile (SAU), 38,7% este fragmentat în exploatări agricole de până la 10 ha şi reprezintă marea majoritate a exploatațiilor agricole din România, adică 97,7% dintre acestea. Exploataţiile de peste 100 ha reprezintă 0,4% din totalul exploataţiilor şi ocupă 48,9% din SAU.

Sursă grafic, Raportul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agricultura României aprilie 2012
Perspectiva că până în 2050 vom fi peste 9 miliarde de oameni pe planetă și nu vom mai avea ce mânca alimentează poziții precum: nevoia de monoculturi tot mai performante; nevoia de organisme modificate genetic (OMG) cu rezistență crescută la dăunători și super productivitate; surse alternative de hrană cum ar fi insectele, după cum propovăduiește un recent raport al Națiunilor Unite privind viitorul hranei pe planetă, îndemnându-ne să învățăm de frații noștrii asiatici si africani rețete cu greieri, viermișori și scorpioni  

Treaba cu monoculturile și în special cu OMG-urile supără tare pe cei mai activiști dintre noi, căci modul de a produce hrana industrial are efecte nebănuite asupra mediului, de la eroziunea solului până la contribuția la efectul de seră. În plus, soluțiile acestea alterează alimentele tradiționale și pun în loc niște copii palide, care ar avea efecte nocive pentru sănătate și care te lasă cu senzația de a mânca plastic. Și atunci, pentru toate acestea, sunt soluții precum agricultura ecologică, permacultura (promovează multicultura multistratificată pe aceași suprafață de pământ și permite valorificarea inclusiv a unor suprafețe mici de pământ). Sub umbrela acestor valori apar orășeni care se întorc la agricultură pentru a produce roșia (CAP Gurbanesti), brânza și cartoful așa cum le știau de la bunici. Un astfel de exemplu de oameni care au schimbat macazul de la oraș la sat (dar și înapoi) sunt cei de la Coșul de legume. Critica pentru astfel de soluții eco-bio este că nu sunt sustenabile în perspectiva hrănirii unei planete tot mai populate. 

Agricultura în România

  Sursă logo-uri și poza

Peste toate aceste preocupări, în cu totul alt film, este acest grup destul de consistent în România de oameni care încă fac agricultură arând cu plugul tras de boi pentru că "așa au apucat pe vremea lor", pentru că nu au bani și aceasta e singura sursă de subzistență, pentru că "pământul trebuie lucrat". Pentru unii dintre aceștia motivația de a lucra pământul, așa cum au făcut-o dintotdeauna, nu este economică, pentru mulți motivația ține de însuși sensul vieții lor, munca în gospodărie fiind profund întrepătrunsă cu identitatea lor. Oameni cresc porc chiar dacă nu e rentabil şi chiar dacă copii s-au făcut vegetarieni. Domniţa cu pătrunjelul nu poate sta fără să facă ceva nici când vine peste iarnă la fiica ei, aşa că vinde pătrunjel să strângă pentru înmormântare. Maria cea care m-a teleportat la cooperativa agricolă de producție, pe de o parte a făcut tot ce e posibil pentru a-și trimite copii departe de munca câmpului, pe de altă parte casa de la țară are câte un cotlon (TV, aragaz, etc.) pentru fiecare dintre copii iar ea le lasă poruncă să nu care cumva să vândă gospodăria.

Sunt exemple de sate formate doar din pensionari al căror pământ este folosit de către vreun investitor român sau străin, profitând de lipsa de cunoaștere, energie și putere a populației îmbătrânite. Sunt alte spații rurale, hibrid de identități și culturi, în care fața satului se adăugește cu ce au găsit pe afară migranții la muncă în străinătate, așa cum cuprinzător ilustrează autorii proiectului Mandrie și beton. Există un proiect care își propune să îi învețe pe țărani să rămână țărani și să facă agricultură ecologică.

Ce fel de agricultură va avea România și ce fel de personaje o vor însoți și face rămâne de văzut dar pare că ceva se schimbă pe ici pe colo prin părțile esențiale. Peste nişte ani, nu foarte mulţi, oamenii cu plugul vor fi o amintire. Poate se vor găsi nişte nostalgici, downshift-eri, care vor continua să îl folosească. Oriunde am ajunge, chiar dacă ne dorim sau nu, omul cu plugul şi migrantul economic sunt două din moştenirile noastre recente importante care merită atenţie. Ruralul nostru e cel mai rural din Europa (avem populaţie rurală mult peste media europeană), de aceea când punem ochianul în zare, ţintind spre viitor, şi ne aliniem cu strategii europene (asociaţii agricole, irigaţii, cadastru agricol, subvenţii, etc.) ar fi o idee să ne uităm şi la locul din care pornim altfel e posibil să trăim o perpetuă mirare cu privire la destinaţia la care vom ajunge.