Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările

joi, 17 ianuarie 2019

Povestea unei case din mahalaua Dichiu

Multe mulțumiri doamnei M.I. și lui G.

Ca majoritatea mahalalelor[1] din București, mahalaua Dichiu[2] a fost alcătuită multă vreme din case parter, întinse ca un vagon de la stradă până în spatele curții, cu grădini care lăsau spațiul să respire. Mahalaua Dichiu era mărginită de actualele Bd. Ștefan cel Mare și Bd. Dacia și se întindea până către Moșilor. Doamna M.I., o doamnă arhitect, în vârstă de aproape 80 de ani, mi-a spus istoria casei din această mahala care a fost în proprietatea familiei dumneaei din perioada interbelică și până acum. Istoriile pe care doamna M.I. le știe despre casă încep cu sfârșit de secol XIX, traversează perioada interbelică, anii de comunism și vremurile mai recente. Chiar și hârtia actelor de proprietate spune o poveste despre cum s-au transformat vremurile. Primele acte de proprietate sunt scrise caligrafic, de mână, pe o hârtie cu o textură minunată pe care anul emiterii documentului este filigranat.
Titlul unui act  de vânzare-cumpărare 

Hârtia cu filigran a unui act de vânzare-cumpărare 

Fragment dintr-un act de vânzare-cumpărare 
Poate pentru că după al doilea război actele erau ”bătute” la mașină, ele devin din ce în ce mai fragile și sunt mai distruse decât primele acte caligrafiate cu toc și cerneală.
Casele parter ale mahalalei încep să fie înlocuite pe alocuri în perioada interbelică de case monumentale, cu demisol înalt, etaj și pod, chiar și câteva blocuri. În perioada comunistă grădinile au dispărut fiind ocupate treptat de diferite construcții de anexe sau extinderi haotice, acoperind și mai mult din terenul plantat. După 1985 cartierul a stat sub amenințarea demolării, str. Vasile Lascăr urmînd să devină un mare bulevard mărginit de blocuri înalte, conform planurilor de sistematizare comandate de Ceaușescu, ce nu au mai apucat să se realizeze.

Începuturile și perioada interbelică 

La început de tot pe acest lot se afla un șir de case parter cu prăvălie la stradă, prima oară menționată într-un document de proprietate în 1872. 

Fragment dintr-un act de proprietate care enumeră componentele proprietății în 1872
De la aceea dată terenul cu casele parter aflătoare pe el face obiectul mai multor contracte de vînzare – cumpărare păstrate în arhiva familiei doamnei M.I. În 1920 un domn zis Weiss (actele consemnează numele dar și porecla noului proprietar) pornește un proiect ambițios de a înlocui corpurile de case mici, înșiruie de la poartă și până în capătul din spate al curții, cu o casă mult mai mare. Domnul Weiss a dărâmat pentru început corpul de clădire de la poartă și a pornit construcția unei case cu demisol și parter înalt. Noul proprietar dorea doar lucruri de calitate așa ca a comandat din afara țării cu bani grei sobe ornamentale din faianță albă Meissen, jaluzele Kleter, parchet din lemn de stejar. Însă visul domnul domnului Weiss nu s-a potrivit cu buzunarul acestuia până la capăt, așa că după ce a construit doar camerele dinspre stradă a trebuit să oprească construcția. Casa a rămas ca o jumătate de cub, cu piramida acoperișului peste el și cu o marchiză adosată părții din spate. 
Casa construită de domnul Weiss întreținută și renovată de failiile A. și I. (fotografia este din 1970)
Vedere din curte spre stradă, fațada din spate a corpului principal de clădire de la stradă cu marchiza adosată și corp de clădire mic aflat la mijlocul șirului de case aflate pe această proprietate (fotografia este din 1970
În forma aceasta au cumpărat proprietatea in anul 1934 domnul și doamna A., bunicii doamnei M.I., jumătate de casă monumentală la stradă și alte două căsuțe înșiruite către partea din spate a curții, cu un singur WC în curte. În demisolul corpului din față se amenajase provizoriu o încăpere de baie și WC, numai pentru uzul apartamentului principal.
Domnul A. era redactor la Adevărul. O zi obișnuită din viața domnului A. începea cu munca la redacție, de la ora 9. Pentru prânz domnul A. venea acasă la ora 13, apoi la 16 se întorcea la muncă unde termina treaba pe la ora 20 însă nu se întorcea acasă decât târziu
”căci mergea la o cârciumioară cu colegii. Era plin Bucureștiul in aceea vreme de grădini de vara…”. 
Între timp doamna A. se ocupa de treburile casnice.

Lista de cumpărături pentru petrecere acasa cu ocazia onomasticii d-lui A.

Pentru că domnul și doamna A. nu aveau copii ei lor, au hotărât să înfieze pe una dintre fiicele fratelui doamnei A. rămas în satul natal, undeva lângă Slobozia, de unde venise și doamna A., devenită bucureșteancă prin căsătorie.

Domnul și doamna A. și fiica lor adoptivă

Fetița a crescut și a făcut școala normala la Predeal și apoi Institutul de Belle Arte în București, avându-i profesori pe Jean Al. Steriadi și Costin Petrescu. Anii de studenție la Belle Arte și casa cu grădină din mahalaua Dichiu au făcut-o pe mama doamnei M.I. să păstreze o amintire vie a Bucureștiului din vremea tinereții, în care și-a dorit mereu să se reîntoarcă. Aceasta a fost una dintre motivațiile care au făcut-o ca mulți ani după venirea comunismului să treacă printr-un șir nesfârșit de procese pentru a recupera proprietatea în care fuseseră înghesuiți de-a valma un lung șir de chiriași.

După ce a terminat studiile, A.I., mama doamnei M.I., a primit repartiție la Alexandria, cândva în 1937 sau 1938, unde îl cunoaște pe viitorul soț, medic stagiar la dispensarul din oraș. Tot acolo se naște M.I.. Domnul I. a fost recrutat ca medic militar în război din 1941 unde a stat pe front până la sfârșit, dincolo de Prut. Cât timp domnul doctor era la război, soția și fiica lui au rămas în Alexandria. Mama doamnei M.I. făcea eforturi să ascundă o mașină Ford căci se rechiziționa tot. Cel mai sigur loc a fost sub fânul depozitat în grânarul unui prieten moșier unde mașina a stat în siguranță până după finalul războiului. Mașina salvată de la rechiziționare a fost vândută și banii de pe mașină au fost suficienți pentru ca familia I., între timp mutata in Brașov, să cumpere in 1949 un apartament dintr-o vilă din oraș.

Lungul șir de chiriași din perioada comunistă

Deși familia I. a cumpărat apartamentul din Brasov în 1949, ei nu s-au mutat acolo decât la începutul anilor ’75, fiecare cameră, din cele 4 ale apartamentului, fiind ocupată de câte o familie care locuia cu chirie.

” … după război ne-am mutat la Brad unde tatăl meu a fost numit directorul   Sanatoriului de tuberculoși și unde  am stat până în 1949. Mama se chinuia  sa păstreze  casa din București  și tata zicea ”lasă, lasă …”. În 1949 tatăl meu a fost transferat la Brașov  am cumpărat un apartament cu prețul mașinii salvată de mama în fân.. Era relativ ieftină (casa), deoarece era ocupată de cinci familii. Casa avea proprietari dar statul dispunea de dreptul de a folosi. Ai mei au  cumpărat casa dar am locuit cu chirie până în 1975 pe strada Castelului. Cînd ne-am mutat noi, pe strada aceea creștea iarbă ca pe câmp, neexistind decît foarte puține mașini în circulație. În timpul acesta se duceau lupte să se mute chiriașii. Le dădeam bani  ca să-și găsească altă locuință. Cu o familie am făcut schimb, s-au mutat unde stăteam noi cu chirie. Altora le-am dat bani să își cumpere ceva. Unul singur nu a vrut să plece până prin 1978. Au fost niște ani cumpliți. Mama a fost atât de terorizată de perioada aceea… și după ce a murit tata se temea tot timpul că stă într-un spațiu prea mare și o să îi bage pe cineva.”
Perioada anilor 1950-1955 a fost cumplita. Între timp în casa din mahalaua Dichiu, doamna A. rămasă văduvă și bolnavă, a fost mutată de rudele de la țară din casa monumentală din față, într-una din camerele din curte căci era mai ușor de încălzit. Un timp a stat împreună cu sora ei, dar după moartea acesteia a rămas singură și foarte suferindă. Fiica ei adoptivă, locuind departe, nu ajungea decît rar să o vadă. În casa mare de la stradă dar și în casa din spatele curții au locuit diverse persoane care nu erau din familie. Pe lângă șirul de chiriași aduși în casa rămasă nelocuită, prin repartiție forțată, un alt eveniment va aduce în oraș mult mai multă lume din zone rurale, schimbând atmosfera cartierului, după cum își amintește doamna M.I.. Prin anii ’70 au avut loc inundații puternice legate de ruperea barajului de la Ciurel. O serie de oameni din satele din jurul Bucureștiului, majoritatea de etnie romă, au fost repartizați cu chirie sau au făcut schimb cu proprietarii caselor din zona cuprinsa între piața Romana, bd. Dacia și bd. Stefan cel Mare. Locuințele acestora au devenit supra – aglomerate cu rudele și prietenii celor care primise repartiție și care locuiau ilegal acolo.

Pagini din cartea de imobil


Cartea de imobil înregistrează un număr de 40 de persoane în perioada 1955 – 1988, singura dată când este menționat un proprietar, doamna M.I., este în 1976. Chiriașii aveau ocupații precum: croitor, urzitoare, controlor I.T.B., studentă, elevă, muzicant, agricultor, etc. Miliția venea regulat și dădea amenzi celor care nu erau trecuți în cartea de imobili sau nu aveau viză de flotant la această adresă.

Ultimul chiriaș, domnul I., a rămas în curte în timp ce doamna M.I, care lucra ca arhitecta in București, a preluat proprietatea. Inspirată de nostalgia mamei ei pentru orașul tinereții și pentru această casă, M.I. a început, după cutremurul din 1977, proiectul de a extinde casa și a o amenaja cu intenția de a se muta aici împreună cu ambii părinți.

”Nu începuse niciun fel de șantier, în curte un fost chiriaș, I. era un bețiv total dar avea un frate sus pus și nu îi convenea să fie scos de acolo. Curtea era un fel de club al tuturor bețivilor de cartier. Familia P., din față, a avut în spațiul de jos o canapea monumentala, cam delabratată, tapițată cu piele de Cordoba. Urmau să înceapă lucrările de renovare ale casei așa că am scos-o în curte. Eu povesteam la birou despre canapeaua asta și am găsit pe cineva interesat să o restaureze. Vin cu colegul de la birou și canapeaua nicăieri. Am aflat că acel bețiv a vândut-o pe o sticlă de băutură. Îl întreb pe I. despre canapea care îmi spune: ”păi, ați scos-o afară! Pisica mea a dormit câteva nopți pe ea!” … Veneau tot felul de urâți să răi care se adunau și beau pe canapeaua cu piele de Cordoba.”

Încălzirea casei – de la lemne, cărbuni și motorină la gaze

Încălzirea se făcea cu lemne și cărbuni. Doamna M.I. se înscria la rația de lemne dar, pentru că rămăseseră multe lemne din demolările fostelor construcții de pe teren, le folosea și pe acestea. Nu se știa niciodată când vine rația de lemne. Doamna M.I. povestește cum uneori venea de la muncă obosită, înfrigurată și înfometată și se trezea cu o grămadă de lemne și cărbuni în fața porții pe care trebuia să le care în curte. Racordarea la gaze a străzii a fost inițiativa doamnei M.I.

”Am făcut o asociație și am intrat din casă în casă să lămurim oamenii . Am făcut o licitație cu 8 firme in vederea alegerii unei firme care va face proiectul și execuția lucrărilor. Asociația stradală era formată din 8 persoane. Eu cu dl. B. eram tehnicii, discutam. Întâlnirile pentru proiectul de gaze aveau loc la mine în bucătărie căci era loc. La început a trebuit să facem muncă de lămurire. […] După 1990 am făcut instalația de gaze. Jos în bucătărie dar si in dormitor mă încălzeam cu sobe cu motorină. Trebuia depozitată in butoaie mari din care , luam cu canistra. Era groaznic. ”
Imediat ce a fost finalizată instalația de gaze au început să se fure capacele de vizitare care erau făcute din fontă. Era perioada în care se fura sau colecta orice din fier care putea să fie transformat în bani la centrele de reciclare de fier vechi.
O scenă memorabilă pe care și-o amintește doamna M.I. este aceea în care una dintre vecinele care nu a dorit sa se racordeze la instalația de gaze, din motive misterioase, se pare că nu dorea nici ca ceilalți vecini să fie racordați la gaze lovea în țevile de gaz cu un topor. Instalația a rezistat totuși și strada a întrat in epoca conectării la gaze.

Ce urmează acum în fosta mahala Dichiu

Bucureștiul a fost adesea asociat cu atributul de eclectic. Pentru unii aceasta avea o conotație nostalgică după diferitele straturi și influențe ce se pot vedea în structura materială și imaterială a orașului, cu un loc aparte dedicat perioadei interbelice lăudată de diferite proiecte culturale. Stilul de viață lăudat din perioada interbelică nu era accesibil tuturor, mulți locuitori ai orașului erau veniți de la țară, veterani împroprietăriți în București, care făcuseră primul război în opinci, sau oameni atrași de mirajul dezvoltării orașului în acea perioadă. Chiar dacă oamenii aveau un rând, două de haine să iasă la șosea duminica, acasă gospodăria arăta ca la țară cu cai, porci și găini iar familia se spăla probabil odată pe săptămână folosind aceeași apă căci era greu să faci atâta apă caldă, după cum îmi povestește Nina, care a locuit undeva lângă bd. Kiseleff în perioada interbelică și îmi spunea între altele:
” […] Până am învățat alfabetul, până am învățat ceva a durat. Știți că se naște copilul inteligent când e de familie inteligentă, dacă nu ești de neam inteligent rămâi așa și eu nu prea am avut cap, că nu am avut, așa este drept și cinstit. Una e să te naști dintr-o familie de nobili și una e să te naști dintr-o familie amărâtă, în care nu știi decât să mănâci și să te culci...”
Revenind, pentru alții eclectic este un eufemism și o plângere despre lipsa de viziune și unitate și dezvoltarea peticită, haotică, disfuncțională și cu inserții kitsch. Cu siguranță în cartierele sistematizate în perioada comunistă au șters istoria locului care mai e păstrată în amintirea unora care se încăpățânează să păstreze aceste amintiri, cum este cazul cartierului Uranus. În locuri aflate sub amenințarea cu sistematizarea dar în care aceasta nu a avut loc straturile acestea de istorie sunt vizibile încă. În fosta mahala Dichiu clădirile devin tot mai înalte și acoperă tot mai mult din suprafața fostelor grădini.
Vedere de stradă 2009

Vedere de stradă 2011

Vedere de stradă 2014

Vedere de stradă 2018
Chiar și casele care au păstrat același regim de înălțime sau cel mult un etaj peste lasă să se vadă renovări de proastă calitate, cu materiale nepotrivite sau folosite în mod nepotrivit: mansarde înălțate fără autorizație sau fără respectarea autorizației care modifică în mod deranjant panta acoperișului; izolare termică exterioară cu polistiren care nu respectă detaliile originale ale fațadei și maltratează ferestrele; ferestre cu tâmplărie din PVC alb ce înlocuiesc tâmplăria elegantă din lemn; placări cu gresie pe exteriorul clădirii; culori de tencuială stridente; garduri peticite din bucăți de policarbonat, metal și sârmă ghimpată; și altele precum acestea.

Fosta mahala Dichiu este în plin proces de gentrificare, cu locuințe noi și scumpe construite alături de sau înlocuind ultimele case parter ale mahalelei. Fluxul de migrație absorbit de București face acest spațiu, marginal la un moment dat, să fie inclus în centrul mult extins al orașului de acum. Au apărut o serie de restaurante și cafenele, unele mai tradiționale altele mai hipsterești. Cum ar fi: Casa M60, restaurantul românesc Zexe, restaurantul Masă Casă cu dietă keto, cafenele cu cafea proaspăt prăjită Guido și Claro, Hermitage – urban spiritual hub, Casa Doda – loc de creativi, unde se îmbină arta cu meșteșugul, Casa jurnalistului (puțin mai încolo), etc. Tururile ghidate ale proiectului District 40 au, deși concentrat în zona Icoanei, au inclus pentru Noaptea Caselor și obiective din această zonă.

Casa familiei doamnei M.I. este singura de pe strada și totodată una dintre puținele din mahala care păstrează caracteristicile de perioadă interbelică. Actualii proprietari doresc să integreze acest lucru în planurile de renovare care ar urma. Timpul ne va arăta cum poate arăta un proiect care păstrează caracteristicile interbelice ale unei case și transformând-o, în același timp, într-un proiect de casă actual și funcțional pentru locuitorii ei din secolul XXI.

Notă metodologică – acest articol se bazează pe un interviu și discuții cu doamna M.I. dar și discuții cu actualii proprietari al casei. Au fost incluse de asemenea detalii rezultate din studierea documentelor de proprietatea din arhiva păstrată de doamna M.I. Datele colectate prin discuții și interviu au fost completate și în scris de doamna M.I. care a corectat și completat prima formă a articolului cu preocuparea de a reda cât mai complet și exact istoria acestei case.




[1] De la cuvântul turcesc ”mahalle” (adoptat în turcă de la arabi) care desemna unitate administrativă a orașului. În limba română, cuvântul mahala a fost înlocuit de ”cartier” pentru a desemna aceste unități administrative ale orașului pe măsură ce România ieșea de sub influența turcească și își câștiga independența națională și se revendica mai mult de la valori europene. Mahalaua a rămas un cuvânt care desemnează periferia orașului, atât periferia fizică, cartierele mărginașe, cât și aspecte culturale și sociale marginalizate. 
[2] ”dichiu, ~ie [At: (a. 1673) IORGA, S. D. V, 485 / V: (înv) ~héu, dec~, (îvr) ~hei sm / A și: dichiu / Pl: ~ii / E: ngr δίκαιος, „drept, legitim”] 1 sm (Îrg) Administrator al unei mănăstiri, înainte de secularizarea averilor mănăstirești Si: econom, (reg) dician2. 2 sm (Reg; îe) A fi ~l (cuiva) sau a-și găsi ~l A(-i) veni (cuiva) de hac. 3 sm (Îe) A fi ~ de A fi în stare de... 4 a (Reg; d. oameni) Care este priceput Si: meșter” (Sursa: dexonline.ro)

vineri, 27 septembrie 2013

Cum se vede Roşia Montana dintr-un sat de lângă Bucureşti


Ieri, după un drum făcut undeva la nord de Bucureşti, m-am oprit într-un sat să văd cum se văd protestele de la Bucureşti de aici. Timp de vreo două ore m-am plimbat pe drumul ce trece prin centrul Lipia, un sat aflat între mânăstirea Căldăruşani şi Snagov, şi am întrebat pe oricine a ieşit în calea mea: Aţi auzit de protestele de Bucureşti?. Mica explorare a pornit de la preocuparea că, cel mai probabil, într-o zonă unde lumea consumă în proporţie semnificativă informaţii livrate de posturile de televiziune, punctul de vedere al celor care protestează împotriva proiectului de lege şi împotriva exploatării miniere de la Roşia Montana nu este cunoscut, ci mai degrabă este cunoscută pledoaria pe care o fac susţinătorii exploatării pentru un proiect care promite locuri de muncă pentru populaţia din Roşia Montana. 


Întrebarea de pornire şi principala întrebare a fost: Aţi auzit de protestele de Bucureşti? completată de: de Roşia Montana aţi auzit? Ce anume aţi auzit? De unde aţi auzit? Ce credeţi dumneavoastră despre tot ce aţi auzit? Am menţionat eu numele Roşia Montana doar dacă cei cu care am vorbit nu au făcut referire în mod spontan la aceasta. Doar după ce interlocutorii mei mi-au spus punctul lor de vedere i-am întrebat specific ce cred despre anumite aspecte ale proiectului prezentate de către iniţiatorii proiectului şi criticate de catre protestatari şi ONGuri. Am căutat să confirmi dacă interlocutorii mei sunt din Lipia şi ce vârstă au. În rândurile de mai jos am precizat varsta sau anul de naştere acolo unde l-am aflat explicit, în rest am aproximat folosind exprimări precum: aproape, peste, aproximativ.


Dincolo de preocuparea despre cât de informaţi sunt românii cu privire la ce se întâmplă în ţara lor, preocuparea mai mare este vizavi de ce se va alege de elanul acestor ultime săptămâni de proteste. În ce măsură temele vehiculate de către cei care protestează împotriva proiectului câştigă legitimitate în faţa altor categorii de public decât cele reprezentate la proteste. 

La prima vedere mult mai concreta problemă câinilor vagabonzi din Bucureşti a reuşit să capteze în primul rând atenţia interlocutorilor pe care i-am întâlnit. Acesta a fost în cele mai multe dintre cazuri primul lucru cu care au răspuns întrebării despre protestele din Bucureşti. În ce priveşte Roşia Montana primul aspect resimţit cu care empatizează cu diferite grade de intensitate cei cu care am vorbit este percepţia despre nişte oameni care vor rămâne fără loc de muncă prezent sau viitor. Dintre posibilele riscuri asociate proiectului interlocutorii mei au menţionat pe diferite tonuri un risc legat de poluare. Toată scala de la nu e niciun risc la e mare risc a fost acoperită: am întâlnit o persoană care a zis vehement că nu e niciun risc şi că e mult mai important ca oamenii să lucreze (într-un discurs care l-a invocat mult pe Ceauşescu căruia îi erau recunoscute meritele în a asigura locuri de muncă pentru oameni), am întâlnit persoane care percepeau un posibil risc dar cam difuz şi nu neapărat cu şanse de a-i afecta şi pe ei şi am întâlnit persoane care se pronunţau ferm că apreciază ca proiectul implică riscuri legate de posibila poluare a mediului cu cianuri dincolo de perimetrul proiectului dar fiecare dintre cei care au menţionat aceste riscuri au ţinut să balanseze acest risc cu problema locurilor de muncă pentru cei care vor să lucreze la proiect.


Dincolo de cele enumerate nu a apărut deloc în discuţie problemele invocate de protestatari despre constituţionalitatea proiectului de lege RM şi nici alte teme mai difuze din piaţă care ţintesc de fapt disfuncţionalitatea şi corupţia întregul sistem politic din România.  
 

1.    Femeie, aproape 70 de ani, trecând pe stradă cu o sacoşă în mână
Păi care? Cu Roşia Montana, cu câinii? ... Cu câinii nu sunt de acord. Adică aloci pentru câini milioane de euro şi pentru un amărât de copii patru sute sau la un azil de bătrâni o sută pentru mâncarea pe zi. Nu e normală legea asta, că dacă dădeai la un câine cincizeci ... cinci lei pe zi era o problemă darsă dai a un om bolnav care contribuie cu pensia o suta de mii pe zii, zeamă chioară şi amărăciune. Nu ştiu dacă aţi fost vreodată în vreo vizită d’asta dar eu am fost într-o vizită la ăla în Berceni, Sfântu’ Andrei sau Vasile, nu mai ştiu cum îi zice ... vezi meniul ... ce mâncare bună! ... pur şi simplu sunt lă-turi! ...

Şi despre Roşia Montana?

Eu nu ştiu dacă e normal ... să se dea de lucru la oameni sunt de acord, să se dea lucru ... hoţii o să fie tot pentru ei şi loveşte tot în sărăcime. Sunt pentru locurile de muncă la oameni pentru că sunt săraci ... acolo pe la Bucureşti poate se mai găseşte ici colea câte-un loc de muncă ceea ce fi’mea şi ginere’miu nu-şi găseşte că sunt trecuţi de 48 de ani, treaba este că ăia sunt şi mai săraci. Să le dea de lucru sunt de acord ... dar nu ştiu cum e că nici eu nu mă pricep cum e cu cianura asta ... nu se poate săpa, fora fără să fie cianură? Asta trebuie neapărat în prelucrarea asta, cianura? Asta nu mă pricep.

Ce riscuri aţi auzit că presupune?

Păi, se presupune că e periculoasă. Nu ştiu care ar fi treaba ... cianura se ştie că e ... foarte periculoasă nu periculoasă dar nu ştiu în ce proporţii şi cum se lucrează cu ea. Probabil pură, industrial ... nu mă pricep la treaba asta. Dar mi-ar fi plăcut la oameni să le dea de muncă...

Şi dacă o să facă un crater mare de tot cât paru dealuri, patru sate din’astea, pe care o să il umple cu apă cu cianură ţinută de un baraj, ce părere aveţi?

Atunci o să fie ucidere în masă, şi animale şi om. Deci nu prea e bună treaba asta cu cianura ... nu e altă metodă?

2.       Femeie de 20 de ani plimbând căriuciorul cu un bebeluşi şi alţi doi copii de vreo 2 ‚ 3 ani mergând pe lângă cărucior.

Ce proteste?!

3.       Două fetiţe de 14 ani stând pe o băncuţă la o poartă

Am auzit de proteste despre câini că vor să îi eutanasieze.

Şi de alte proteste aţi auzit?

Roşia Montana

Ce aţi auzit despre Roşia Montana?

Că cei din Roşia Montana nu au unde să muncească, nu au unde să se ducă ...

Şi ce altceva?

Cam atât că noi nu prea urmărim ştirile.

Şi unde, la ce posturi aţi aflat treaba asta?

Mai multe posturi şi pe Antena 1 şi pe PROTV, mai multe posturi, cel mai mult am văzut pe Antena3 că mai dă tata din când în când.

4.       Bărbat, peste 60 de ani, pensionar, în dreptul unui atelier oferind servicii pentru autoturisme.

Am auzit. Da’ cu ce putem noi să îi ajutăm?

Sunt curioasă ce aţi auzit? ce informaţii ...

Păi ce informaţii, că vrea să omoare câinii, că ăia de la Roşia Montana nu le dă voie să exploateze aurul.

De ce nu le dă voie?

Păi, pentru că sunt ... partidele astea sunt ... mai bine să mănânce ei decât să mănânce ăia. Ăia moare de foame acolo şi pe ei nu îi lasă să muncească. Lasă, domne’, omu’ să muncească! De ce nu îl lasă? ... Ăştia cu câinii are dreptate şi ei, că s-au înmulţit câinii, da’ nici să îi omoare nu-i bine.

Credeţi că e bun proiectul ăla de la Roşia Montana?

Da, e foarte bun! Să le dea de lucru la oameni. Ceauşescu de ce le dădea de muncă la toată lumea şi ăştia îi sabotează?

Credeţi că sunt nişte riscuri?

Nu e niciun risc, e risc şi ăsta care lucrează în agricultură, că poluează, că consumă carburant mult. Asta e! Da de ce nu îi lasă? A intrat săracii ăia în grevă. Io zic: să oprească. Să oprească dar să le dea de lucru!

De unde vă luaţi informaţiile de obicei? Ce post TV, ce ziare?

Păi de la televizor de obicei. Ce e pe programul unu se transmite pe toate programele, de la unul la altul. Toate de la TVR şi până la HBL5 ... dracu să îi ia! ... să îi lase pe ăia să muncească să le dea de lucru! (...)

Dacă vine cineva la dumneavoastră şi zice că vrea să sape tot satul ăsta, să vă dărâme casa şi că o să vă dea un loc de muncă cinci ani şi după aceea vă descurcaţi dar casă nu o să mai aveţi şi nici teren de agricultură, o să fie piatră seacă. Aţi fi de acord?

Vreau să vă spun ... Ceauşescu de ce a creat de lucru la toată lumea? Nu exista om, nu exista şomer şi ăştia nu e în stare să le dea de lucru. Te-ai uitat ... ia-o de la Bucureşti şi până la Mol ... moldovenii ... cel puţi ăia altă sursă nu mai are decât agricultura, la ăia mai e muncite dar la ăştălalţi din jurul Bucureştiului sunt numai terenuri părăsite şi Ceauşescu ne punea să punem cartofi la poartă. Puneţi cartofi la poartă şi fasole să aveţi ce să mâncaţi! Iar ăştia nu e în stare să le întreţină. A distrus toate combinatele, a distrus toată agricultura.

5.       Bărbat, 40 de ani, lucra la un gard, este dintr-un sat vecini

E unii care vrea să fie minele deschise, alţii care nu vrea... eu ştiu care şi cum

Şi din informaţiile pe care le-aţi aflat până acum, dumneavoastră ce părere aveţi?

Nici că e bine, nici că e rău, nu ştiu. Unii sunt bucuroşi că au de muncă alţii zice că îi intoxică acolo, că îi omoară.

Deci ştiţi despre ce e vorba!

Păi să le închidă dar să le dea de lucru. Nici cu ce câştigi nu te ajungi, daca ai şi trei, patru copii... ai mei ... d’abia mă înţeleg cu ei: ia-mi aia, ia-mi aia!

6.       Bărbat bând o bere la un magazin, 63 de ani, mecanic agricol de formaţie, şcoala profesională

Da! Cu Roşia Montana.

Ce informaţii aţi aflat până acum despre treaba asta?

Informaţiile sunt ... cetăţenii de acolo vor să aibă servici, o parte dintre ei, şi vor să lucreze vor să muncească că nu are un loc de muncă. Acuma multă lume protestează împotrivă.

De ce protestează?

Eu nu ştiu că nu sunt bine informat la consecinţele pe care le-ar putea avea exploatarea minereului de acolo. Eu nu pot nici să protestez ... Eu aş fi pentru locuri de muncă că ştiu ce înseamnă asta dar nu ştiu consecinţele care sunt... Iertaţi-mă ... de la un timp plâng foarte uşor.

Staţi liniştit! Probabil a atins un subiect sensibil pentru dumneavoastră ...

... Eu nu sunt pregatit în sistemul ăsta ... dacă are consecinţe foarte grave, împotriva mediului înconjurător ... nu ştiu ce vom face cu cei de acolo ... trebuie rezolvată în primul rând problema locurilor de muncă, în alt mod. Dacă are consecinţe grave asupra sănătăţi oamenilor mediul de exploatare care este acolo ... dacă într-adevăr aşa este atunci trebuie să se oprească dar trebuie găsită o soluţie şi pentru cei de acolo. Să muncească, că au şi ei familie, au şi ei copii.

7.       Barbat mic intreprinzator cu magazin, ceva peste 60 de ani

Sunt pro şi contra părerile oamenilor. E adevărat că oamenii de acolo vor locuri de muncă şi am impresia că este singurul loc de muncă pentru oamenii respectivi. Ceilalţi vin cu altă părere că mediul va fi afectat. Dar eu am citit în ziar acum câteva zile ...

În ce ziar?

... nu mai ştiu ce ziar ... poate Libertatea, mă rog, că există şi alt mod de a trata aurul, nu numai cu cianură. Profesorul nu ştiu care, Ştefan aşa ceva, ar fi înaintat ideea asta. Dar se pare că după părerea lui, după ce zice el în ziar, că nimeni nu îl bagă în seama.

8.       Barbat născut în 1953, făcea o pauză de la muncă la magazin la un pahar de ţuică

Roşia Montana am fost arestat acolo ...acum 30 de ani

Cum adică arestat?

Mai greşeşte omu’ câteceva ... păi, da! Acolo am lucrat acolo la Roşia Montana ... la Mintia, la Bobâlna, la Certej, la Haţeg ... acum 30 de ani.

În ce domeniu lucraţi?

La ce te punea ... la construcţii, la săpături. Eram arestat. Ştiţi ce înseamnă un deţinut? ... aia este munceai ca fierar betonist, ca ceva, ce puteai, ca să poţi să te acomodezi cu oamenii, să poţi să lucrezi cu ei. Săpături se băga la Mintia dacă aţi auzit de Mintia... mina de aur. Deva, Simeria, Orăştie. Când vroia să mă bage la subsol făceam ce făceam să mă bage la arest. Păi, ce să caut eu acolo!? Aveam doi ani de pedeapsă. ...Între Deva, Hunedoara şi Simeria e închisoare, Bârcea Mare. O cunoaşteţi?

Nu o cunosc. Cum era pe acolo?

Era cam periculos.

Şi cum v-aţi descurcat?

Am fost foarte cuminte, să vă spun de ce. Acolo făcea unguru’ la mine, că era unguru’: „smecher tu nu eşti, smecher e ăsta, bastonul!”, înţelegeţi, bastonul era şmecher. Şi ca să mă ia la bătaie cu bastonul pentru vreo prostie mai bine îmi vedeam de treaba mea. Ce dădea aia mâncam ... aveam pachete bine’nţeles. Dar acuma nu mai rentează, nu din partea mea. Am greşit odată, gata, la revedere. Să nu credeţi că ... chiar unii merge poate chiar de plăcere ... că n-are unde. Da’ la vârsta mea să mai merg eu acolo ... e păcat. Am 30 şi aproape 34 de când n-am mai fost.

9.       Bărbat, la un pahar la magazinul din sat. A auzit conversaţia mea cu domnul de la punctul 8

Nu cred că aş fi de acord ... cum adică „ţara noastră aur poartă noi cerşim ...”. În loc ca noi să îl vindem treaba noastră unde. Acolo după câte am înţeles a fost o mină ... cu găuri de examinare. Nici nu ştiu unde este...

(Barbatul de la punctul 8 îi spune că este în judeţul Alba, în mijlocul ţării)

... Dacă suntem de acord să primim nişte bani suntem de acord şi cu consecinţele până la urmă.

Şi dacă consecinţele sunt prea grele?

Păi nu ştiu care e treaba, păi ei nu o să aibă o filtrare [la cianură]... la noi aicea nici n-ar ajunge. Mai repede ne agravează fumul de ţigară decât gazele care se produc acolo, dar nu spun de la Roşia Montana pentru că nu a început exploatarea acolo, eu spun de la Baia Mare.

10.   Doi bărbaţi, aproximativ 60 de ani, la o masa în curtea unei spălătorii auto

B1 – Acum comisia asta parlamentara a fost la ei şi o parte susţineau să se continue cu mineritul, azi de exemplu peste o mie de protestatari au venit să îi tragă jos.

B2 – Şi dacă nu continuă, ăia ce mănâncă?

B1 – cine nu continuă?

B2 – Dacă nu începe ...

B1 – Bă, pe mine mă interesează procedeul. Adică altul decât cu cianură nu există? Spre exemplu am văzut un brevet la un grup de români care au făcut cu altceva să se descompună. Deci cam asta e ... suntem puşi într-o situaţie noi să judecăm acolo. Alternativa este acolo este să trăiască lumea din agricultură. Este alternativă ...

B2 – Şi cu câinii? De ce nu se ocupă de copii străzii? Trebuie să avem grijă de câini.

B1 – Domne, trebuie să avem grijă de câini, câinii sunt la locul lor.

B2 – Dar de ce le dă drumul pe stradă de nu poate să meargă un copil pe stradă? Mai repede să ne omoare copii decât să ... Omorâţi, doamnă!

O femeie (se apropie şi ea la discuţie) – şi noi avem o grămadă aici pe izlaz.

B2 – vin şi îi lasă aici ...

B1 – să ştiţi că urmărim ştirile, suntem la curent chiar dacă suntem de la ţară (râde)
 
11.   Două femei peste 60 de ani stau de vorbă la poartă (femeia codificată în dialogul de mai jos cu „F2” mi-a spus că e născută în 1945)

 
F1 Noi nu prea avem timp să stăm la televizoare

F2  Am auzit de protestele cu Roşia Montană şi cu câinii.

Şi ce părere aveţi dumneavoastră?

F1. Părere pentru câini ... să îi strângă, nu să îi omoare

F2. Mie mi-e frică dă copii, că pleacă pe întuneric la servici.

F1 Şi noi avem copii toţi în Bucureşti ...

Şi de Roşia Montană ce părere aveţi?

F2 – Nu prea ştim noi ... ăia vrea să muncească, alţi protestează contra

De ce credeţi că protestează contra?

F2 – Că zice că o să ne afecteze pe toţi până la urmă, că suntem toţi în ţara asta. Cât ar proteja ei, tot s-ar putea să se facă o fisură în muntele ăla de piatră şi atunci dacă se varsă ăla într-o apă e afectată toată lumea. Noi dacă ar fi după noi am zice să nu, să nu ne afecteze că fiecare ... dar e chestia cu oamenii ăştia care nu au de lucru.

Păi ce aici la dumneavoastră aveţi de lucru?

F2 – Nu prea avem

F1 – Nu noi, copii noştri, că noi suntem bătrâni