O stână din Caraş-Severin

Ca să nu uităm de unde vine laptele şi brânza (făcută după o reţetă din care probabil a gustat şi Decebal) am vizitat din nou stâna de pe dealurile de la Brebu Nou, după doi ani în care am sărit peste acest program. Să ştie urmaşii urmaşilor care ar fi o altă sursă de lapte şi brânză în afară de cutiile şi pungile de pe rafturile supermarket-urilor. Și apoi s-ar putea sa nu mai vedem pentru mult timp acest mod de viata, asa cum exploreaza si autorul Ultimei Transhumante.

Mai sunt câteva ore până la concertele din seara de vineri la Festivalului de jazz de la Gărâna şi pentru că lumina e atât frumoasă şi cerul e senin şi clar pornim în vizită la stână. Pufoşenii de nori vegheză vazduhul şi pufoşenile de oi au în pază dealurile de lângă Brebu Nou. De îndată ce oprim maşina lângă stână o femeie micuţă şi energică porneşte hotărâtă spre noi. E toată numai un zâmbet, parcă ne aştepta. Nu ne-am mai întâlnit niciodată dar începem şi vorbim fel de fel şi mergem împreună spre căbănuţa în care stau cu rândul ţăranii care au oile în ortăşie în turma aceasta, stau aici în timpul verii şi mulg oile ... fiecare câte oi are, câtă brânză are. Ei sunt din Ilova, un sat cam la 15 km sud de Caransebeş, și vin peste deal către Brebu, pe un drum care zice că e judeţean şi arată ca un drum forestier, că e păşune bună şi lăsată nefolosită de când au plecat nemţii din Brebu Nou. Vine cam 6 lei de oaie pe sezon pentru păşune.

 

Căbănuţa de lemn e refăcută faţă de cum o ştiam dar ideea e aceeaşi, o casuţă din buşteni şi scânduri cam cinci pe trei metri. Pe masa din faţa căsuţei este un început de cină: un castron de tablă cu cartofi curăţaţi ţinuţi în apă.

În cabană sunt de-a valma: două pătuce de-a lungul cabanei pe dreapta cum intri, în stânga arde focul, în spate, pe peretele opus uşii este o poliţă pe care stau înşirate guguloaie mari, de caş ca nişte mămăligi albe năpădite de muşte negre. În fâşii de tifon mari stau alte guguloaie de caş la scurs. O rafală de vânt ce intră printre scândurile casuţei schimbă direcţia fumului şi eu ies afară aproape plângând de la fumul intrat în ochi. Mă prevenise femeia ca e căneală şi mult fum.

Mă reîntorc în casuţă. În stânga sunt două cuiburi de foc fiecare încălzind un ceaun, unul cât o cratiţă în care fierbe un pui şi altul zdravăn de tot în care fierbe laptele muls la amiază în care a fost pus chiag. Laptele cu chiag a dat în fiert aşa că e vremea să fie luat după foc. Laptele brânzit din ceaun este luat cu strecătoarea şi pus într-o fâşie mare de tifon şi apoi îşi va urma soarta, să stea la scurs agăţat de un cui din grindă alături de fraţii lui, guguloaiele de caş din laptele muls până acum.

Cei doi scot afară ceaunul în care a rămas doar zer fierbinte, să se răcească. Vine un neamţ mai târziu care cumpără zerul să dea la porci. Femeia verifică ceasul, e şase fix. Cam la 200 de metri distanţă de căsuţă sunt ţarcurile către care ciobanii mână oile. Lângă ţarcuri sunt două coşmelii de lemn, cât să intre un om culcat, acoperite cu folii de plastic, acolo dorm ciobanii să audă ... zilele trecute a venit un lup la stână în mijlocul zilei şi a agăţat o oaie, noroc cu câinii.

Bărbatul şi femeia închid cabana, i-au cu ei patru găleţi şi pornesc grăbiţi spre oi, e vremea mulsului de seară.
Femeia e într-un ţarc plin de oi şi le mână să treacă prin nişte mici portiţe către patru bărbaţi, fiecare cu găleată şi scăunel jos, pregătiţi pentru muls. Trei dintre ei sunt proprietari de oi şi unul este cioban.

Continuăm să vorbim. Ii intreb ce stiu despre festivalul de jazz ... Mai cu seamă femeia povesteşte o mulţime despre viaţa ei. Laptele ăsta contribuie şi el la studiile unei studente din Timişoara, nepoata ei. Dacă nu lucri în greu, cu forţă, nu ai ...mori de foame. Dacă nu-i servici ... de bine, de rau vine la lună. Copii mei dacă n-are servici, au fost de două ori şi ei în Germania acuma, o scos la sparanghel, au plecat să câştige că avem fata la facultate la Timişoara, nepoata. Şi nu-s bani. Cu o kilă de brânză, cu un miel primăvara ... apăi ce să ... că la şcoală trebuie să o ţi. Acolo trebuie să mănânce şi ea ceva, trebuie să mă îmbrăc ... or ai or nu ai. Nu pot să mă duc între coleji, între 700 de coleji ... acum e anul doi. Şi acum o venit copii la Sân Pietru că o căzut nepotămiu din cireş, şi-o fracturat picioru'. Io n-am putut să plec cu el la Timişoara, că am şase vaci acasă, doi cai, boi ... nu te ajută nime. 

După ce ultima oaie a trecut prin portiţa mulgerii bărbaţii pornesc cu găleţile cu lapte la căbănuţă. O iau de la capat. Laptele va fi strecurat, lăsat câteva ore cu cheag, pus la fiert, strecurat şi lăsat la scurs. Şi tot aşa de trei ori în fiecare zi.

Producţia de lapte e înregistrată precis într-un caiet de şcolar ţinut într-o pungă de plastic. Fiecare proprietar de oi are pagina lui unde se notează cât a colectat să se vadă când i se umple măsura. Măsura (M) are 10 litri, oca (O) are 5 şi cupa (C) are juma' de litru ... Când ni se umple mergem noi acasă şi vin alţii. De aceea întotdeauna sunt trei oameni la stână, pe lângă ciobani, să fie clară socoteala. Şi vine şi ne verifică controlul ... şefii care are oi multe, avem doi şefi care are oi multe. În înscrisul ăsta e caşul ăsta al dumneavoastră. El o terminat, ia omul ăstălalt care abia azi o început să o măsoare, azi la amiază. 
Se măsoară doar cu măsura, găleata gradată până la 10 litri care e măsura oficială a stânii.

Ca să cumpăr caş trebuie să aştept pe bărbatul femeii, este dintre cei care au fost la muls. Ea nu se ocupă cu vânzarea de caş. Se sterge pe mâini şi ia de pe policioara din spatele fundul căsuţei un guguloi de caş, îl aleg pe cel mai mic şi aşa mi se pare imens, are cinci kilograme. Ne dă să gustăm, e incredibil de bun, gras şi dens. Ca să îl fac brânză trebuie să îl tai bucaţi şi să le presar cu sare și să îl las să îşi tragă sare, a doua zi poate fi sărat, zic ei. Apoi ca să îl ţin trebuie să fac moare, sărată de să plutească oul în ea, moare de moare, şi în moarea aceea se ţine caşul sărat şi devine brânză.

Post postare am gasit poze mai vechi de la aceeasi stana

2008

2007

Dialog cu iz CAPist in umbra cetatii Troesmis

Exista un loc in Dobrogea aceasta minunata, in apropiere de Muntii Macinului, pe care l-am vizitat relativ de curand. Locul este langa localitatea Turcoaia, foarte aproape de bratul Macin al Dunarii si de un lac ale carui ape inunda o fosta cariera de granit (lacul Turcoaia sau Iacobdeal, sunt folosite ambele denumiri).

La nord fata de Turcoaia, un indicatorul din drumul DN22D (ce urca de la Turcoaia spre Braila) indruma catre o veche cetate (in dreptul fostului catun Iglița). Drumul duce pana la Dunare trecand pe langa urmele de cladiri ale unui fost CAP (un raport despre colectivizare, gazduit pe un web site al profesorului Katherin Verdery, mentioneaza doua cazuri de persoane in Turcoaia care „au avut manifestări duşmănoase împotriva gospodăriei agricole colective”).

La Dunare privelistea este impresionanta, malul Dunarii pe partea aceasta este foarte inalt si golas... se vede lumea de sus de aici. 

Pe acest platou se vad din loc in loc ridicaturi de pamant si urme de pietre semn al unei asezari vechi. Intinderea si pozitionarea arata ca a fost un loc important, azi marcat doar de un indicator de tabla cat o foaie A3 pe care scrie „Situl arheologic, Cetatea Troesmis”. 

Fost castru, cetatea getica a avut importanta strategica in perioada antica cu perioade succesive de dezvoltare si extindere, fiind atat centru militar cat si asezare civila, ajungand la un moment dat si sub stapinire romana. Primele atestari documentare despre Troesmis se gasesc in epistole si in Ponticele lui Ovidius. In ce priveste sapaturile arheologice se pare ca primele au fost facute in 1864 – 1865, Engelhart, si apoi in 1939, Emil Coliu, urmate de alte studii, insa rezultatele acestor studii sunt nepublicate. Aici o nota in Revista Pontica cu privire la Troesmis. Cercetarea arheologica ar avea din belsug de explorat aici dar se mai lasa asteptata ca in multe locuri din tara. In schimb se pare ca au fost persoane cu initiativa care au reusit sa gaseasca in ruinele de aici monede si alte obiecte pe care l-au distribuit pe la licitatii de antichitati, in tara si in afara ei, am gasit cateva articole care fac referire la initiativa aceasta: 1, 2, 3, 4. Ce s-a ales de obiectele respective dupa scadalul relatat in presa nu se stie.

Mergand in vremurile mai recente, in decorul fostei cetati a fost lasata in ruina si o statie de pompare menita, la vremea ei, sa asigure irigatiile gospodariei agricole colective. 

In mai 2012 la poalele cetatii putea fi gasita o stana cu oi si capre. In mai multe locuri din tara am vazut obiceiul acesta, oamenii dintr-un sat sau comuna isi pun animalele laolalta, tocmesc cioban sa le pasca si fiecarei familii, in functie de numarul de animale pe care le are in turma, ii vine randul la muls. Asta inseamna ca in zilele cand o familie are dreptul sa mulga turma merge la stana cu mic cu mare si colecteaza laptele de la intreaga turma producand din el ce se pricepe fiecare.

In ziua cand am ajuns acolo ii venise randul la muls lui T. Tase sau T.Năstase,”e tot una” zice el, care venise la stana cu sotia si nepotul. Oamenii tocmai terminau de muls oile. 

Vorbareti si ospitalieri ne-au povestit fel de fel si ne-au dat sa bem lapte de capra si oaie strecurat prin basma. Am stabilit sa le trimit fotografiile facute acolo asa ca am notat adresa si numele complet prilej cu care am primit cadou acest dialog:

”...T. Tase sau T.Năstase, e tot una...Am patit-o odata... erau doi sefi de ferma si unu m-a scris T. Tase si unul T. Năstase, ei m-au scris nu le-am spus eu, asta era cand sa plec la scoala profesionala. Si cand am terminat scoala au venit inginerii si ne repartizau. Si zice asa:

Inginerul 1 – T. Năstase?

Tase&Nastase – Eu sunt!

Inginerul 1 – Treci aicea

Inginerul 2 – Eu am T. Tase

Tase&Nastase – Tot eu sunt

.... Dumneata il ei pe Năstase si eu pe Tase...si eu eram si Tase si Năstase.”