Maria, cea care m-a teleportat la Cooperativa Agricolă de Producţie dintr-o scară de bloc

Zilele acestea am trecut printr-o scară de bloc, trec de multe ori pe acolo. De data aceasta, ca nicio altă dată, în dreptul ferestrei, stătea pe un fel de pervaz mare o bătrânică. Era instalată cu totul acolo: pe pervazul de ciment pusese o cojoacă zdravănă de oaie pe care şedea şi avea cu ea o bucată de etamină tivită cu grijă şi cu « cheiţă » pe care înşira simbolic cu aţă colorată o viţă de vie. Avea fustă neagră cu flori, basma legată sub bărbie şi pulovăr tricotat de mână. 

Odată cu ea, în acel spaţiu, poposea şi o altă orânduire a lucrurilor, una în care membrana ce delimitează spaţiul personal e mai permeabilă şi lasă oamenii să facă schimb de istorii personale. În prezenţa ei, lumea se oprea să schimbe mai multe vorbe decât ar fi nevoie pentru un « buna ziua ». 

La fel ca personajul din istoria cu patrunjelul, Maria era în vizită la fiica ei peste iarnă. Pentru cineva care şi-a petrecut întreaga viaţă lucrând pământul curgerea timpului într-un apartament de bloc e sufocantă, aşa că Maria, oricât de frig ar fi afară, trebuie să iasă şi trebuie să stea la băncuţa de la portiţa blocului să vadă ce mai face lumea. 

România contribuie azi Europei cu una dintre cele mai mari populaţii rurale, un muzeu viu în care timpul s-a oprit în loc. Graţie campaniilor de urbanizare forţată din cel mai proaspăt încheiat secol, oraşele noastre abundă de culturi şi identităţi, aflate la graniţa între rural şi urban, cu manifestări mai mult sau mai puţin idilice. Porcul şi găinile crescute pe balcon, petece de pămant de lângă bloc cultivate cu legume fel de fel de câte un vecin, grădini de flori cât o junglă ce decorează paliere blocurilor răsărind din zeci şi zeci de ghivece, mileuri cu motive populare ce decorează avizierul de la bloc, bradul plantat în faţa blocului, sunt câteva astfel de exemple. Alte exemple sunt cele în care graţie migranţilor la muncă în străinătate, faţa satelor româneşti se schimbă abrupt aşa cum minunat ilustrează autorii proiectului Mândrie şi beton. 

Am stat şi eu cu Maria la băncuţa improvizată contemplând întâmplări înşirate pe parcursul a mai bine de jumătate de secol, începând cu vremea când erau conace şi boieri, continuând cu vremurile de netăgăduită depăşire a planului cincinal de producţie agricolă în cadrul cooperativelor agricole de producţie, continuând post-revoluţionar cu retrocedări de pământ şi încheind cu o poezie, toate din satul Vâlsăneşti din Argeş, despre care exista publicată o monografie. Am făcut mai jos un colaj din vorbele ei, grupând cronologic ce mi-a povestit.

Vremea cu conace şi boieri

La noi era un conac boieresc. Da’ el nu era român, ea era româncă  şi avea casa lângă noi aicea, cu grădină mare frumoasă. Şi eu eram mică, mă chema Coana Mare pe la ea. Când venea de la Bucureşti îmi aducea pălărie, îmi aducea rochiţă, că eu eram vorbăreaţă şi mă lua la ea. Odată eu eram în curte şi am strigat « tăticule ieşi afară că arde casa lu’ Coana Mare ! », « măi, copile, nu te prosti ! », « ieşi tăticule … ». Când iese tăticu aşa era. Care din răi voitori i-a pus foc… după ce le-a dat şi pământ, nu se ştie de la ce. S-a dus mămica şi tăticu la foc şi eu după ei … « fată, tu să nu te apropii aicea la foc ! »… nu era pompieri ca acum. Ei au intrat să o ia pe cucoană. Eu am intrat unde avea Cucoana sufrageria, unde avea o pernă mare. Eu când mergeam la ea mă urcam în pat şi îmi dădea perna şi puneam capu’ pe ea. Şi am intrat şi am luat perna aia în braţe şi am plecat cu ea afară. A venit tăticu’ după ce s-a mai potolit focul, a venit la noi a scos ţoale şi le-a udat şi le-a pus pe casă. M-a cătat nu m-a găsit. Noi am fugit, copii de pe uliţă ne-am dus la o râpă şi ne uitam cum arde de acolo. Da’ io cu perna în braţe. Viu pe întuneric acasă … aoleu ! Să mă bată … 

« unde ai stat, măi fată, ca te cautam !? Ce-i cu asta, de ce ai luat-o ?»

« Păi, e perna mea pe care stăteam la Cucoană, de ce să ardă ? »

 « hai, vin-o cu mine »  cucoana era în grădină, mai leşina, mai îşi revenea

« Coană mare, uite ce a făcut Măruţa, fata pe care o râzgâiai ? »

« Ce a făcut, măi, Ştefan ?»

« Uite ce a făcut … »

« Ştefan ajută-mă să mă ridic că îţi arăt eu ce e în perna asta »

Când a intrat în bucătărie şi a desfăcut perna era numai pachete de bani. Ce m-am luptat eu cu perna aia că era grea. A dat un pachet lui tăticu 

« Ştefane, ia banii ăştia ! »

« Cucoană, nu iau, să nu crezi că am învăţat-o eu să fure »

« Nu, măi , Ştefane ei îi plăcea perna asta, îi era drag de ea. Lasă bine că a luat-o că cu ăştia am rămas, în rest nu am nici de pâine ». 

Aşa rămăsese săraca. Asta a fost

Colectivizarea şi vremea C.A.P.-ului

Păi nu era cam deal la dumneavoastră, de ce a fost colectiv ?

A fost unu’ acolo mai comunist şi a cerut să se facă colectiv. La noi a fost un conac boieresc şi a avut pământ muuult înainte de colectiv şi a pus pământul în vânzare da’ lumea nu l-a luat că dacă nu avea cu ce să-l ia, dacă nu era pensii. Înainte de colectiv. Cucoana dacă a văzut că nu se ia a dat la cine a crezut ea că sunt oameni cumsecade, care o mai ajuta. Le-a dat câte trei pogoane degeaba, nu le-a luat bani. Care a avut bani, a fost mai înstărit a luat câte zece pogoane, unşpe, oameni cu treizeci de pogoane, cu pământ muult. Şi ăla ne-a băgat în colectiv, pământul ăla.

Vă amintiţi cum a început cu colectivizarea ? Eraţi tânără…

Ne-a forţat, noi nu vroiam deloc. Noi avem boi, pământ de arat …dar nu se făcea cu boii cum se fac cu tractorul… Am pus pompa, toate pogoanele astea am pus cu bărbată-miu pomi să avem la bătrâneţe, să vină şi copii şi pe urmă a venit colectivul. A trebuit să intrăm.

Deci eraţi deja căsătorită ?

Da îl aveam pe băiat. 

A, aveaţi şi copil ?

Păi dacă m-am măritat la 17 ani, la 16 ani şi două luni, la 17 ani aveam şi băiat. Avea servici bărbatu’ meu, el lucra la biroul de la cooperativă, şi l-a ameninţat cu serviciu’… şi zice « ce să fac, mă, să mă las de serviciu ? » şi zic « mă, nu lăsa serviciul ! ». Ca să rămâi numai la munca asta a câmpului nu ai cu ce trăi, că nu aveai cu ce lua o pâine, nu ai pensie … şi am intrat la colectiv. Si acolo am lucrat 32 de ani şi eu am muncit la colectiv.

Şi cum era munca acolo ?

Ha, ce muncă grea era ! Eu eram şefă de echipă că altfel nu puteai şi la începutul anului aveam un minim de normă, anul avea 320 de zile şi venea câte-o normă pe zî, dar nu făceai o normă. Te duceai de dimineaţă, munceai toată vara şi tot nu făceai norma şi nu îţi spunea la sfârşitul anului că ieşi la pensie vreodată, că nu aveai făcut minimul acela.  Dacă am văzut că a trecut un an, doi, am zis « măi, Gheorghe, ce să fac ? io intru la zootehnie … ». « Las-o dracu’, de zootehnie, că o să miroşi a grajd! Du-te mai bine la munca câmpului. » M-am dus la câmp ... dar era greu, cu tractoare, la porumb descărcam, mă apuca noaptea, la pătul ţineam evidenţa la porumb. Munceam şi nu aveam nimic …Şi după toată asta oamenii au ieşit la pensie cu un million pensie. Eu dacă am fost şefă de echipă am ieşit cu trei milioane, puţîn, pensie de mizerie … 

Le-am zis eu la o şedinţă despre norma asta, că eu mă mai luam cu ei în corn, « ce e bre, plecaţi încărcaţi de la C.A.P., furaţi C.A.P.-ul ! ». Cu ce plecam ?! Că nu ne lăsa, ne controla, nu puteai să pleci. Într-o zi … am venit seara de la pătul, de la muncă şi veneam pe drum, să mă apuce noaptea. Şi trecea femeile cu căruţele, şi a trecut o verişoară de a mea şi a aruncat cu trei porumbi după mine şi ce era să nu îi iau?! ... că dădeam şi eu la găini că venea iarna. Si trece maşina de la C.A.P. şi opreşte maşina şi zice « hai, Mario, să te duc acasă ! » şi mi-a părut bine că era trei kilometrii până acasă. M-am suit în maşină şi io în sacoşă aveam porumbii de la vară’mea. « Ce e, Mario, ăştia în sacoşă ? Tu nu ştii legea porumbului, de câte ori s-a spus în şedinţa de partid ?! Vrei să faci puşcărie ?!» … Ce m-a beştelit ! În loc să se ia de altul care n-a muncit … Dădeam şi io la găină da’ n-am mai vrut nimic. În loc să mă lase acasă zice « hai că te las la primărie că intri prin grădină ». Opreşte la sediul C.A.P.-ului  şi zice « pune ăştia pe sală », m-a pus să pun porumbii pe sală, la sediu. I-am scos din plasă şi i-am pus pe sală şi am plecat acasă plângând. Mi-a fost o ciudă! La trei porumbi … ce luam, că nu luam! Sau cartofi să iei şi tu, nu luam! Mai vorbeam cu inginerul că mă aveam bine cu inginerul, era vecin cu mine « La prune cum facem domnu’ inginer, facem cumva să luăm şi noi câte un sac de prune, să facem şi noi magiun la copii ! », « Diseară vedeţi cum faceţi, adunaţi mai devreme, le băgaţi în căruţă cu cine vă duceţi şi puneţi fân pe ele ». Cine ne-a pârât , ne-a pârât … când să plecăm ne-a căutat, ne-a luat sacii. Ca să nu ne facă acte ne-a pus a doua zi câte un sac, am adunat trei saci de câte treizeci de lei şi am adunat degeaba că ne-a luat sacii. Ne-a pârât, înţelegi mata ? Noi aveam prunii împărţiţi, îi săpai, îi curăţai ...

Şi nu a protestat lumea ?

Naa, lumea a stat … că d’asta am dat copchii toţi de nu mai am niciunul în casă, zic să nu rămână la colectiv, că io i-am dat la şcoli ca lumea, i-am dat la meditaţii. […]

[…] Eu nu am făcut decât patru clase, că nu m-a dat părinţii. Pe atunci era pământul … « rămâi acasă să ai grijă de noi ». Nu m-a dat şi eu copil prost că trebuia să fug. Colegele mele a fugit toate cu serviciu’ la oraş şi eu am stat am ascultat părinţii şi am rămas la colectiv. I-am suduit săracii că m-a ţinut acasă. Veneam moartă de la colectiv că nu mai puteam să stau nici în picioare. Am stat 7 luni pe pat de blană că am avut hernie de disc. Că muncem, ridicam lăzi din’alea de patru zeci de kile. Le ridicam şi le duceam la maşină şi altul le lua de pe umărul tău şi le punea în maşină. 

Ce tipuri de muncă făceaţi la colectiv ?

Săpam, porumbul, cartofii, săpam sfecla. Pe urmă venea de cules cartofii îi scoteam , îi cântăream, îi puneam la magazine, îi puneam pe ai femeilor cât ni se cuvenea, 5-6 kile. Pe urmă venea porumbul şi pe urmă sfecla. Şi prunii, când venea prunii era omor. Noi nu mai aveam pomi ca pământul care ne-a mai rămas am pus şi noi grădină. Şi mă aveam bine cu un băiat care avea căruţă cu cai şi luam caii când avea el altă treabă şi plecam la prune. Când ne dădea cotă de prune că la o sută de kile ne dădea trei zeci nouă. Ne scria pe un caiet, le băgam la bazine şi făceam ţuica. Şi avea nişte cai mari, ca lumea, le puneam în gură « fără ălea în gură să nu cobori », până în vale nu îi puteam opri. Când coboram io cu caii se închina toţi. [… [ Bărbată’miu nu să apropia de ei.  Eu le puneam hăţurile după gât, şi coboram cu câte-o căruţă de lemne de … Ce-aș mai merge și acum!

Revoluţia şi ce urmat apoi

Şi când a venit revoluţia cum a fost la dumneavoastră ?

N-a fost nimic ! În alte părţi a fost scandal, la noi nimic, nimic, nimic … n-a zis nimeni nimic, ne-a luat ne-a băgat într-o oală n-a zis nimeni nimic. Şi n-a fost colectiv decât la noi, în sus o comună n-a fost, în stânga n-a fost, în jos a fost, pe lângă Piteşti a fost.

[…]… şi a fost colectiv ani de zile şi pe urmă a venit revoluţia şi apăi ne-a zis care vrem să ne luam pământul, că ne dă pământul îndărăt. Ce luptă am dus, ne-a schimbat pământul, l-a dat la C.A.S.-uri. Ne-am judecat, ne-am judecat în tribunal cu C.A.S. –ul. Era prunii mei, puşi de mine cu bărbate-miu şi nu mi-l dădea, îmi dădea nişte stârpituri şi nu am vrut decât pământul fiecărui, care cum l-am avut. Am avut proces nu ştiu câţi ani, pe urmă am avut recurs, că m-a învăţat cineva să fac recurs, şi la recurs n-am mai dat niciun ban şi am câştigat pământul care era al meu. A venit şi poliţia să ne ia « de ce ne luaţi, măi ?», ne-am pus în jurul la miliţieni şi i-am înţepat şi cu acul în fund … Noi ne-am dus în curte la C.A.S. să ne luam pământul nostru. Şi făcea bărbate’miu « te-ai săturat de pământ ? acum ce faci cu el ? Nu îl mai putem munci… » Da uite că n-a fost rău, l-am luat…

                  

Poezia

… e un sat îmbătrânit, de oameni bătrâni. Copii nu mai vin. Am copii buni, au grijă de mine. La alţii nu vin nici să vadă ce face părinţii.

Am scris o poezie pentru când oi pleca, din lumea asta … cum am avut doi copii, am făcut o casa … au plans când le-am spus-o .. “hai, mama, unde pleci?!”. Cât o să trăiesc, mă duc acolo, la soţul meu. 

Eu plec de aicea şi las dorul tine

Să ai grijă de el cum ai avut şi de mine

…

Când veţi veni acasă găsiţi un lacăt la poartă

Să veniţi la cimitir cu o floare, cu un crin

..........

P.s. Până când ajung să fac o plimbare la Vâlsăneşti, în caz că doriţi să vedeţi aici este o ilustrare despre discoteca din Vâlsăneşti

Dialog cu iz CAPist in umbra cetatii Troesmis

Exista un loc in Dobrogea aceasta minunata, in apropiere de Muntii Macinului, pe care l-am vizitat relativ de curand. Locul este langa localitatea Turcoaia, foarte aproape de bratul Macin al Dunarii si de un lac ale carui ape inunda o fosta cariera de granit (lacul Turcoaia sau Iacobdeal, sunt folosite ambele denumiri).

La nord fata de Turcoaia, un indicatorul din drumul DN22D (ce urca de la Turcoaia spre Braila) indruma catre o veche cetate (in dreptul fostului catun Iglița). Drumul duce pana la Dunare trecand pe langa urmele de cladiri ale unui fost CAP (un raport despre colectivizare, gazduit pe un web site al profesorului Katherin Verdery, mentioneaza doua cazuri de persoane in Turcoaia care „au avut manifestări duşmănoase împotriva gospodăriei agricole colective”).

La Dunare privelistea este impresionanta, malul Dunarii pe partea aceasta este foarte inalt si golas... se vede lumea de sus de aici. 

Pe acest platou se vad din loc in loc ridicaturi de pamant si urme de pietre semn al unei asezari vechi. Intinderea si pozitionarea arata ca a fost un loc important, azi marcat doar de un indicator de tabla cat o foaie A3 pe care scrie „Situl arheologic, Cetatea Troesmis”. 

Fost castru, cetatea getica a avut importanta strategica in perioada antica cu perioade succesive de dezvoltare si extindere, fiind atat centru militar cat si asezare civila, ajungand la un moment dat si sub stapinire romana. Primele atestari documentare despre Troesmis se gasesc in epistole si in Ponticele lui Ovidius. In ce priveste sapaturile arheologice se pare ca primele au fost facute in 1864 – 1865, Engelhart, si apoi in 1939, Emil Coliu, urmate de alte studii, insa rezultatele acestor studii sunt nepublicate. Aici o nota in Revista Pontica cu privire la Troesmis. Cercetarea arheologica ar avea din belsug de explorat aici dar se mai lasa asteptata ca in multe locuri din tara. In schimb se pare ca au fost persoane cu initiativa care au reusit sa gaseasca in ruinele de aici monede si alte obiecte pe care l-au distribuit pe la licitatii de antichitati, in tara si in afara ei, am gasit cateva articole care fac referire la initiativa aceasta: 1, 2, 3, 4. Ce s-a ales de obiectele respective dupa scadalul relatat in presa nu se stie.

Mergand in vremurile mai recente, in decorul fostei cetati a fost lasata in ruina si o statie de pompare menita, la vremea ei, sa asigure irigatiile gospodariei agricole colective. 

In mai 2012 la poalele cetatii putea fi gasita o stana cu oi si capre. In mai multe locuri din tara am vazut obiceiul acesta, oamenii dintr-un sat sau comuna isi pun animalele laolalta, tocmesc cioban sa le pasca si fiecarei familii, in functie de numarul de animale pe care le are in turma, ii vine randul la muls. Asta inseamna ca in zilele cand o familie are dreptul sa mulga turma merge la stana cu mic cu mare si colecteaza laptele de la intreaga turma producand din el ce se pricepe fiecare.

In ziua cand am ajuns acolo ii venise randul la muls lui T. Tase sau T.Năstase,”e tot una” zice el, care venise la stana cu sotia si nepotul. Oamenii tocmai terminau de muls oile. 

Vorbareti si ospitalieri ne-au povestit fel de fel si ne-au dat sa bem lapte de capra si oaie strecurat prin basma. Am stabilit sa le trimit fotografiile facute acolo asa ca am notat adresa si numele complet prilej cu care am primit cadou acest dialog:

”...T. Tase sau T.Năstase, e tot una...Am patit-o odata... erau doi sefi de ferma si unu m-a scris T. Tase si unul T. Năstase, ei m-au scris nu le-am spus eu, asta era cand sa plec la scoala profesionala. Si cand am terminat scoala au venit inginerii si ne repartizau. Si zice asa:

Inginerul 1 – T. Năstase?

Tase&Nastase – Eu sunt!

Inginerul 1 – Treci aicea

Inginerul 2 – Eu am T. Tase

Tase&Nastase – Tot eu sunt

.... Dumneata il ei pe Năstase si eu pe Tase...si eu eram si Tase si Năstase.”