Pemii din Wolfsberg sau Gărâna

”Aici tot s-o făcut cu mâna... numai acum o venit cu moto-cositoare, în urmă cu coasa o cosit, la cartofi numai cu sapa, numai cu mâna. Lemne cu mâna, cu joagăr am venit să tăiem, ca să avem. Așa a fost. Ăi tineri nici nu mai cred asta, nu mai cred. Și iarna o fost zăpadă atât... o trebuit să mergem în pădure, era până aicea sus. Așa o fost, dar dacă ai vrut un ban o trebuit să te duci. Acum e altă viață. Acum găsești orice, dacă ai bani. Dacă nu ai destul... Ne-am dus odată la pădure eu cu tata, am făcut la metri de lemne. Era un metru de lung, un metru de lat. Era 4 lei. Era 4 lei metru cub, un metru de lemne, așa s-o spus atunci. Abia am făcut 4 metri așa. Și era 4 lei! 4 lei era unul! Și făina era 12 lei! ”

E duminică, ultima zi din festivalul de la Gărâna din anul acesta. Pornesc prin sat în speranța că aș putea găsi ceva localnici care să îmi spună câte ceva despre viața lor în acest sat, mai de demult, înainte să vină migrația, turismul și jazz-ul peste ei. Știu despre o minoritate germană prin satele acestea, o populație numită pemi, și sper să vorbesc cu unul dintre ei. Am vorbit anii trecuți cu localnici români din zonă, oameni care au o stână în apropiere și pasc oile pe terenurile nemților plecați în Germania. Despre stână am povestit în articolul O stână din Caraș-Severin și voi reveni cu completări căci am făcut două alte interviuri anul acesta.
Duminica aceasta, cum am spus, speram să vorbesc cu un pem. Este puțin după ora prânzului, Brebu Nou pare aproape pustiu. În schimb, în Gărâna sunt o mulțime de turiști pe stradă, plimbându-se de la un eveniment la altul. După vreo două ore de plimbare pe uliță, discuții cu diverși amici întâlniți pe drum și vizite pe la evenimente, sunt pe punctul să renunț. Părea că sunt puține șanse să găsesc vreun localnic, toată lumea mă descuraja, și chiar dacă aș fi găsit-o îmi pierdusem speranța la tihna și liniștea pentru o discuție. Cam în acest punct mă aflam când mi-au atras atenția un grup de două femei și un bărbat care stăteau de vorbă la o poartă, pe băncuțe, nu departe de Hanul La Răscruce. Femeile au fuste cu un cordon care se strânge pe talie și cu poale largi, iar bărbatul are o anume pălărie.

E ceva vizibil diferit la ei față de publicul venit la festival. În curtea casei în fața căreia stau ei este un grup de personaje făcute din trunchiuri de mesteceni și eu pornesc de la acest pretext discuția. Aflu că domnul de la poartă a făcut personajele din lemn și mai sunt altele prin sat făcute de el.

Femeile nu vorbesc română, vorbesc cu bărbatul care îmi confirmă că s-a născut în Gărâna, și el și soția lui, iar acum locuiesc în Germania și vin aici cam o dată pe an. În scurt timp confirmăm că am putea să facem un interviu în care să îmi povestească cum era Gărâna pe vremuri și cum au trăit ei aici. Am stat pe banca de la poartă și mi-a povestit timp de aproape o oră. Și ne-am emoționat împreună, el părea copleșit de o mulțime de amintiri despre care mi-a spus în mai multe rânduri că pentru cei tineri par greu de crezut. Eu m-am mirat încă odată câte lumi paralele coexistă în această țară. Am aflat încă un exemplu de viață rurală în România care continuă să se transforme foarte rapid către o destinație necunoscută.

Iosef Riterberger, interlocutorul meu pem, are azi 82 de ani și este născut în Gărâna unde a locuit până în 1991, când a emigrat în Germania. Au plecat după copii lor care au hotărât să rămână acolo la primul concediu în Germania, în 1990. Strămoșii lui au fost aduși aici acum aproape 200 de ani, în 1828 când a fost întemeiat satul împreună cu alte sate de germani din zonă. Acum el și copii lui locuiesc destul de aproape de regiunea de unde au venit strămoșii lor aici. Deși amintirile vieții aici includ și vremuri grele, perioada de război, deportările în URSS, amintiri de copil rămas să facă muncă de adult la 9 ani (tăiat la lemne în pădure), lipsă de hrană, ce contează mai mult este senzația de ”acasă” care îi face să vină an de an în vizită aici:

„Apăi, suntem acasă aicea [zâmbește larg și cu ochii umezi]... cunoaștem fiecare piatră, nu?”

Context istoric

Gărâna sau Wolfsberg este un sat din munții Semenic înființat în 1828 populat cu germani aduși din Boemia, Pădurea Bavareză, Cehia de azi (Tudorescu, 2015; Creative Heritage, 2012; Vultur, 2014). În aceeași perioadă, 1826 – 1828, în munții Semenic au fost întemeiate satele Wolfberg (Gărâna), Weidenthal (Brebu Nou), Lindenfeld (Poiana cu tei) şi Wolfwiese (Poiana) care nu au depășit un număr de 3000 de locuitori de populație germană (Tudorescu, 2015). Cel mai izolat dintre acestea fiind Lindenfeld de unde migrația către Germania a început încă din anii ’80 (Ghel, 2018). 

Anterior, între anii 1718 – 1787, au avut loc trei alte valuri de colonizare, carolină, tereziană și iosefină, după numele împăraților de Habsburg care le-au organizat (Tudorescu, 2015; Narai, 2008). Populații de orgine germană au fost aduse la granița imperiului Habsburgic pentru apărare și exploatare de resurse naturale în zone pustiite (Tudorescu, 2015). 

Șvabilor bănățeni, Banater Schwaben, au fost supranumiți și șvabii dunăreni datorită căii pe care au fost aduși aici (Tudorescu, 2015). Numiți böms inițial, apoi pemi, aceștia sunt diferiți de coloniștii pemi de etnie cehă, aflați în sud-vestul Banatului și Clisura Dunării (Tudorescu, 2015).

Imperiul Habsburgic a alocat mult mai puține resurse pentru aducerea coloniștilor șvabi, față de cei sași, aceștia au venit în condiții mult mai dure. Mulți au murit datorită foametei, epidemiilor astfel în memoria colectivă a rămas vorba:  ”Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot, adică Primilor moartea, următorilor sărăcia, ultimilor pâinea” (Tudorescu, 2015).

Pentru colonizare au fost alese zone împădurite, aceste sate s-au întemiat la altitudini situate între 800 și 1100 de metrii. Ocupațiile lor erau în mod tradițional tăietori de lemne și crescători de animale. În perioada comunistă cei mai mulți bărbați au devenit lucrători în construcții, iar femeile continuau să muncească în gospodărie, creșterea animalelor și culturi de cartofi, secară, orz, pomi fructiferi. (Creative Heritage, 2012)

Pemii au venit într-o toamnă în munții Semenicului și nu a fost timp să își pregătească adăposturi așa că au fost găzduiți de românii din Slatina Timiș, o localitate de români, relativ aproape de actuala Gărâna (Ghel, 2018). Ulterior relațiile s-au menținut între germani și români, uneltele și fânul românilor era dat la schimb pe cartofii și merele nemților.

În perioada celui de-al doilea război mondial mulți sași și șvabi nu au dat curs cererii de înrolare în armata Reichului, însă toată minoritatea germană din Romania a suferit o serie de măsuri punitive instrumentate de sovietici (Narai, 2008). Imediat după război, pe 10 ianuarie 1945, a început o campanie de deportări, la acel moment 5419 etnici germani erau mobilizați în armata română, 1119 pe front, iar restul ca meseriași (Narai, 2008). Și din Gărâna o parte importantă a populației aptă de muncă este deportată în URSS în munții Ural, pentru ”reconstrucția URSS”, 17 – 45 de bărbați și 18 – 35 de femei (Creative Heritage, 2012). Cei deportați au stat cam 5, 6 ani în URSS. Au muncit la mine și păduri în condiții austere. Hrana pe care o primeau era condiționată de realizarea unei norme de muncă pe care nu o puteau face în fiecare zi. O parte dintre ei au murit la muncă sau pe drumul de dus sau de întoarcere în țară.

Până în 1991 populația rămâne exclusiv formată din această minoritate germană, după care a urmat migrația masivă a acestei populații în Germania. Casele lor au devenit pensiuni sau case de vacanță. O parte dintre aceștia își păstrează casele pentru a veni măcar odată pe an în sat. După cum îmi spune comunitatea de români care ține o stână pe dealurile de lângă Gărâna, Brebu Nou satul vecin cu Gărâna, proprietarii pășunilor, populația plecată în Germania, păstrează pășunea și o închiriază sau o oferă spre folosință românilor crescători de animale din zonă.

Gărâna a fost destinație turistică încă din perioada interbelică și în perioada comunistă, principalul loc de găzduire era motelul Weinfurter. (Tudorescu, 2015). După plecarea pemilor în Germania, în anii ’90, și locul devine tot mai mult o destinație de vacanță. Cam 6 familii de localnici pemi sunt încă în sat, iar dintre germanii plecați cam 20 de familii păstrează casele și revin an de an la Gărâna (Creative Heritage, 2012).

Câteva statistici

Proprietăți ale etnicilor germani în 1948 (Sursă date: Narai, 2008)

Localitate	Imobile de locuit (nr)	Fânețe (ha)	Pășuni (ha)
Gărâna	235	772	241
Brebu Nou	226	807	368

Recensăminte ale populației (Sursă date: Narai, 2008)

Localitatea	1930	1966	1992	2002*
Gărâna	1124	779	109	v. Brebu Nou
Brebu Nou	1041	830	10	34

Morți datorate deportărilor în URSS

Localitatea natală	Morţi pe drum spre locul deportării	Morţi în drum spre casă	Morţi după întoarcere	Total
Gărâna	34	-	-	34
Brebu Nou	26	1	5	32

Interviul cu Iosif Riterberger

Public aici aproape în întregime transcriptul interviului cu domnul Iosef Riterberger căruia îi mulțumesc încă odată. Interviul a durat aproape o oră și l-am înregistrat audio, cu acordul domnului Riterberger. Am eliminat unele repetiții specifice vorbirii orale. Am păstrat în mare parte dialogul așa cum s-a desfășurat. Totuși, pentru că despre unele subiecte am discutat în mai multe momente, am grupat paragrafele respective într-un sigur loc. 

OCUPAȚI ȘI VIAȚA COTIDIANĂ

 Îmi spuneți cum vă numiți?

 Iosef Riterberger

 Și sunteți născut în Gărâna, spuneti?

 Da.

 Îmi spuneți puțin cum era în copilăria dumneavoastră satul?

 Cum o fost atunci, noi a trebuit să mergem cu vacile pe câmp când am fost copii și femeile o lucrat acasă la pământ. Oamenii s-au dus în pădure și au lucrat în pădure, ca forestier. 

 La ocolul silvic?

 Așa, da, da, da. La ocolul silvic și femeile o lucrat acasă că o avut gospodărie mică, două vaci sau trei vaci, niște cai sau boi. 

 Ce altceva se făcea în gospodărie, în afară de animalele acestea ....

 Mai mult cartofi și secară. Altceva nu, ceva ovăz s-o mai făcut altceva nu, fiindcă suntem la o mie de metri. Oamenii dacă o fost lucrarea mai grea o rămas acasă, o ajutat la femeile. Și așa ... ei s-o dus dimineața în pădure, o stat toată săptămâna, o tăiat cu firizu de mână o făcut lemne, metri.

 Dar ei erau angajați sau se duceau în pădurea proprietate personală?

 Nu, era firmă de stat. Și o fost pădure, o fost ocolu ...

 Da, da.

 În perioada comunistă și majoritatea bărbaților lucrau la pădure?

 Da, altceva n-o fost aici. O făcut la metri. Și era un canal în pădure ... aici la Prislop, încă se mai vede. Mai înainte o fost de scândură. Și s-o făcut lemne aici de peste tot, până la Semenic sus.

 A, și se cărau pe canal...

 Da. Atunci am tras noi jos cu sania, jos până la canal și acolo om pus în canal și o dus lemne până la Reșița. 

 Da?!

 Da. Era canal până la Reșița.

 Care dă într-un lac, e și un lac înainte de Reșița

 Da. Numai ei până la Reșița s-o dus, până la Ranchina sau Secula. Și acolo o vândut la oamenii care o avut nevoie ce s-a făcut aicea. 

 Și oamenii care au lucrat la pădure aveau un salariu, erau angajați?

 Păi, da. La un metru pătrat era patru, cinci lei. Și câte metri ai făcut, atâția de cinci lei ai avut. 

 Aaa, ok. (râdem)

 Așa era la ocolu. Duceau unde aveau oamenii nevoie.

 Și în gospodărie, acasă, femeile .. în ce consta munca lor? Cam ce făceau la gospodărie?

 [...] o mers cu noi în pădure după frunze uscate și o dus în grajd frunze pentru iarnă, pentru animalele care o dormit pe frunza aia. Și dimineața și seara o trebuit să curățăm și am făcut o grămadă în grădină. Și atunci iarna cu cai sau cu boi, ce o avut oamenii, o cărat cu căruța pe câmp.

 Împrăștiau bălegarul peste câmp?

 Fiecare unde o avut un pământ. O avut o bucată aici, una sus, una jos, una dincolo. Fiecare o avut mai multe locuri și acolo o dus gunoi, ce s-o făcut iarna. Și o făcut grămadă și primăvara o așternut-o. Atunci cu plug cu cai sau cu boi, ce o avut fiecare, cu plugul de mână. Și pe urmă o pus cartofi sau secară sau ce o crescut. Am trăit cu treaba asta. 

 Și se producea în gospodărie toate alimentele pe care le mâncați sau mai cumpărați din altă parte?

 Zahăr și făină am cumpărat, fiindcă la secară nu prea s-o făcut. Mai înainte .... Care o avut vacile aicea, femeile în fiecare săptămână s-o dus în oraș la Reșița cu smântână, cu unt ... și o vândut acolo și atunci o cumpărat zahăr sau ce au avut nevoie. Că aici nu o crescut altceva decât cartofi și secară și ovăz și restul o trebuit să cumpărăm.

 Îmi spuneți niște feluri preferate de mâncare ce se făcea în copilărie, ce se făcea la dumneavoastră? (râdem) 

 Pot să vă spun că o fost așa timp după război și mai înainte o fost, era și greu de primit făină. S-o făcut din secară ce o crescut aicea, era o moară jos, ni-o măcinat și s-o făcut pită, dar știți cum o fost aici e mai negru [îmi arată un strat cam în mijlocul unei pâini imaginare] și jos era o dungă care nu s-o copt sau cum se zice ... și pe urmă noi asta o trebuit să mâncăm [râde] ...

 Aa, deci a ieșit o pâine necrescută și neagră ... 

 Da, sus iera neagră și jos era o dungă de-asta mai nefăcută...

 Și acum lumea la oraș cumpără pâine de secară, zice că e un mare ...

 Da, da

 Da ...

 Și s-o făcut într-o săptămână numai odată pâine. Noi am avut cuptor de pâine și acum avem.

 Aa, serios?! Și mai faceți acuma pâine?

 Nu. Mai târziu s-o făcut făină și o adus aicea pâine, dar mai înainte femeile o făcut ... drojdie nu s-o găsit ... Dacă o făcut într-o săptămână, o luat o bucată din asta ... de la ... de o făcut pâine și o pus la uscat ...

 Au luat din aluat?

 ... și săptămâna care o venit o pus-o în apă caldă și o pus-o undeva în vasul ăsta unde s-o făcut pâine... și  fierbea ...

 Da, știu și eu fac acuma pâine din aceasta acuma, cu metoda aceasta tradițională. 

 Da?! Atunci știți. Și toată săptămâna am mâncat și s-o făcut tare. N-a fost altă soluție. Da.

 Mda ... Și ceva sărbători locale, obiceiuri, ce făcea satul?

 Da, asta a fost! Era cum se spune la Anul Nou cum este și acum la Revelion era muzică, cum e și acum. Toată lumea s-o dus sus la cămin, sus poate ați fost. Era altă sală. Și s-o adunat acolo și era muzică și birt și dansau. 

 Venea tot satul, aveau loc?

 Da, da. Tot satul, tot satul! Apoi arau două sute și treizeci de numere în sat, dar într-o casă erau mai multe familii. Două trei ghenerații, o fost bunică, mamă și copii. Da. Și o stat într-o casă. Și cășile nu o fost așa mari cum e acuma. Era o casă cu două camere. Și noi am avut aici numai două camere. Acum avem mai multe, cum este acuma. În față ai o cameră și în spate altele.

 Dar de când au început să se facă casele acestea mai mari?

 Apăi de când o început mai mult lucru, atunci s-o început. Asta o fost în ’50, atunci o venit cu construcția aicea, șantierul, cum se zice. Oamenii s-o dus la lucru, o câștigat mai mult și atunci o început să …

 Unde se duceau la lucru? Și-au luat servici și lucrau în altă parte?

 Păi, eu când am fost mic, era de aici o mașină atunci. Ne-am dus până la Ciacova, până aproape de Timișoara, ne-am dus, am lucrat acolo la construcții. Da. Și am stat trei săptămâni, după trei săptămâni am venit acasă și am stat duminica acasă, de luni iar acolo. 

 Doamne!

 Da. 

 Aha.

 Fiecare ... eu am fost tânăr și am căutat să fie ceva de lucru, fiindcă ăsta pământul ce o fost nu ai putut să ... apăi ai putut să trăiești, dar cum...

 Da, da. Și deci dumneavoastră ați lucrat în construcții? Asta a fost ocupația?

 Da. Am lucrat la construcție și pe urmă, mai târziu s-o făcut aici, în ’50, 1950, s-o făcut canalul ăsta, ce o fost canalul ăsta ce o fost făcut din lemn, s-o făcut din beton și atunci o venit CSRul. Și CSRul o folosit apă, o făcut și barajul jos. Și canalul o făcut cu beton și nu o mai transportat lemne. Lemnele s-o transportat cu mașini la Reșița. Așa că eu am lucrat aicea la întreținere pe canalul ăsta, pe urmă m-am dus în Germania. 

ÎN GERMANIA

 Când ați plecat în Germania?

 În ’91.

 Aha. Și cum ați plecat? Știați pe cineva acolo sau ...

 Era după revoluție, după Ceaușescu, cum se spune ...

 Da

 S-o dus ai noștri copii în concediu, în Germania și o rămas acolo. 

 Aha. Înainte de ’89?

 Unii o plecat și înainte, apăi noi am plecat după copii, copii s-o dus în 1990. 

 Așa. În ’90 s-au dus copiii...

 Da. În concediu, acolo, după revoluție. 

 Da’ unde au rămas ei acolo?

 La Trausch Mein [nu sunt sigură că am înțeles corect!].

 Și ce au găsit de au rămas? Cum e asta, te duci în concediu și rămâi acolo? Îți lași totul? Casa, părinții?

 Păi, așa s-o întâmplat. 

 Așa s-a întâmplat. Păi, aveau unde să stea, ce să lucreze? Cum au făcut?

 Apăi, o stat în chirie acolo și o primit de lucru și o început acolo din nou. 

 Și ce lucrau ei?

 La fabrici, oriunde. Ce o găsit. Și noi, deci ai noștri o plecat in ’90 și noi am plecat în ’91 după ei. Ne-am dus și noi și am găsit acolo de lucru și eu și ea [arată către soția lui].

 Ce ați lucrat, ce ați găsit de lucru?

 Eu am lucrat la o firmă cu plastic din’ăștia, cum se spune...

 Ceva ambalaje de plastic?

 Dragă, o adunat plastic vechi și noi o trebuit să alegem, să împărțim. 

 Aaa, să recicleze plasticul?

 Da, da, da. 

 Aa, și îl sortați, îl selectați?

 Da, da, da. Apăi, noi om fost bătrâni, la fabrică nu ne-au mai luat. Și ea o găsit de lucru [arată către soția lui] la spălare de, cum îi spune ... ce se pune pe jos ...

 Podeaua?

 Da, podeaua. O lucrat la o firmă ...

 Curățenie să facă ...

 Da’ o lucrat cu mașina. Și așa am avut niște bani, chiria a trebuit să plătim. Era scump, de la 800 până la 1000 de euro, ăă ... mărci era atunci, pe lună și noi și copii tot la fel. S-o adunat. Apoi am cumpărat o bucată de pământ acolo și am început să facem casa și acolo afară. 

 Aaa. Și locuiți tot împreună cu copii acuma?

 Da. Apăi noi stăm jos, avem trei camere, ei stau sus, iară trei camere. 

 Da.

[…]

 Numai noi din sat suntem în Trostberg, îs mai mulți. Sunt și de la Brebu pe care îi cunoaștem, am cunoscut și de aicea. Avem o uliță aproape, suntem mai mulți din Gărâna. 

 Aaa, și vă întâniți acolo?

 Mdaa, apăi ne întâlnim și mai vorbim. Și mai se duc unii la alții.

[…]

REÎNTOARCEREA ÎN VIZITĂ ÎN GĂRÂNA

 Ce să facem aici. Și acum mai venim aici că avem casă...

 Da, e păcat să nu veniți. Cred că aveți atâtea amintiri... E o casa frumoasă.

 Apăi, suntem acasă aicea [zâmbește larg și cu ochii umezi]... cunoaștem fiecare piatră, nu?

 Da, da.

 Vecinii care mai este, care mai vin, știm cât este de bătrân sau cum îl cheamă...

 Da, da.

 Acum la bătrânețe cum suntem noi nu prea mai sunt ...

 Mulți înainte!

 Mulțumesc, că am 82 de ani.

 Uau! Mulți înainte! Nu pot să cred. Nu se vede.

 Da și ea cu trei ani mai tânăr. 

 Uau! Nu se vede deloc că aveți atâția ani.

 Și ne simțim bine aicea, că, na, suntem acasă și mai facem ceva ce putem. Ce nu putem lăsăm. 

 Cu câtă lume vă mai întâlniți aici din vecinii vechi? Mai sunt?

 Nu prea mai sunt, mai vin câte unii. De exemplu, ăștia de peste drum aicea iară vin, numai de două, trei săptămâni. Și de la vale, ăștia cu mașina roșu, ăștia iară au casă. Și vecinul nostru sus, iar mai țin casă. Și de la vale, aicea iară. Suntem aicea care ... ăștia care sunt mai jos, o mai vândut. 

 Și ei sunt plecați tot în Germania?

 Da, da.

 Sunt în același loc, v-ați dus în același loc?

 Nu.

 Fiecare a găsit în altă parte...

 Apăi fiecare, cum să spun, unii s-o dus acolo, unii în partea ailaltă. Și atunci ăi bătrâni s-o dus după ei. Și nu ne mai întâlnim unii cu alții afară [zâmbește larg] ...

 Aha...

[…]

OBICEIURI, GĂRÂNA ÎNAINTE SĂ PLECE LOCALNICII DIN SAT

 Îmi mai spuneți puțin despre obiceiurile mai vechi, înainte să plece lumea din sat? În alte sate nemțești din Ardeal sunt tot felul de obiceciuri în care se adună comunitatea împreună. Se întâlnesc fie femeile să facă ceva, bărbații să facă ceva. La dumneavoastră erau astfel de obiceiuri?

 La noi erau mai mult întâlniri sus la cămin. 

 Cam de câte ori pe an?

 De mai multe ori. Erau bal pentru ăi tineri. Da. Și pe urmă era o petrecere pentru ăi bătrâni. Și atunci era pentru toți. Și unii s-au dus acolo pentru balul la cei tineri și ăi bătrâni s-o dus, s-o întâlnit și s-o uitat cum o dansat ăștia. [râdem] și când s-o dus ăi bătrâni, s-o uitat ăi tineri. Și asta o fost ... apăi Kirvai, ăsta a fost în octombrie, petrecere. O fost trei zile petrecere. Duminică s-o început, luni și marți. Marți s-o dus ăi tineri prin sat la fiecare casă pe unde o fost fetele. Și băieți s-o dus unde o fost fetele și cu muzică o cântat acolo și o primit o găină [râdem]. Unii o dat niște zahar și, na, s-a adunat și pe urmă după-amiază, seara s-o făcut ... o comandă, ofertă și o mâncat acolo toți împreună.

 Aaa, ce frumos! Păi, și cine gătea, unde găteau?

 Păi, era pregatit dinainte […]

REVOLUȚIA DIN 1989

 Îmi mai spuneți ceva despre cum a fost la revoluție aici?

 Apăi la noi ... Nu serviti ceva? [imi oferă dulciuri de pe o farfurie pe care o au acolo. Soția lui se retrage în casă și la plecare îmi oferă și mie ceva. Cât timp am vorbit cu domnul ea a continuat sa vorbească în germană cu vecina care venise în vizită la ei la poartă. Am luat o napolitană și am refuzat mai mult, spunând că nu mănânc prea multe dulciuri] ... Apăi la noi aicea după revoluție ...

 Ce s-a întâmplat la revoluție? Adică a fost ceva, gălăgie? S-a luptat cineva?

 Nu, aicea la noi nu. Era foarte liniște. Noi ne-am uitat ... adică televizor încă n-o fost atunci, la radio am ascultat. Cutare, cutare, cutare. Aici la noi n-o fost. Noi nici nu am simțit. S-o cunoscut pentru cei care au ajuns în oraș.

 Nu a fost colectivizare aicea, nu a fost pământul ...

 Nu, la noi nu a fost, că nu o crescut. Numai înainte, după război imediat a trebuit să dăm cota. A trebuit să dăm cartofi, fân, săcară. Și ce nu s-o găsit aici, o trebuit să dăm la stat cu preț slab, așa. […] Atunci oamenii o vândut, o dat vacă să nu mai facă vițel, fiindcă nu o avut mâncare pentru atâtea vite. Fiecare o ținut ce o putut. Aici tot s-o făcut cu mâna... numai acum o venit cu moto-cositoare, în urmă cu coasa o cosit, la cartofi numai cu sapa, numai cu mâna. Lemne cu mâna, cu joagăr am venit să tăiem, ca să avem. Așa a fost. Ăi tineri nici nu mai cred asta, nu mai cred. Și iarna o fost zăpadă atât... o trebuit să mergem în pădure, era până aicea sus. Așa o fost, dar dacă ai vrut un ban o trebuit să te duci. Acum e altă viață. Acum găsești orice, dacă ai bani. Dacă nu ai destul... Ne-am dus odată la pădure eu cu tata, am făcut la metri de lemne. Era un metru de lung, un metru de lat. Era 4 lei. Era 4 lei metru cub, un metru de lemne, așa s-o spus atunci. Abia am făcut 4 metri așa. Și era 4 lei! 4 lei era unul! Și făina era 12 lei! 

 12 lei?!

 12 lei! Cum așa, de unde era?

 De la satul vecin, de la particulari de jos care o avut grâu și care o avut făină. O trebuit să cumpăr făină de la particulari, că iar n-ai găsit în prăvălie. După aia, mai la urmă s-o găsit. Te-ai dus la Reșița și ai putut să cumperi. Atunci imediat ... asta a fost în ’52. Era alți bani, pe urmă s-o schimbat și bani. Era milioane atunci. 

 Da, da.

 În ’52 s-o schimbat și era foarte ... trebuie să mergem să schimbăm. Au mers câțiva ...

 Și restul au rămas cu banii și nu mai ....

 Da, au rămas cu banii, da. Numai viața o mers mai departe [râde] ... viața o mers mai departe. Numai dacă spunem la ăi tineri, poate spun: ”de ce ați fost așa proști?!” [râdem]. Așa a fost atunci.

 Da. Așa e simplu să zici despre altul ....

[…]

DEPORTĂRILE ÎN URSS ȘI SATUL RĂMAS CU COPII CARE SĂ FACĂ MUNCI DE ADULT

[…]

 ... muncitorii care o fost în vârstă s-o dus în Rusia. O venit unu’ aicea, o venit la sfat acolo și a zis ... până la data asta, până atunci ... atunci i-o luat în Rusia. Noi copiii am rămas și ăi bătrâni.

 Când asta?! 

 Asta în ’45. După război imediat.

 Și unde s-au dus oamenii aceia?

 Poftim?

 Unde au fost dus în Rusia?

 Eu știu ... Nu pot să spun acum ...

 Aha...

 Eu am avut o soră și un frate. Sora o stat 5 ani acolo si fratele o fost 6. 

 Deci au luat și bărbați și femei?

 Și femei și fete. Mulți o murit acolo.

 Și ce îi punea să facă? Ce au făcut ei acolo?

 Au făcut ... unii au lucrat la mină. Fratele meu o lucrat la mină, l-o pus la mină acolo. Și unii i-o pus la spălat la aur, la ”dragă”, sau nu știu cum i-o spus. Și mai mulți o lucrat în pădure, la metri, o făcut metri. Și ăștia care nu o făcut norma nu o primit de mâncare acasă seara.

 Of ...

 ... așa o povestit de acolo. Mulți o rămas acolo, mulți o murit. 

 Da’ i-au luat și cu copii sau doar oamenii?

 Numai oamenii ... care o fost mai tare. Și de 17 ani o dus acolo. Că și eu am un văr și de 17 ani l-a luat ... mai mare, mai voinic și l-o luat.

 Și cam câți oameni au fost luați din satul ăsta?

 Păi, asta nu mai știu. Care au fost pentru lucru, ăștia au fost luat. Numai bătrâni și copii au rămas.

 Și pe dumneavoastră cum de nu v-au luat, erați mai mic?

 Da. Eram mai mic. Aveam 9, 10 ani.

 Și câți frați și surori ați avut?

 Eu am avut două surori și un frate, eram 4. Era o boală atunci când o fost ei mici. O paralizat sau nu știu, s-o îmbolnăvit copii mai mulți așa...

 Poliomielită cumva?

 Și o rămas mai mulți așa șchiopi.

 Ă meargă așa cu un picior ...

 Da, da. 

 Aha. 

 Sora mea o avut o parte, o rămas cam paralizată. O rămas și nu o mai crescut așa cum trebuie. 

 Probabil poliomielită.

 Poate. Cum o chemat asta nici eu nu știu. Mulți o murit și care nu o murit copii din’ăștia parcă o rămas ceva. Așa o fost. ... Și la școală ... am mers noi iarna la școală și primăvara o trebuit să mergem noi la ocol. Copii, că o fost numai copii s-o dus...

 Aaa, da. Că oamenii buni de muncă au plecat și în sat au rămas bătrânii și copiii!

 Da! Bătrânii și copii!

 Și cum era atunci?

 Păi fiecare cum o putut. 

 Ce treburi făceați dumneavoastră atunci?

 Păi, dacă o fost ceva de lucru o trebuit să mergem.

 Ce făceați?

 Păi, ne duceam la canal, om stat de pază. Unii au aruncat lemne în canal și noi am stat că dacă se oprește să îi dăm iară drumu’. Da. Și pe urmă primăvară ne-am dus aicea la ocol, asta a fost aproape în fiecare an în primăvară. Și am lucrat la pomi.

 Și primeați niște bani pentru mucă?

 Da. Au plătit câteceva.

 Dar nu a veați un contract sau așa ceva?

 Nuu.

 Vă luau așa: ”veniți să munciți și vă dăm niște bani”?

 Au chemat toți copii și au scris atâtea zile ai lucrat, atât ai plătit.

 Vai...

 Da’ nu i-o angajat sau ceva.

 Deci asta din ’45 când s-a terminat războiul și până când?

 Asta o fost atunci, acum s-a mai schimbat. Atunci a fost așa.

 Și cu cine ați mai rămas acasă?

 Cu părinții și soră bolnavă.

 Pe ei nu i-au luat la lucru...

[…]

 Și eu aveam 14 ani. O trebuit să merg la lucru în pădure. Tata nu o avut pe cineva și m-o luat pe mine. Și am tras de firiz toată ziua. Cum am putut. Ca să câștigi ceva. 

 Hmmm ... A fost greu atunci. Au fost ani grei.

 Da. Să știți, să știți. Și nici mâncarea nu prea o fost. Dacă vă spun 12 lei kilogramul de făină, nu?

 Că era după război atunci și era problemă, nu se făcea ... a fost foamete în anii aceia....

 Apăi și înainte de război nu o fost nu știu ce. Iară ce s-o produs aicea... Și în pădure tot s-o dus la lucru și o câștigat acolo la metri la pădure... 

[…]

ȘCOALA ÎN GĂRÂNA

 Păi, la școală noi am făcut patru clase. Nu mai mult. Da. Nu era mai mult aici. După război, patru clase. 

 Și nu ați continuat în altă parte?

 Păi, unde?! Pe jos până la Reșița vreți să mergem? ... Și

[…]

 ăștia au mai făcut înainte de război au făcut 7 clase. După război s-au făcut 4 clase și ăștia am ajuns noi. [râde]

 Aaa, înainte de război se făceau până la 7?

 Da, mai înainte. Eu nu am mai apucat. Și iara atunci când ne-am dus la școală, o fost în clasa I și a II-a, o venit cum să spun eu învățător și poate nici nu știa nemțește. 

 Aoleu!

 Și acum să lucrăm cu computerul [râdem] ... 

 Și la dumneavoastră la școală ... știa nemțește învățătorul cu care ați făcut?

 Da, era numai nemți atunci. Prima dată Și el o știut puțin nemțește... cine știe de unde o venit, nu mai știu de unde o fost. Și după aia o venit român și o învățat nemțește. Și într-o săptămână am avut două ore românește și două ore românește dacă copii vorbesc numai nemțește. Degeaba o spus că ăsta e scaun sau masă, nu? [râdem] Până te-ai întors, ai uitat. 

 Vai, vai, vai, vai, vai...

 Și era mai multe clase într-o cameră.

 Mai mulți copii de mai multe vârste, îi învăța în același timp?

 Da.

 La dumneavoastră câți copii erau în clasă când ați făcut școala?

 Apăi asta nu mai știu. Era două clase și acolo o fost împărțit de la a III-a până la a IV-a. Era o bancă așa lungă. Și nu erau scaune sau ceva, o bancă așa cum e asta dar mai lung. Și am stat la rând [râde].

 Și aveați caiet?

 Prima dată am avut o tablă cu creion din ăsta ...

 Cretă? Albă?

 Nu albă. Era e tablă de piatră sau nu știu de ce o fost și oi scris acolo cu un creion din ăsta tot de piatră așa ...

 Aha.

 Și după aia o venit caiete. 

 Da’ altfel avea fiecare copil câte o tablă din aceasta?

 Da, da. Și o luați acasă, făceați teme, scriați ceva?

 Apăi da. Am scris acolo ce trebuia să scriem. Am luat acasă și am completat acolo. La două zile iar ne-am dus acolo. În tabla asta era o sfoară cu ceva udă, cu cârpa undă. Că nu ai avut o gumă sau cum se spune [râde].

 Da, da.

 Cu cârpa aia udă și ai șters. [râdem] Nici nu se poate spune ... că nici nu mai vorbesc așa bine românește.

FAMILIA ȘI CĂSĂTORIA

 Dar vorbiți bine. Nu prea aveți cu cine să vorbiți românește. 

 Numai dacă venim aici iară. Mai ales cum e acuma, că sunt numai români, vorbim românește. Nevasta nu știe românește. Ea a stat acasă la pământ. 

 Ea stătea acasă și lucra?

 Da, da.

 Și dumneavoastră mergeați cu construcțiile?

 Da, construcții, unde o fost ceva. Băieții s-o dus. Fetele o avut mai mult pământ...Eu sunt ginere aicea.

 Cum anume?

 Ginere am venit eu aicea.

 Aaa, da.

 Nevasta s-o născut aicea și eu m-am născut mai sus. Și m-am mutat aicea împreună cu soacra, cu socrul.

 Cum se făcea atunci, cum era obiceiul? Se ducea fata la familia soțului sau invers?

 Cam așa o fost. Ele o fost trei suror și nu o avut băiat. Și ea o fost mai tânără și ea o rămas în casă. Și o a trebuit să vine un ginere aicea. Și noi am fost doi frați acolo. 

 Și v-ați împărțit.

 Da. Și el o rămas acasă, o fost mai bătrân fratele.

 Cel care a lucrat la mină în Rusia?

 Da. O venit atunci când o venit în ’50 cam așa. Și m-am căsătorit eu. Eu în ’58 m-am căsătorit și am venit aici. Și am stat împreună cu ăi bătrâni și ... în două camere am stat, nu? După aia am făcut aici trei camere și acolo două. Aici era ușă când am venit și o cameră era în sapte. Și aici o fost intrare în curte, în grajd, șopul de fân. Cu lemne, cu ăstea. Iar aici era gard. ... Se aude muzică de jos?

 Da se aude ceva. Poate de la han.

 Începe jos acum am înțeles...

 Da. Începe. 

[…]

Referințe

1. Creative Heritage, 2012. Reading the Local within the Global - Changing Ethnic Communities (Gărâna-Wolfsberg). Workshop Timisoara 2012.

2. Ghel, Hans, 2018. Rădăcini bănățene – încercare de eseu. Memoria Ethnologica nr. 66 – 67, ian – iun 2018, An XVIII.

3. Narai, Eusebiu - Marcel, 2008. Aspecte privind situatia minoritatilor germane din judetele Caraș și Severin in anii 1944 – 1948. Analele Banatului, SN., Arheologie - Istorie, XVI, 2008.

4. Tudorescu, Claudia, 2015. Studiu cultural istoric privind minoritatea germana (svabii bănățeni). Proiectul ”MINORITĂȚI MINORE” PA17/RO13-LP38/6.03.2015.

5. Vultur, Smaranda, 2014. Reading the Local in Global Terms: Changing Ethnic Communities (Gărâna / Wolfsberg). Ethnographic Studies in the Banat Multicultural Comunities. A Digital Approach. Editura Universității de Vest.

Resurse online

1. Herac, Angelica, 2018. Rețete pemești. Memoria Ethnologica nr. 66 – 67, ian – iun 2018, An XVIII. https://www.memoria-ethnologica.ro/wp-content/uploads/angelica-herac-retete-pemesti-mem-66-67-212-213.pdf
2. Date si fotografii vechi din Garana (un studiu al Creative Heritage) http://www.creative-heritage.eu/creative-heritage.eu/fileadmin/_creative-ch/Downloads/Workshops_download/Timisoara14_Workshop/CreativeCH_workshop_timisoara_4_local-global_SVultur_10042014.513.delay