miercuri, 25 iulie 2012

Nina


Traiam o zi grabita de bucurestean navigand intre oameni si locuri si lucruri de atins. M-am oprit la o trecere de pietoni lasand sa treaca o batranica. Probabil cea mai lunga trecere pe care am vazut-o vreodata. Inaintarea ei parea un dans de melc. Tare mica, aplecata de mijloc si sprijinita in baston se uita la mine ezitant. I-am facut semn sa treaca linistita, astept cat este nevoie. A mai facut cativa pasi si mi-a facut semn cu bastonul ca vrea sa imi zica ceva. Am deschis geamul si am ascultat-o rugandu-ma, cu un aer jenat si politicos, sa o duc pana acasa. Casa ei era doar cateva strazi mai incolo. 

Am ajuns si m-a invitat sa intru macar doua minute sa imi arate bolta de vita de vie, din care ma invita sa manac cand vor fi copti, si sa imi arate niste fotografii. Timpul meu a ramas suspendat ascultand istoria intortocheata de viata a Ninei, bucuresteanca de 87 de ani, cu care m-am intersectat intr-o zi grabita.

Bucurestiul a avut mult timp o structura rarefiata de case despartite de gradini. Pe parcursul secolului XX au existat doua valuri mari de imigrare catre Bucuresti care au dublat in doua etape succesive populatia orasului. Dupa marea unire din 1918, elanul nationalist si improprietarirea veteranilor de razboi au adus oameni din provinciile istorice in marele oras. Un alt val de migranti a venit dupa al doilea razboi mondial cand tara mergea marsaluind spre urbanizarea fortata a clasei muncitoare, punand omul nou in cladiri noi inaltate peste biserici si case vechi. Micul Paris a stralucit interbelic in palate si vile si de-a lungul bulevardelor de inspiratie pariziana. Febra cosmopolita intelectuala - politica - industriala a acelor vremuri, despre care am auzit cu totii o multime de istorii si in cinstea careia s-au publicat nenumarate albume cu fotografii, coexista cu un Bucuresti mai putin vizibil, un Bucuresti mare napadit de oameni de peste tot din tara incercand sa isi faca un rost in locuite modeste, fara infrastructura urbana, aducand mult cu un stil de viata rural. Ce-i drept, chiar daca acasa cresteau gaini si porci si eventual aveau caruta si cal, cand ieseau la sosea si cele mai modeste fete se straduiau sa aiba parul buclat, fundita, rochita si palariuta. 

Istoria Ninei I.

Nina I. este nascuta si crescuta in Bucuresti, pe o strada paralela cu bulevardul Kiseleff (Str. Barbu Stefanescu Delavrancea). Tatal ei la fel ca si bunicii din partea tatalui, de asemenea din Bucuresti, erau oameni simpli fara carte care carau nisip si piatra cu caruta pentru cei care aveau nevoie la constructii. 

Mama ei, Ioana zisa coana Oaia, femeie apriga, lucra de asemenea la carat de materiale de constructii. 


”…pe mine ma lasa intr-o albie jos acolo si acolo tipam pana venea mama sa ma ia de acolo. Da' nu ma lua, ca ea zicea ca daca nu duce material la lucratori ce face lucratorii, cum sa ramaie fara material. Si sefu', inginerul, zicea «du-te, femeie, la copilul ala ca plange»… «lasa, domnule, ca daca are zile traieste, daca nu poate sa moara. Ce face lucratorii daca eu nu le duc nisip?». Si căra, saraca…asa era viata de grea.” 

O gospodarie in Bucurestiul de inceput de secol XX

”Mama mea era de alt neam si tata de alt neam. Mama era din Crevedia de Sus… suntem toti romani dar nu suntem la fel...Mama nu era dintr-o familie gospodara. Din partea tatalui erau gospodari, aveau altfel de randuiala pentru tot. Bunica a crescut baietii astia sapte …fiecare prin rotatie… trecea unul la albia de rufe, trecea unul la bucatarie, trecea unul la curte, unul la grajd sa curete grajdul la cal. Si toti prin rotatie faceau de toate. Zicea bunica «faceti treaba ca nu stiti ce neveste luati, peste ce neveste dati de n-o sa stie sa faca nici o mamaliga». Tata a dat peste femeia asta…tata facea mamaliga, tata rasturna mamaliga, tata o invita la masa pe mama. Ca mama nu stia sa faca nimic, nu era invatata asa cum era invatat tata. Tata spala vasele si nu le stergea niciodata, le limpezea cu apa calda, le punea sa se scurga, nu le stergea cu servetul ca a invatat de la bunica sa nu le stearga ca ramane scama pe vase. Le punea la soare, se uscau si le punea la locul lor. Asta e mare lucru sa fi gospodar…”

Imbaierea in unele case din Bucurestiul interbelic

”…De spalat ne spalam asa cum se spala atunci. Era covata mare, o albie mare ca o cada. Si in albia aia mare se spalau intai barbatii, cei trei baieti si tata, si eu cu mama ramaneam la urma pentru ca ailalti se bagau in pat si intorceau capetele ca sa ne spalam si noi ca eram intr-o camera. Nu putea sa ne spalam altfel decat asa...”

Scoala

”…noi am fost patru, trei baieti si o singura fata, asta a facut mama. Ne-a crescut asa cum ne-a crescut si cand a venit sa mergem la scoala se facea recensamantul pentru copii si mama a iesit afara sa vorbeasca cu o profesoara care a venit sa faca recensamantul. «Ce faci cu fata asta?» «Ce sa fac, eu nu stiu carte, omul meu nu stie carte, noi punem degetul unde ne ducem», ei nu invatasera carte la vremea lor, n-a apucat sa invete. «Noi o luam si o ducem la scoala ca sa invete sa scrie, sa se iscaleasca, sa stie ceva». «Doamna, daca vreti sa o luati luati-o dar eu nu stiu ce sa fac cu ea, eu nu stiu sa invat, nu stiu sa ii arat». Pana am invatat alfabetul, pana am invatat ceva a durat. Stiti ca se naste copilul inteligent cand e de familie inteligenta, daca nu esti de neam inteligent ramai asa si eu nu prea am avut cap, ca nu am avut, asa este drept si cinstit. Una e sa te nasti dintr-o familie de nobili si una e sa te nasti dintr-o familie amarata, in care nu sti decat sa manaci si sa te culci...”
Nina a facut 7 clase.


Profesia

Nina s-a angajat ca magazioner la un Institut pedagogic din centrul Bucurestiului, si de acolo s-a pensionat dupa ce a trecut pe rand prin posturile de: laborant ajutor, spalatoreasa, curier si portar. De la o colega de birou a invatat croitorie, stia ceva din scoala deja, si a lucrat in tot acest timp croitorie dupa orele de program ca sa faca un ban in plus.

Dragoste in vreme de razboi

Nina s-a cunoscut cu Iosef, provenit dintr-o familie de unguri, vecini din cartier.


”Ne-am cunoscut in cartier. Era atunci camuflaj, nu era voie sa stai pe strada. Eram tanara, aveam 19 ani (1943). Si nu era voie sa stai seara pe strada si venea militianul si zicea «mai, dracilor, mai, mergeti acasa! Ce stati pe strada!»…«Da' ce, dumneata nu ai fost tanar? Nu stateai tot pe strada?». Nu mergeam nici la parintii lui nici la ai mei, ne-am cunoscut in cartier. Si el a trebuit sa plece militar, atunci se facea armata 3 ani. Si nu ne-am casatorit ca eram tanara, el a plecat militar…si va spun, acum mi-e jena, a venit intr-o delegatie acasa si nu am mai scapat… Dar tot ce s-a intamplat i-a spus lu' mama lui si i-a spus asa: ”de acum inainte, daca se intampla ceva, pe Nina nu o lasi!”. Asta ne-a spus el inainte sa se intoarca din delegatie. Am ramas insarcinata si a trebuit sa urmez parintii lui, ca a venit razboi, bombardament, foamete, mizerie…ce a fost atunci.”

Iosef i-a scris frumoase mesaje de dragoste Ninei pe spatele unor fotografii. Mi-a dat sa citesc cu voce tare, ea le stia pe dinafara caci murmura cuvintele in acelasi timp cu mine, insa vroia sa le citesc eu cu voce tare ”1944 - Astazi sunt un fulg pe mare, maine insa pot sa mor… iubitei mele Nina, scrisa gandind mult la tine”…

Nina i-a urmat pe parintii lui care s-au refugiat in 1944 undeva in judetul Arad aproape de granita cu Ungaria. Din pacate Iosef a fost ranit in Sevastopol, Crimea a fost adus intr-un spital german din Buzau unde moare cu o saptamana inainte ca Nina sa ajunga la el. Scrisorile lui nu au ajuns la timp, s-au ratacit intre Buzau – Bucuresti – Arad. Intorsi in Bucuresti Nina o naste pe Iosefina (Zâna) in 1944, locuind cu parintii lui Iosef. Parintii Ninei nu au iertat-o, in special mama, ca a facut un copil fara sa fie casatorita.

Dupa o vreme de la nasterea copilului s-a angajat la un institut din centrul orasului, acolo locuia si tot acolo l-a cunoscut pe cel cu care s-a casatorit. Copila a fost crescuta de familia lui Iosef iar Nina o vedea sporadic, ajutandu-i la curatenie pentru a avea pretext sa vina sa-si vada copilul. Zâna era foarte frumoasa si familia se ocupa de educatia ei. Insa, in primul an de facultate a murit, putin inainte de a implini 19 ani.
”Asta a fost petrecerea mea si nici nu am simtit ca am trait.”

luni, 9 iulie 2012

Dialog cu iz CAPist in umbra cetatii Troesmis




Exista un loc in Dobrogea aceasta minunata, in apropiere de Muntii Macinului, pe care l-am vizitat relativ de curand. Locul este langa localitatea Turcoaia, foarte aproape de bratul Macin al Dunarii si de un lac ale carui ape inunda o fosta cariera de granit (lacul Turcoaia sau Iacobdeal, sunt folosite ambele denumiri).



La nord fata de Turcoaia, un indicatorul din drumul DN22D (ce urca de la Turcoaia spre Braila) indruma catre o veche cetate (in dreptul fostului catun Iglița). Drumul duce pana la Dunare trecand pe langa urmele de cladiri ale unui fost CAP (un raport despre colectivizare, gazduit pe un web site al profesorului Katherin Verdery, mentioneaza doua cazuri de persoane in Turcoaia care „au avut manifestări duşmănoase împotriva gospodăriei agricole colective”).



La Dunare privelistea este impresionanta, malul Dunarii pe partea aceasta este foarte inalt si golas... se vede lumea de sus de aici. 



Pe acest platou se vad din loc in loc ridicaturi de pamant si urme de pietre semn al unei asezari vechi. Intinderea si pozitionarea arata ca a fost un loc important, azi marcat doar de un indicator de tabla cat o foaie A3 pe care scrie „Situl arheologic, Cetatea Troesmis”. 



Fost castru, cetatea getica a avut importanta strategica in perioada antica cu perioade succesive de dezvoltare si extindere, fiind atat centru militar cat si asezare civila, ajungand la un moment dat si sub stapinire romana. Primele atestari documentare despre Troesmis se gasesc in epistole si in Ponticele lui Ovidius. In ce priveste sapaturile arheologice se pare ca primele au fost facute in 1864 – 1865, Engelhart, si apoi in 1939, Emil Coliu, urmate de alte studii, insa rezultatele acestor studii sunt nepublicate. Aici o nota in Revista Pontica cu privire la Troesmis. Cercetarea arheologica ar avea din belsug de explorat aici dar se mai lasa asteptata ca in multe locuri din tara. In schimb se pare ca au fost persoane cu initiativa care au reusit sa gaseasca in ruinele de aici monede si alte obiecte pe care l-au distribuit pe la licitatii de antichitati, in tara si in afara ei, am gasit cateva articole care fac referire la initiativa aceasta: 1, 2, 3, 4. Ce s-a ales de obiectele respective dupa scadalul relatat in presa nu se stie.


Mergand in vremurile mai recente, in decorul fostei cetati a fost lasata in ruina si o statie de pompare menita, la vremea ei, sa asigure irigatiile gospodariei agricole colective



In mai 2012 la poalele cetatii putea fi gasita o stana cu oi si capre. In mai multe locuri din tara am vazut obiceiul acesta, oamenii dintr-un sat sau comuna isi pun animalele laolalta, tocmesc cioban sa le pasca si fiecarei familii, in functie de numarul de animale pe care le are in turma, ii vine randul la muls. Asta inseamna ca in zilele cand o familie are dreptul sa mulga turma merge la stana cu mic cu mare si colecteaza laptele de la intreaga turma producand din el ce se pricepe fiecare.

In ziua cand am ajuns acolo ii venise randul la muls lui T. Tase sau T.Năstase,”e tot una” zice el, care venise la stana cu sotia si nepotul. Oamenii tocmai terminau de muls oile. 



Vorbareti si ospitalieri ne-au povestit fel de fel si ne-au dat sa bem lapte de capra si oaie strecurat prin basma. Am stabilit sa le trimit fotografiile facute acolo asa ca am notat adresa si numele complet prilej cu care am primit cadou acest dialog:

”...T. Tase sau T.Năstase, e tot una...Am patit-o odata... erau doi sefi de ferma si unu m-a scris T. Tase si unul T. Năstase, ei m-au scris nu le-am spus eu, asta era cand sa plec la scoala profesionala. Si cand am terminat scoala au venit inginerii si ne repartizau. Si zice asa:

Inginerul 1 – T. Năstase?
Tase&Nastase – Eu sunt!
Inginerul 1 – Treci aicea
Inginerul 2 – Eu am T. Tase
Tase&Nastase – Tot eu sunt

.... Dumneata il ei pe Năstase si eu pe Tase...si eu eram si Tase si Năstase.

vineri, 6 iulie 2012

De protest! Instigare la conversatie igienica




Așadar, lumea e în stradă din nou în București. Două spre trei tabere diferite și trei locuri de protest. Cum bicla e neliștită să iasă și aflu că mai mulți amici sunt pe strada zic că merită să verific puțin situația.  Încalec și pornesc…

Primul popas la piața Victoriei, la girafa de la Antipa. Aici sunt câteva sute de oameni, mulți îmbrăcați în alb (acesta ar fi simbol al lipsei de apartenență politica). Lumea e adunată pe pajiștea și trotuarul din fața muzeului Antipa. Îmi par oameni cam între 30 și 50 de ani, doar cațiva puțin mai în vârstă. Într-o parte mișună mai mulți copii. Se râde, se glumește, se scandează. Nimic agresiv în atmosferă. Între scandări lumea vorbește fel de fel. Undeva pe scările muzeului Antipa sunt niște domni cu portavoce. De acolo se lansează o parte de mesajele scandate și tot de acolo miroase a PDL. Să nu uităm că domniile lor organizaseră și ei miting azi la Piața Enescu dar care era deja încheiat la acel moment, cam ora 21. Singurul moment mai precipitat, cât am stat eu acolo, a fost când a trecut o dubiță pe care scria Antena3 care s-a oprit în fața mulțimii dorind să filmeze probabil. Atunci lumea a huiduit și s-a aruncat cu o sticlă de plastic către mașină. Din ce am putut eu să culeg discursul acestui protest include cam următoarele preocupări: 

-      Schimbarea Președintelui e neconstituțională și modul cum a procedat actuala putere ne pune într-o pozitie foarte proasă în raport cu Consiliul Europei;
-          Antonescu e dicator. Odată instalat ca președinte îl va grația pe Năstase;
-          Ponta e plagiator și ar trebui să iși dea demisia;
-     ”Ziua lucrăm/noaptea protestăm”


La Universitate am ajuns relativ târziu, era mai puțină lume. Sunt două grupuri, unul la statuile de la TNB și altul la fântâna de la Arhitectură. La TNB e cam adunătura de lume și arată cam trist. Media de vârstă mai mare. Se flutura steagul României. La Arhitectura se vorbeste la portavoce, sunt mai mulți tineri. Câteva note din discursul participantilor sunt cam asa:

-          Băsescu trebuie să iși dea demisia și ”la Cotroceni cântă cucuveaua”;
-          Oprescu trebuie oprit să strice fântăna de la Arhitectură;
-          PDL = USL ”Aceeași mizerie”;

(Cele câteva detalii pe care le dau de la locul celor două puncte de protest sunt foarte contextuale, așa aratau lucrurile când am trecut pe acolo și cam asta am reținut eu.)

Treaba cu oamenii în stradă mă bucură și mă întristează în același timp. Mi-aș dori ca lumea să participe într-un gest firesc de implicare în viața publică și să amendeze, dacă e cazul, serviciul prestat de aleșii poporului. În același timp anumite părți din scenariul și recuzita folosite cu prilejul manifestațiilor de la începutul acestui an arată că, fără ceva mai multa educație și antrenament la astfel de treburi, avem din belșug printre noi material uman numai bun de folosit la manevre. Și din nou, e excelent că avem precedentul de anul acesta, că oamenii au văzut că se pot întâmpla lucruri pe care le cer daca ies în stradă, ideea ar fi dacă s-ar putea trece la nivelul următor. 

O alta treabă care mă răvășește total este calitatea conversației, modul cum în spații de conversație mai mici decât demostrațiile de strada, de la talk show-uri până la conversații la o bere, multă lume adoptă abrupt și irațional elemente din discursurile amintite mai sus (cu variațiuni pe temele respective). Argumentarea punctului de vedere adoptat este pe atât de săracă pe cât de vehement este tonul adoptat în discuție, iar raportarea la interlocutor este specifică raporturilor de tip haită, adică ești cu mine sau împotriva mea. Oamenii verifică în ce ape se scaldă cunoscuții lor...dacă se întâmplă să constați că amicul tău, om de treabă altfel, este de partea cealaltă a baricadei începe distracția. Reacția este, în funcție de personalitatea interlocutorilor, de la strigăt de luptă tribal și dorința atavică de a rupe capul interlocutorului, până la suspinul melancolic grăind nespus ”săracu', părea mai inteligent”. Este suficient să întrebi interlocutorul ”de ce crede ce crede”, deja pare suspect. E suficient sa critici una din tabere căci automat ești asimilat ca fiind din partea cealaltă, fără să fi afirmat vreodată asta, deja ai fost încadrat, și nu mai poți ieși din șablonul care ți-a fost dedicat. Lumea alba-neagra a acestor conversații nu permite decât poziții dihotomice. Foarte mult din aceste conversații se poarta în jurul presupunerilor despre ce va face, ce a gândit, ce intenții a avut sau va avea unul sau altul dintre actorii politici foarte populari zilele astea. Pentru acest univers imaginar se poarta discuțiile cele mai crâncene. Alt fenomen este memoria selectivă, există tendința de a omite sau critica mai puțin calamitățile făcute de actorii politici cu care sunt în echipă. De multe ori lumea se legitimează în discuțiile acestea cam așa: ”Spre deosebire de alții, eu chiar am o poziție rațională și obiectivă. M-am prins cum stă treaba cu toți ăștia, și dintre toate partidele și toți candidații am ales răul cel mai mic!”.


Se zice prin cărți, în care au fost studiate mai mult problemele acestea, că în situații mai intense, așa cum trăim și noi acum, se formeaza opinii în jurul problematicii respective de interes general.  Una dintre definițiile de referinta ale termenului, definiție data de Bernard Hennessy, 1965, zice că: “Opinia publica este complexul de referințe exprimate de un număr semnificativ de persoane cu privire la o problemă de importanță generală”. Studii făcute prin anii 60 – 70 (psihosociologia bat-o vina!) arată faptul că spațiul grupului are această proprietate de a da intensitate mai mare opiniilor și atitudilor participantilor la discuții (e vorba de opinii către care subiecții respectivi înclinau deja conștient sau nu, acestea devin mai pronunțate în urma unei discuții de grup). Fenomenul este numit polarizare de grup.

Cu ce ar putea ajuta pe cineva în viață conceptele menționate mai sus? Trebuie să recunoaștem, ce se întâmplă zilele aceastea pe la noi este o sursă excelentă de îngrijorare și anxietate. Atașamentul față de o anumită opinie ne poate face să simțim că am avea mai mult control asupra situației și dacă milităm pentru opinia noastră putem ajunge la pacea visată. În procesul de susținere a unei opinii, în discuțiile de grup, devenim și mai atașați de opinia noastră. Cel care se întâmplă să nu îmbrățișeze aceeași opinie cu cea pe care o avem ajunge să întrupeze motivul pentru care nu ajungem la rezultatul pe care îl dorim. Dorința de exterminare a obstacolului e fireasca și imperativa. Provocarea ar fi să vedem dacă putem face doi pași înapoi și să ne uităm fiecare la noi înșine și la situație, poate s-ar vedea de acolo că lucrurile pe care cu vehemență le susținem s-ar putea datora unui anumit context care ne poartă cu el. Provocarea este să vedem dacă putem face ceva împreună cu elanul acestor vremi căci până la urmă miza noastră este comună. Nu trebuie să cânte tot poporul un singur cânt la unison dar cu siguranta sunt modalități mai constructive de a purta o conversație.

Deconspirând acest proces, mă gândeam că, pornind de la premisa bunei credințe a interlocutorilor, în loc să se lase cu victime cu capul rupt în conversație, mai bine de-a igiena conversației să ne jucăm cu toții. Legile conversației igienice zic așa:

  1. Ascultă!
  2. Nu confunda persoana cu ideea!
  3. Dacă interlocutorul te contrazice mai ascultă odată!
  4. Afirmațiile despre ce ”a gândit, a intenționat, va face…” un anumit actor politic vor fi precedate întotdeauna de ”Eu cred că…”!
  5. Răspunsul la o afirmație a interlocutorului care începe cu ”Eu cred că…” sau ”Am auzit că …” este ”Ințeleg că tu crezi că/ai auzit că…” după care conversația se încheie!
  6. Citește legile, documentele despre care ai o opinie foarte imperativa și insurmontabilă și despre care vrei să vorbești cu alții!
  7. Dacă nu citești vreun document la care faci referire în conversație precizezi ”Eu cred că …” sau ”Am auzit că …”!
  8. Întreabă ”de ce” sau ”pe ce te bazezi” cât mai mult!
  9. Citește despre zvonuri și manipulare, musai din surse academice consacrate!
  10. Folosește dicționarul cât mai mult! Chiar pentru cei mai evidenți și de la sine înțeleși termeni, indiferent de cât ai studiat la viața ta!
  11. Dacă constați că mai multe persoane sunt de acord cu tine pentru un anumit aspect nu înseamnă că este neapărat corect sau adevarat ce crezi! mergi la sursa și verifică lucrul respectiv! 
  12. Interlocutorul tău crede ca are o pozitie raționala și obiectivă și prin urmare mai îndreptățit să aibă dreptate la fel cum și tu crezi asta despre tine!