marți, 29 ianuarie 2013

Rolul pătrunjelului în riturile de trecere

























Zi de ianuarie 2013, soare cu dinţi, vânt năpraznic. O bătrânică cu un mini scăunel şi o mini tarabă improvizată vinde pătrunjel şi ceva rămăşiţe de mărar şi busuioc în faţă unui mare magazin cu de-ale gurii. Cu basma neagră, groasă, legată pe sub bărbie şi cu cu pulovăr tricotat de mână, ea arată ca cel mai potrivit personaj care îţi poate oferi bunătăţile grădinii. Zgribulirea bătrânicii mă îndeamnă să mă opresc şi să cumpăr un snop mare de pătrunjel. E deja după-amiază şi mă întreb de unde a venit şi când se mai întoarce acasă. În curând se înserează. Îngăduie să îmi spună câte ceva despre grădina ei, de unde este şi ce produce. Rezist în faţa frigului încălzindu-mă în faţa viziunii grădinii bătrânicii: un fel de corn al abundenţei atemporal, musai cu straturi bogate de pătrunjel de un verde crud ce-mi inundă retina. Conversaţia se desface straturi, straturi şi foarte repede ... mă loveşte evidenţa: de unde să aibă ea pătrunjel verde crud pe crivăţul ăsta!?!
 
...............................
Îmi puteţi spune de unde veniţi?
Vin din [...judetul Buzau] şi stau la fetele mele. Eu pe pământ am ceapă, am usturoi... io stau cu băiatu în casă. Acuma pământul nostru a îngheţat ... acum mai cumpăr şi eu să mai vin să fac un ban şi eu aicea. Mai am usturoi dar mai aduc de acasă. Viu cu ceapă verde, cu fasole d’aia albă... da' în vara asta nu s-a făcut, n-a plouat cum trebuie. N-a plouat la timpul ei şi nu s-a făcut, decât de sămânţă să semănăm. Şi stau la fete aicea că băiatul nu e stabilit acasă ... Se duce cu producţie ... că am avut cartofi, am avut de toate. Şi se duce departe pe la Moldova. Şi eu sunt aici, fetele nu mă lasă să stau singură. Trei am aicea.

Şi verdeaţa asta de unde e?
Păi, cumpăr şi eu de la care are sere... vara am de pe pământul meu dar acuma e îngheţat pământul. Şi acuma cumpăr că e unii care pun la sere. Vând ca să fac şi eu un ban ca să mă duc şi eu pe lumea ailaltă... îmi trebuie prosoape, îmi trebuie cheltuială.  La noi se face pomeni.

Cum se face pomana?
La noi se face pomana cu lumi pe bătătură. Faci pomană, vine preotul acasă, vin vecinii, neamurile şi mănâncă pomană pe bătătură. Când mori vine cu lumânare şi se leagă lumea la mână, toată lumea se leagă la mână. Pomana se face când ai murit dar eu adun bani ca să îmi facă copii că nu vreau să facă cu banii lor. Când mor să înfigă mâna la banii mei nu la ai lor. 

Cam cât costă o pomană?
Ehee... după cum faci, după cum caţi pomana. O faci cu castroane, alţii o face pe bătătură. Mai facem şi cu castroane luăm câte douăşpe castroane, douăşpatru de castroane d acolea... Şi punem acoloşa de toate, punem aperitive ... tot ce se pune la o pomană. După aia împărţim pe la vecini. Am făcut şi pe bătătură şi cu castroane, depinde... şapte milioane o pomană. La panaghie că iei plapumă, iei pat, iei toate ... aia costă mai mult... aia m-a costat, că am şi eu omul mort pe patru ani ... a costat douşpe milioane. Le iei de îmbrăcat, le iei plapumă, le iei ...noi... la patruzeci de zile.

Despre pământ
... Păi ceapă verde punem, fasole verde ... fasole bob, cartof, usturoi astea le punem. Şi porumbul şi floarea soarelui le dăm în arendă şi când se face ne dă şi nouă treizeci la sută. Eu ţin mult la pământ ... dacă faci planul, planul e toamna .. trec aşa un hectar de ceapă care îl pun io, un pogon de fasole care îl pun io, cartoful pun atâta şi e o grămadă de bani, da’ acolo în arendă nu mai dai niciun ban şi nouă ne dă şi nouă acolo trezeci la sută. Se ocupă patronul cu oamenii lui pe care îi plăteşte, plăteşte şi munceşte, da’ acum munceşte utilajele. 

Cât timp staţi aici într-o zi, de la ce oră veniţi?
După cum pot, după cum am şi eu treabă acasă. Azi am venit de la unşpe, ieri am venit la două jumate, acuma seara stau până la cinci ... da' astea le mai am şi plec acasă acuma. Astea le-am luat de ieri, când mă duc îmi dă pentru două zile. 

La ce e bun pătrunjelul?
Oho! E bun la ciorbă, la mâncare ... Ia lumea câte zece legături, nu mai mănâncă chimicale din'ăştia şi mănâncă pătrunjel.
...................................
După întâlnirea aceasta m-am oprit în două pieţe din Bucureşti, în Bucureşti Noi lângă parcul Bazilescu şi la piaţa Progresul, întreaga producţie de pătrunjel vândută la tarabe alături de ţelină, morcov, cartofi, praz .... era de la sere. N-am verificat daca toti banii de pe pătrunjel merg la pomeni dar am mâncat mult tabouleh zilele astea. 

Riturile de trecere
Sintagma aparţine etnografului/folcloristului/antropologului Arnold van Gennep care în 1909 publică Les rites de passage, cea mai cunoscută lucrare a lui. Aceste ritualuri, referitoare la naştere, căsătorie şi moarte, însoţesc în societăţile umane trecerea de la o stare socială sau biologică la alta. Tensiunea în faţa necunoscutului adus de aceste treceri este gestionată investind ritualul cu puteri miraculoasă care permită accesul într-un spaţiu sacru, călăuzind omul spre noua stare, identitate. Pomana menţionată de bătrânică are un astfel de rol.

P.s. Un specialist în agricultură îmi spune că pătrunjelul poate creşte şi iarna  dacă vremea e mai blandă şi plantele se pun sub o folie de protecţie. Nu cred că a fost cazul iarna aceasta. 

luni, 14 ianuarie 2013

Covrigul, pansamentul stomacului!



„…ăsta-i covrigul care e … pansamentul stomacului.”

Într-o zi din cele în care nu apuci să mănânci la timp şi dai iama în covrigi mă opresc la prima covrigărie din cale şi, în timp ce plătesc, domniţa din covrigărie îmi spune abrupt ca vor dărâma cuptorul. Iniţial am privit cu puţină îngrijorare soarta cuptorului şi am întrebat dacă pot să văd cuptorul cu un destin aşa trist. Domniţa împreună cu fiul ei m-au poftit înăuntru şi aşa am aflat câte ceva din secretele covrigului pe care urma să îl înfulec. 

În rândurile de mai jos este conversaţia pe care am avut-o cu domniţa covrigăreasă în care se regăsesc, într-un limbaj uşor colorat, sfaturi de nutriţie şi sănătate, distincţii despre covrig şi cuptoare pentru covrigi, printre care se întrezăresc speranţele şi efortul unor oameni care se străduie, cu mica lor afacere, să aibă o sursă de trai decentă într-o Românie în care pare că e dificil de făcut treaba asta, cel puţin pentru unii, pentru unii mai mulţi.


Care e secretul covigului?
Covrigii noştrii sunt naturali, nu au e-uri, nu au ameliatori, nu au nimic ca să îi umfle cu pompa, cum sunt ceilalti că aşa o sa ii umflăm pe ceilalti. Dar ăştia sunt naturali, asta vă pot spune ăsta e secretu’ natural. Ce au mâncat parinţii noştrii din timp de n-au avut nici un fel de nimic, suspiciuni şi toate astea…ăsta-i covrigul care e … pansamentul stomacului. Deci ăştia sunt…îi vedeţi că sunt un pic uscaţi aşa, ei sunt moi dar au … de a absoarbe sucul gastric de nu se poate, sunt cei mai buni cei mai sănătoşi.

De cat timp faceti meseria asta?
Deci de 38 de ani lucrez, de la 18 ani am carte de muncă numai în domeniul ăsta. Vă daţi seama de cât timp lucrez? Şi d’asta ziceam să deschid…da’ mai mult pentru el, nu pentru mine. Şi-a terminat şomajul, a lucrat 20 de ani în jandarmerie şi l-a dat afară. Şi e foarte trist pentru o mama ca să îl vadă fără servici, e foarte greu. Foarte greu! Am zis aşa: tot ce am mai agonisit să mă duc să îmi cumpăr cuptor electric.

Cam cat costa un cuptor din’ăla?
Cam 2500 de euro. Am aurul, tot care …aşa… mă duc îl vând şi să cumpăr cuptorul altfel n-am cum să fac. N-am eu nimic. Şi m-am înţeles cu proprietarul o lună de zile să nu îmi mai ia iar chirie că dacă io stau aici de 14 ani cu chirie am zis… mă lasă o lună de zile. A zis "mă anunţaţi când vă apucaţi de demolat" şi asta este. N-am ce să fac.
Deci mă doare la suflet când îmi văd covrigul pe jos că nu îl termină tot şi e aşa de gustos! Da’ asta e, ce să fac?! Mă obişnuiesc.

Cam cat aluat de covrigi, câţi covrigi faceţi pe zi?
Aici, acum la ăştia? Foarte puţini! Nici nu vreau să vă spun secretul. Că mă fac de râs dacă spun la cineva ca fac ...de covrigi pe zi şi ceilalţi pe electric au început să facă două, trei sute. Deci e ceva dureros. Deci nu te doare?

Cum de v-aţi apucat de domeniul ăsta?
M-am apucat că mi-a plăcut. Deci am venit de la ţara, io zic de la ţară ... io sunt născută în Borcea, ialomiţeancă.  M-am căsătorit pe urmă în Bucureşti şi n-aveam servici şi m-am angajat la o fabrică de pâine şi acolo am învăţat toată meseria patiserie, covrigărie, pâine, specialităţi. Toate mi-au plăcut. Mi-a plăcut.

Şi faceţi şi acasă o pâine de casă, ceva?
Şi cozonac fac, şi de toate fac (râde)...dar nu mai am timp, să mai stau să fac acasă acum. Aici stau şi fac de toate, ce am nevoie...

Va doresc succes!
Şi noi vă aşteptăm la covrigi. Noi vrem să facem ceva frumos, să vedem daca o fi să fie. Sperăm să fie şi cu vânzare mai mult. Că dacă n-o fi... Nu sunt bani să acoperi cheltuielile. Ca să mai mănânci şi tu ceva mai decent un pic... păi am trecut din nou ca pe vremea lui Ceauşescu tot cu fasole şi cartofi... io sunt operată de pancreas şi nu mai pot. Nu suport. Nu că nu-mi place, mie îmi place să mănânc şi fasole şi cartofi dar pancreasului nu poţi să îi dai aşa ceva. Pancreasului trebuie să îi dai ... ceva ... o fripturică fără grăsime, un iaurţel dar fără grăsime la fel degresat...

Dacă ar fi să daţi un sfat la oameni, când să mănânce covrig şi câţi?
Covrigi să mănânce dar să nu mănânce fierbinţi. Şi poate să mănânce câţi ... dacă se satură e suficient. Dar să nu fie fierbinţi. Oamenii în vârstă care vin şi îmi cer şi îmi spun: „Nu îi vreau calzi! Dacă aveţi mai rece să îmi daţi!”. Că mulţi mă întreabă:
  • Covrigul pârâie?
  • Da!
  • Aha, deci înseamnă că e proaspăt!
Aţi văzut ce ştie bătrânii? Deci a pârâit covrigul meu, deci ce a însemnat asta? Că e proaspăt.

La ce altceva să te uiţi la un covrig să ştii că e bun?
A pârâit? Deci asta înseamnă că e copt, deci nu face ghem la stomac. Deci o cocă crudă face rău unui stomăcel. Dar dacă îi dai ceva copt şi bun şi crocant e normal că stomacului îi place că absoarbe sucul gastric din noi care aţi văzut cum face fierea din noi şi-ţi dă pe gât toate cele nemirositoare şi nebune şi te arde pe gât? Deci ăsta absoarbe, asta e! Chiar dacă e la ... şi la cuptorul electric, nu contează. Dacă e un pic mai vechi ăla e mai bun. Cu cât e mai uscat, cu atât e mai bun! Pentru că asta e ...
Deci m-aţi înregistrat? (râde)

Da, v-am înregistrat!
Da, oricum, eu v-am spus tot adevărul. Nu v-am minţit nimic. Puteţi să îi mai intrebaţi şi pe cei mai în vârstă să vedeţi că tot la fel va spune ... care cunoaşte.

Cine cumpără mai mulţi covrigi?
Bătrânii. Pentru că ... este şi sănătos, este şi ieftini şi te şi satură şi nu mănânci nici mulţi. Sunteţi de acord cu mine? Pe câtă vreme ... nu ştiu ăilalţi, nu ştiu cum o fi. Dar oi mânca atunci. Dacă ne ajută Dumnezeu... noi spunem, suntem în perspectivă dar nu se ştie. Când ajung acasă nu ştiu ce o zice soţul că şi aşa mi-a făcut observaţie la telefon. Zice „te dă banii afară?!”, nu mă dă banii afară da’ ce să îi fac lu’ copilul ăsta? Să dărâmăm şi să facem spaţiu mai până aicea … vedeţi cât spaţiu ocupă ăsta. Ocupă spaţiu mare, pe câtă vreme ăla electric e atâtica.

Cuptorul ăsta cine l-a construit?
L-a construit cineva, l-am găsit aici, nu l-am construit noi. A fost meseriaş adevărat! Pe câtă vreme … io am mai lucrat în altă parte şi ne-am dus noaptea la servici şi când ne-am dus noaptea la servici nu am avut pe ce să lucrăm că căzuse toate bolta de la cuptor şi nu am avut pe ce să mai lucrăm! Şi ăsta … câte tramvaie trece, câte maşini, câte bumuri, dedesubt merge metroul … are 14 şi mă doare la suflet când l-oi dărâma. Ştiţi cum mă doare? Mă doare rău de tot!  … dar e adevărat la ăsta se şi munceşte mai mult. Uitaţi câta mai lopeţile am acolo!  … ne mai uşurează munca (cuptorul electric). Mie mi-a plăcut. Dacă nu se mai poate ce să facem … Vreau să vă spun că vine clienţii şi mă întreabă “de la mata o să iau merdenele, dar nu te superi covrigi o să iau de dincolo că d’ăia vrea şefa mea, d’ăia floşcăiţi, electrici. Aşa vrea şefa mea, d’ăştia moi. Nu mai vrea din’ăştia.” Păi până să vină ăştia nu cumpăraţi de la mine? E, acuma când o să vină o să vadă d’ăştia şi la mine trebuie să ia de la mine. Deci atunci îmi atrag clienţii înapoi spre casă. Asta e. Dar e greu. E muncă, e timp pierdut.

Dimineaţa la cât vă apucaţi să faceţi aluatul?
Vin de la cinci ... vedeţi că aici e condens şi dacă o să fie electricul ăla n-o să mai fie aşa. O să fie mai curat. Dar mie iarna nici doctorii nu îmi spune nimica că ştie cum vine vara şi cum găseşte de curăţenie aicea, lună! Dar acuma iarna nu am ce să îi fac. Pentru că dacă vin dimineaţa şi dau drumul la cazanul ăla care fierbe şi dacă vedeţi ce abur că mă îneacă şi nu pot să respir şi dau drumul la ăla... ei se opăresc să scoata amidonul din ei ... Sunt secrete şi la ăştia! Deci scoţi amidonul şi e foarte bun. Deci doctorii spun că la ăştia dacă scoţi amidonul din ei nu te îngraşi. Acuma sunt o grămadă de obiceiuri, eu mai ştiu ce mai zic... Cam atâta!

P.s. Discleimăr: pentru ca observ că vizitatorii ajung la povestea despre covrig căutând inclusiv leacuri bune pentru fiere, precizez că cele relatate mai sus sunt recomandările unei doamne covrigărese despre covrigii pe care îi produce și relatări din experiența dumneaiei. Pentru orice domeniu medical sau de nutriție, și pentru altele în general, e bine să verificăm cu specialiștii cum vine chestiunea în domeniul respectiv

vineri, 11 ianuarie 2013

Învăţăturile lui Gheorghe de la Câmpina



Dupa Anul Nou am mai hălăduit o vreme prin Câmpina şi la una din plimbări făceam fotografii pe la apus de soare iar domnul din imagine a ţinut să îmi spună cum trebuie să fac fotografii şi pentru ca avea mai multe de spus l-am ascultat:

Teoria despre gene
"Tot ce ţi-e scris ţi-e pus în frunte, cum se spune. Şi lucrurile astea sunt născute sau moştenite. Dacă te uiţi o sa vezi ... caracterul e de la tata, de la mama sau de la strabunicul (râde) …gena nu se pierde. Gena nu poate să ţi-o facă pe a ta să i-o dea lu’ ăla."

Iubeste natura
"Iubeşte natura! Domne, şi un gândac iubeşte-l  dar dacă e nevoie să îl striveşti, îl striveşti, fiindcă aşa e făcută viaţa, fiecare cât o are."

Cărţile
"Nu întâmplător vin cărţile la noi. Ele apar când ai tu nevoie de ceva şi tu trebuie să îţi alegi ce îţi trebuie. Vrei să ştii ceva, caută cărţile şi imposibil să nu găseşti. Dar aleargă după ele, caută-le!  Dedică un pic din timpul tău şi nu uita să mai şi munceşti.
La carte daca vrei să scrii o dedicaţie dacă e pe prima pagină cartea aceea nu poţi să o împrumuţi la nimeni. La sfârşitul ei unde nu se poate rupe fila, scrii acolo. Vezi cu ce ocazie a primit-o, când şi de la cine."

Crăciun
"Fetei i-am făcut în fiecare an pom de Crăciun iar ea a ştiut până în clasa a VI-a că există Moş Crăciun. Am făcut un brad, l-am pus pe frigider, am pus un Moş Crăciun în faţă, nişte bomboane şi ea zicea că a venit Moş Crăciun. Într-un an nevasta a zis să luăm un ceas de Crăciun băiatului că era mai mărişor. Şi eu am zis, noi facem greşală, hai să luăm şi fetei, că ştiu eu ce o să se întâmple. Am luat ceas şi ei şi le-am pus, vă zic să ştiţi să puneţi şi voi la copii, niciodată să nu le puneţi să le vadă. Le-am pus ceasurile şi I-am luat sa vedem ce v-a adus Moş Crăciun, totdeauna trebuie să te cobori la copii (şi lu’ asta mare tot aşa îi fac acuma, vorba aia e bătrână…). S-a uitat băiatul că era mai mărişor
-          - Ia uite un ceas aicea!
Şi fata, Cristina, zice:
-          - Vezi că trebuie să fie şi al meu acolo!
Nu a mai avut puterea să se ducă să caute şi ea în pom dar a ştiut că trebuie să fie şi al ei acolo. Şi m-am uitat la nevastă aşa…şi i-am tras-o aşa…mărunt din buze. Vezi, niciodată să nu faci diferenţa asta!"

Munca şi învăţătura
"Bine acum e situaţia asta parşivă, că spun, eu am lucrat în sistemul ăsta... aveam trei copii în familie plus doi adulţi, cinci, şi lucram reparaţii din’astea  la procent. Eu ştiu cum este să stai în atelier şi să nu intre nimeni pe uşă şi doar să iei 4 lei un verificat, o paine. Nu luam o pâine! O zi stăteai, 8 ore stăteai acolo şi pe urmă luai geanta şi te duceai pe colo, pe colo şi lucrai. Aşa era meseria noastră de meşteşugar (electronist reparator radio TV, la atelierul cooperativei meşteşugăreşti în anii 60).
Asta e munca, să vrei să o munceşti şi să îţi placă să o munceşti. Veneam şi lucram cu tata...făcusem liceul şi atunci când terminai liceul puteai să fi ... director de şcoală, puteai să fi profesor. Eu mă duceam să predau la copii de la a doua la patra şi îl suplineam pe director. Mă duceam pe jos 8 km până acolo, veneam înapoi şi când veneam mama, în special mai spre primăvara, mama era cu vaca...mă duceam stăteam cu vaca şi o trimeteam acasă la mâncare. Sau mă duceam la tata care lucra zidărie...
Eram pedagog la petrol chimie, aveam 1500 de elevi acolo în anul întâi. Am ajuns acolo de la liceu. Când am terminat armata eram 13 pedagogi acolo. Care terminasem armata ne-a angajat pedagogi. Cum am ajuns acolo...M-am dus la o lucrare cu tata, era o casă şi avea 13 trepte de mozaic sa le finisezi. Acum e boerie cu polizorul...te duci cu ăla faci cum vrei...Aveam toate degetele până sus legate că te mănâncă cimentul. Am ajuns sus şi era un planşeu de 3 pe 3, un hol cu mozaic şi mi-a zis tata că trebuie şi ăla frecat. Şi când am ajuns eu la sfârşit se terminase şi curgea sudoarea pe mine, udam betonul ăla jos ... l-am chemat pe tata.
-          Vino tată şi te uită! Tată e bine?
-          Da, mă, e bine.
Şi când am luat o piatră şi am trântit-o şi am zis:
-          De azi înainte nu mă mai vezi!
Şi am plecat la şcoli şi am făcut două şcoli tehnice. Mi-am dat seama că dacă nu înveţi ... la uzină era un băiat, venise şi el acolo să câştige nişte bani la uzină şi se pregătea pentru facultate şi îl luam:
-          Hai să punem termocuplă, hai pe cuptorul ăla, hai pe colo, hai pe colo
-          De ce mă chinui aşa
-          Mă, băiatule, dacă nu intri la facultate asta te aşteaptă
...Şi a intrat băiatul la facultate."