Păsăroii

Dacă nu ai completat chestionarul încă şi nu cunoşti imaginile cu cele două păsări ce urmeaza imediat după acest paragraf, poţi încă să completezi chestionarul. Deschide "Testul cu păsăroi" chiar acum, fără să te uiţi mai jos. Satisfacţia e garantată căci imediat ce bifezi răspunsul la cele două întrebări (şi poate adaugi şi ceva sugestii la rubrica corespunzătoare) poţi vedea centralizarea răspunsurilor în rândurile de mai jos şi poţi vedea cum te descurci cu evaluarea păsăroilor. Deci completează întâi chestionarul și poți reveni apoi la acest articol.

Un păsăroi

Alt păsăroi

Cum spune  textul introductiv de la"Testul cu păsăroi", toată istoria aceasta a pornit de la niște păsări desenate pe ușile unor toalete publice și de la întâlnirea cu cineva care mi-a sugerat ca resimtea imperativ nevoia de a nimeri toaleta "corectă". Istoria este cam așa, era o seară minunată de vară eram la o vorbă cu prieteni într-o grădină-terasă din București. Inevitabil, la un moment dat, m-am dus la toaletă unde am așteptat să se elibereze o cabină împreună cu o altă persoană care nu era din România și care era foarte nelămurită de desenele și cuvintele de pe ușile celor două săli de toaletă. Am discutat puțin despre legătura între imaginile unor păsări ca indicator despre sexul unei persoane. De aici am pornit cu ideea de a testa dacă doar imaginile celor două păsări, fără niciun cuvânt ajutăror, ar fi suficiente pentru cineva, care își propune acest lucru, să identifice corect care cabină de toaletă a fost alocată pentru femei și care pentru bărbați. Am lansat un mini chestionar și am scris mai jos despre ce au răspuns oamenii. 

Iată în continuare și imaginile cu păsări însoțite și de cuvinte care intenționează să clarifice pentru vorbitorii de limba română care a fost intenția artistului cu acele pasari.

Un păsăroi - Păsărele

Alt păsăroi - Păsăroi

În ce priveste raspunsurile, din totalul celor 45 de persoane (mă înclin recunoascătoare) care au avut bunăvoința să răspundă la chestionar, aproximativ două treimi au apreaciat ”corect” răspunsul. Adică intenția autorului desenelor (care a reprezentat printr-o anumită pasăre intrarea la toaleta pentru femei și printr-o altă pasere intrarea la toaleta pentru bărbați) a putut fi citită de o mare parte dintre respondenți. Dacă ne uităm la partea goală a paharului putem spune și că aproximativ 30% dintre respondenți ar fi intrat în toaleta "greșită". Mai multe persoane mi-au sugerat ambiguitatea simbolurilor. Trei persoane au selectat pentru ambele imagini răspunsul "consider ca este toaleta pentru barbati", alții mi-au spus ca nu pot raspunde căci în viziunea lor niciuna dintre cele două păsări nu indica clar nici o toaleta pentru femei, nici o toaleta pentru bărbați. 

Centralizarea răspunsurilor la întrebarea despre ”un păsăroi„

Centralizarea răspunsurilor la întrebarea despre ”alt păsăroi„

Răspunsuri la întrebarea deschisă

O persoana care a avut bunăvoința mai mult decât să răspundă la micul chestionar, o persoană care a trimis mai departe testul, a primit niște reacții cel putin interesante: cineva i-a spus că e o persoană dubioasa, altcineva a cerut multe date lamuritoare încercând să înțeleaga sensul ascuns al "testului cu păsăroii". 

Probabil trebuie să revin cu explorarea trimițând chestionarul persoanelor nevorbitoare de limba română pentru a testa universalitatea simbolurilor cu păsăroi. Rămână deschisă ideea.

În concluzie, păsăoii aceștia și proiecțiile despre ele lansează mai degrabă întrebari decât răspunsuri despre prezența păsărilor în viața oamenilor, cum ar fi:

- de ce au copii păsări în loc de sex?

- ce din ipostaza unui om care merge la toaletă îl aseamănă cu o pasăre?

- ar fi o toaletă uni-sex și fără păsări un capăt de țară?

- ce pățești dacă intri în toaleta cu păsăroiul greșit?

Poate ca modul de simbolizare al celor doua pasari nu reușește să adreseze prea bine stereotipurile de gen din perceptia colectiva; poate ca respondentii au raspuns în spirit ludic, neanalizând cu cea mai mare atenție imaginile cu păsări; poate că nu toți sunt familiarizați cu aceleași stereotipuri despre oameni și păsări; poate nu toată lumea a văzut filmul lui Hitchcock; poate e valabil câte puțin din toate acestea. Poate că simbolizările despre lume și viață ne ajută să avem modele comune de înțelegere a acestora și, în exact același timp, ne despart de cei care sunt atat de "proști" încât nu văd lucrurile exact ca noi: "ce e așa de greu de înțeles? Păsăroiul cu creasta mai mare e un cocoșel, deci este pentru bărbați și doar bărbații intră acolo!"



Cum sa te lasi de fumat

Domniţa care mi-a explicat ce trebuie sa faci să nu devi o babă are şi o metodă foarte bună pentru a te lăsa de fumat. E nevoie să locuieşti într-o casă cu pod, să ai o scară şi un membru al familiei care să se poată urca pe scară până la în pod. 

După ce opream o ţigară şi fumam o ţigară pachetul îl aruncam în pod. Şi el [fiul cel mic] venea de la serviciu pe la patru, cinci, când venea el de la serviciu şi eu ziceam:

- Pune scara şi să te urci în pod!

- Iar cu scara! Iar în pod!

[râde] ... l-am ţinut aşa luni de zile... abia îl aşteptam acuma să vină de la serviciu să se urce în pod după ţigări şi el n-a mai vrut, a zis:

- Uite, am să rup scara ... 

Era între noi aşa ... şi eu mă puneam în locul lui şi cred că şi eu tot la fel aş fi făcut ca el. Ce e aia, e caraghios, cum vine de la serviciu ... "urcă-te în pod!". Sigur că pachetul era aruncat de aşa natură să fie în margine dar tot trebuia o scară ... am fost şi eu o podoabă! Ce să zic. Când îmi aduc aminte [râde] ... Şi am scăpat de ţigări dar în câteva luni de zile bune. M-am canunit. Pe câtă vreme Aurel [soţul ei] când zicea că se lasă de ţigări, el, gata, nu mai fuma! Zicea că e o problemă dar ştia să rabde. Dar el se apuca iar. Făcea pauză vreo cinşpe, douăzeci de zile pe urmă se apuca iar. [...]

Cam cât fuma?

 El fuma ţigări mai bune, mie nu îmi plăceau alea mai bune.

Ce ţigări fumai?

E din alea ordinare, Carpaţi. [râdem]

Şi Aurel ce ţigări fuma?

Cu filtru, el zicea că în filtrul ăla rămâne toată nicotina. Eu nu ştiu dacă era aşa dar scria oarecum pe pachet.

Şi când te-ai apucat de fumat?

Aaa, păi de la 20 de ani...

Povesteşte-mi cum ai aprins prima ţigară.

Crezi că mai ţin minte? Dar totuşi mai ţin minte ceva. Să ştii că el este de vină ... La fel ca Eva .... aruncă vina pe şarpe. Aşa ... [...] Când eu m-am căsătorit cu dânsul nu fumam. Şi zice el "ia trage şi tu una, ia trage două"... Într-o săptămână am început să fumez. M-am înecat la primele fumuri şi pe urmă [...].

Ce ţigări fumai atunci?

Nu mai ştiu că luam de la Aurel, el fuma ţigări mai bune. [...] Erau pachete de zece şi cu filtru. [...] Eu după ce am fumat ţigări Carpaţi am luat de la el cu filtru şi nu îmi mai plăceau. Era mai select tutunul şi nu îl siţeam eu bine că mă arde pe gât. [râdem] ... mă învăţasem cu alea mai tari. Şi el zicea, Aurel, nu era zgârcit deloc ... Mă înecam şi el zicea: "cine te pune să fumezi alea?!". Eu fumam cele mai rele ţigări, Mărăşeşti. el zicea: "cine te pune să fumezi alea?! Uite aici îţi iau pachet când iau eu". Am încercat dar nu îmi plăceau că erau prea moi, prea delicate, într-un cuvânt. Şi am râmas pe Mărăşeştile mele. 

Dar când ai trecut pe Mărăşeşti?

Am început să fumez de la el.

Da înainte de război ...

Şi pe urmă el era plecat la război ... Întâi s-a dus ... avea atelier în piaţa Matache, atelierul lui de rihtuitor, şi a venit ordin de concentrare de la Ploieşti. Şi el a dat nişte bani pe acolo la coloneii ăştia care nu se mai săturau de bani şi l-au lăsat acasă. Eu m-am bucurat foarte mult. L-au lăsat acasă o lună, două, trei, cinci. Pe urmă i-a venit din nou şi nu s-a mai putut face căci colonelul lui care îi dădea voie  plecase şi el la război şi nu a mai avut cu cine să rezolve şi atunci s-a îmbrăcat şi s-a dus la război. 

Madame, pocker si cartofori

Dacă aveţi bunici, mătuşi, mame, cunoştinţe femei care au avut momente în viaţa lor când au stat acasă fie să crească copii, fie pentru ca aveam vreo ocupaţie liberală şi îşi făceau programul după cum doreau mai verificaţi încă dată dacă în programul lor erau şi alte lucruri în afară de activitatile traditional alocate lor, inclusiv elaborarea de divine dulceţuri de trandafiri şi vişine, croitorie şi mileuri. S-ar putea să aflaţi lucruri interesante.
Am stat de vorbă cu un personaj fabulos, o doamnă respectabilă care prin anii ’50 juca un conspirativ pocker cu prietenele ei, toate madame respectabile. Tradiţia era moştenită din familie, tatăl ei a făcut tot felul de lucruri în perioada interbelică în curtea de Argeş unde era negustor, asesor (un fel de jurat) dar şi cartofor. În fotografie apare interlocutoarea mea alături de tatăl ei şi mai jos câteva fragmente din partidele de pocker pe care le făcea cu prietenele ei, madamele.

… Când nu e cârpa la geam să ştii că nu pot veni ... [râde] Era o zi anumită pe săptămână, de două ori mă duceam la pocker. Şi zicea madam Juglea „n-ai şi tu unde să îl laşi pe ăsta, pe Doru, că mi-a răscolit tot!”. Doru avea vreo doi ani şi răscolea prin toate sertarele. Şi eu jucam şi madam Juglea după el... „n-ai şi tu unde să îl laşi?”. „Las’, dragă, vin la cărţi cu el!”. Unde să îl las, să îl las singur încuiat în casă!? Madam Con zice „L-aş lua eu să îl duc sus dar şi la mine tot aceleaşi nebunii face cum face şi la voi ... şi când vine Rica de la servici, ce crezi că îi convine să vadă deranj!?”. Era problemă de Doru că o deranja cu mişcarea. Ce era să facă copilul! Şedea sub masă şi ne dezlega, desfăcea pe la papuci şi eu preferam treaba asta ca să nu umble el pe la noptiere, pe la sertare. Erau probleme...
Jucam uneori şi pe bani dar uneori jucam de plăcere, pe boabe de fasole. Da. Da', madam Juglea zicea „Hai, dragă, pe bani! Dacă jucăm, pe 50 de bani, puţin, ne interesează, pe boabe de fasole ce te interesează!?” Şi jucam şi pe bani. Jucam uneori şi cu Aurel [soţul] împreună, duminica de exemplu. Ori veneau ei la noi, ori ne duceam noi la ei şi câteva ore jucam ... Şi acum parcă îmi mai stă în minte când ieşeau aşii. Când ieşeau aşii era, pffff! Dar nu mai ştiu cum se numeau era de popi, nu mai ştiu ...

Puteai să ai perechi, careu...

... Careu... dar când ieşeau patru aşi cum se numea?

Careu de aşi...

Careu de popi, da, da. Sau când ieşeau trei şi doi de un fel.

Era full.

Aşa, da, da uite că mi-ai adus aminte... Îmi plăceau toate lucrurile rele! [râde]

De ce erau rău, vă distraţi şi voi. Ce e rău în asta?

... şi la noi acasă se jucau cărţi. Tatăl meu era cartofor, nu era bine dar nu mai stau eu să îl judec.

A câstigat ceva dar a şi pierdut...

A pierdut bolovanii. Erau în faţa casei, adusese bolovanii de la râu şi cărămizile şi alea le-a jucat, a pierdut casa. Casa noastră, ar fi trebuit sa avem o casă frumoasă nu de paiantă şi să rămânem în aia. Asta e rău, nu e bun jocul de cărţi. El juca la cafenea, ce să mai spun... Bine că el era şi asesor, era cineva în Argeş. 

Internetul rural românesc

Pentru că iar întâlnesc, în locuri în care nu m-aș aștepta, păreri vehement și tare exprimate și, din păcate, neîntemeiate pe date și fără curiozitatea de a verifica pe ce ne bazăm, am căutat și analizat câteva date despre accesul și utilizarea Internetului în mediul rural. Am zis să prezint și aici câte ceva din ce am aflat cu ocazia aceasta. 

De data aceasta stereotipul este că, pentru mediul rural românesc, Internetul este un fel de navă cosmică extraterestră la vederea căreia săracul țăran român dă cu cușma de pământ și se ascunde repede în păpușoi. Desigur avem încă o pondere foarte mare a ruralului comparativ cu restul Europei, cu un aer exotic ce vine din încremenirea în timp a unor moduri de viaţă neschimbate de sute de ani, m-am referit la unele aspecte în postul despre agricultura în România.
Revenind la Internetul în mediul rural, pentru că mă uitasem acum ceva timp pe niște statistici despre migrația economică, fenomen care afectează milioane de familii preponderent din mediul rural, bănuiala mea era că lucrurile sunt puțin altfel. Că cel mai probabil oamenii aceștia folosesc cu succes aplicații de chat, VOIP și rețele de socializare să vorbească cu cei de acasă.

Graficele de mai jos sunt făcute pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). Am selectat variabilele: 

• grad de acces, 
• frecvență de utilizare,
• scopul accesării
• locul accesării. 

Am introdus pentru comparație valorile acestor variabile pentru doi ani diferiți, 2007 și 2013, capetele de interval ale datelor disponibile la INS.

Pe lângă confirmarea copleșitoare că accesul și utilizarea Internetului au crescut foarte mult din 2007 până în 2013,  sunt de detaliat şi explorat multe alte aspecte despre cine sunt utilizatorii dintre membrii gospodăriei, de văzut în ce măsură vârsta şi ocupaţia acestora se corelează cu utilizarea Internetului, şi pentru ce anume îl folosesc. Totuşi creşterea semnificativă a accesului şi gradului de utilizare, atât cât se poate observa din graficele de mai jos, arată că accesul și consumul de Internet în mediul rural este departe de a fi ceva exotic.

2007 - Ponderea gospodariilor care au acces la Internet acasa, dupa mediul de rezidenta, pe tipurile de conexiune folosite, in total gospodarii cu acces la internet acasa din fiecare mediu de rezidenta

2013 - Ponderea gospodariilor care au acces la Internet acasa, dupa mediul de rezidenta, pe tipurile de conexiune folosite, in total gospodarii cu acces la internet acasa din fiecare mediu de rezidenta

2007 - Structura persoanelor de 16-74 ani care au utilizat Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe frecventa folosirii acestuia

2013 - Structura persoanelor de 16-74 ani care au utilizat Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe frecventa folosirii acestuia

2007 - Ponderea persoanelor de 16-74 ani care au accesat Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe scopul accesarii Internetului, in total persoane din fiecare mediu de rezidenta

2013 - Ponderea persoanelor de 16-74 ani care au accesat Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe scopul accesarii Internetului, in total persoane din fiecare mediu de rezidenta

2007 - Ponderea persoanelor de 16-74 ani care au folosit Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe locul accesarii acestuia, in total persoane din fiecare mediu de rezidenta

2013 - Ponderea persoanelor de 16-74 ani care au folosit Internetul in ultimele 3 luni, dupa mediul de rezidenta, pe locul accesarii acestuia, in total persoane din fiecare mediu de rezidenta

Cum să nu fi o babă

Am aflat direct de la sursă reţeta pentru a nu deveni o deveni o babă. Elena împlineşte anul acesta 94 de ani dar ştie nişte mişcări care ar eclipsa o bună parte dintre contorsionişti. Pe la ea pe acasă se găseşte o colecţie impresionantă de articole decupate din Formula AS, săculeţi frumos ordonaţi cu plante medicinale uscate (culese de ea sau căpătate de la diverşi ţărani care o aprovizionează), undeva într-un borcan imens  fermentează ultima producţie de oţet de mere cu miere … Dincolo de recuzita aceasta de vraci se pare ca adevaratul secret al faptului că la nouăzeci plus Elena nu a devenit o babă este programul ei zilnic de gimnastică. Pare destul de simplu. În fiecare dimineaţă, timp de o oră, trebuie: să te agăţi de şifonier şi să numeri până la zece, să faci exerciţii cu nişte bile de fier montate pe o ţeavă, să faci aplecări lipind bine palmele de pământ, rotiri de trunchi care seamănă mult cu a face podul de sus, să îţi freci spatele, picioarele şi braţele de tocuri de uşă şi de scaune de lemn … şi alte câteva scheme, doar că trebuie să faci toate acestea timp de vreo 70 de ani. Mai jos sunt redate câteva detalii despre gimnastica Elenei, în cuvintele ei. Conversaţiile cu Elena nu pot fi liniare, nimic nu merge direct de la punctul A la punctul B. Amintirile se intersectează aşa că în conversaţia despre gimnastică apar şi detalii despre cum se făcea mobila, meşteri care i-au făcut mobilă, cum locuiau cu chirie oamenii în perioada interbelică şi după război ...

Mai spune-mi odată cum faci exerciţiul acela la şifonier !

 

… Cum mă atârn de şifonier... deschid şifonierul şi, fiindcă am un şifonier foarte solid şi bun, mă atârn de el, adică toată greutatea îmi este în mâini. E o gimnastică nemaipomenită pentru că dau putere mâinii. Îşi întăreşte muşchii. Vin aicea fiindcă am nişte scaune de 60 - 70 de ani, e tot aşa, nu s-au stricat, aşa ... ce se făcea înainte ... sunt lucruri nemaipomenite. Dacă şi ăstea [arată spre fotolii] tot de 60 – 70 de ani sunt. Şi ele n-a avut nevoie de reparaţii. Pentru că n-ai idee ce are pe dedesubt, e puse pe sârmă...  Şi ăstea tot pe sârmă. Sunt lucruri care nu se mai strică. Masa asta tot la fel, e de comandă  şi mi-a făcut-o nea Mitică zis Căciulă ... îi zicea aşa că el purta şi vara căciulă... [râde] Şi el mi-a sculptat masa ca să fie la fel cu sculptura de la picioarele scaunelor, că eu aceste scaune le-am cumpărat fără masă de la un colonel care era pe strada Duca, la gară. Colonelul a zis „noi vindem... Nu ne îndurăm de mobilă ... nu ne convine să o vindem dar suntem bătrâni şi scaunele ne îngreunează mişcarea” . Şi mie tot la fel ... acuma e foarte greu. E bine că ele poate să se mişte aşa [zice trăgând scaunul care alunecă pe covor] dar restul, să le iei, te dărâmă. Şi eu multumesc lui Dumnezeu că nu s-au stricat arcurile că altminteri îmi intrau în popou. Şi ce am vrut eu să îţi zic cu asta ...  că mă atârn de şifonier ...

Şi până la cât numărai?

Până la zece.

Şi de câte ori?

În fiecare dimineaţă.

Dar câte serii de zece faci într-o dimineaţă?

Odată. Mă scol şi îmi fac gimnastica asta aşa ... niciodată nu a fost ... de când aveam douzeci de ani sau douăzeci şi unu, la douzeci şi unu m-am căsătorit ... niciodată nu a fost o zi în care să nu fac această mişcare ...

De tânără faci chestia asta?

De tânără. Aveam o prietenă Zoica, soţia unui şef de miliţie. Şi era fata lu’ nea Georgescu, unde şedeam cu Aurel prima oară când m-am cunoscut cu Aurel. [...] Nea Georgescu aveam cum intrai în curte... în Dr. Felix cum era înainte, erau cladiri lungi şi şedea oameni cu chirie la fiecare cameră, aşa şedeam şi noi. Da’ a lui era prima şi avea ăsta de tocilărie, atelier de tocilărie, de ascuţit foarfeci, cuţite, mai ştiu eu ce se întâmpla pe acolo. Aşa ... avea o fată Zoica care era de-o seamă cu mine. [...]  Şi ne împrietenisem. Ea acuma se căsătorise, terminase liceul, facuse doi ani de zile de specializare şi era geotehnician, adică făcea nişte analize la pământ, aşa ceva. [...]  ... era ea prietenă bună cu Aurel pentru că era fata lu’ ne-a Georgescu unde avea Aurel  atelierul de rihtuit. Aşa ... şi ea fiind fata lu’ nea Georgescu ea era prietenă cu Aurel, cu toate că el era bărbat în toată firea. Ea nu trăia cu el, era numai aşa ... pentru că nea Georgescu era prieten cu Aurel. Şi ea pe urmă s-a căsătorit cu Ştefi şi şedea pe Dr. Felix.  Noi şedeam ... acuma eu mă căsătorisem cu Aurel şi şedeam pe Bd. Cuza. Aveam pe Viorica ...

Ştii la ce număr?

Nu-mi aduc aminte la ce număr dar era din Dr. Felix, intri pe Bd. Cuza, cam la o sută de metri pe stânga, cum intri pe stânga. La Truţă, era proprietarul meu Truţă şi număr nu îmi mai aduc aminte. Aşa şi ... ea şedea pe Dr. Felix într-un bloc mare pe colţ, o mai fi şi acuma că doar nu l-a dărâmat. [...] Şi zicea ea: 

-          Hai, că noi avem tendinţe să ne îngrăşăm! Ia să ne apucăm noi de gimnastică! 
-          Păi, cum adică să ne apucăm? 
-          Las’ că ai să vezi tu ce fac eu 

Şi ... [râde] a comandat două bile de fier, nu ştiu cum ...  băgate într-o ţeavă şi mi-a comandat şi mie. Şi mă duceam la ea  cam în fiecare zi. [...] mă duceam la ea când venea ea de la servici. Şi începeam amândoua cu bilele, le ridicam, când ne lăsam pe spate, când ne tăvăleam pe jos asta era în sufrageria ei ... [râde]. Dădea masa la o parte şi o pusese la perete ... atunci era cu mesele pe mijloc ... Da’ de atunci şi până acum eu nu încetat nicio zi. Îţi dai seama câtă voinţa am că la vârsta asta nu e o problemă să ... [se ridică şi îmi arată repede câteva mişcări ... ridica mâinile sus şi apoi se apleacă şi propteşte palmele în podea ţinând genunchii drepţi. Face repede câteva astfel de aplecări. Eu sunt emoţionată şi pregătită să o prind dacă ameţeşte.] ... să mă dau aşa ... Să ştii că mă mir şi eu!  .... [îmi mai arată o schemă care mă tulbură şi mai tare ... Stă în picioare, cu picioarele uşor depărtate şi face rotiri ample de trunchi, când ajunge cu trunchiul în spate e pe punctul să facă podul de sus ...] ... [se opreşte şi râde] ... Nu-i o problemă! Eu mă mir de lucrurile astea! Pentru că mă scol din pat o neputincioasă... [...]  Îmi frec tălpile pentru că am citit în Formula AS că tălpile trebuie frecate mereu că de acolo pleacă nervii. Îmi frec pulpele, picioarele. De o sută de ori număr. Frec degetele... [se mută de la un scaun la altul în diferite poziţii] Aicea e frecarea la pulpe. Nu ştiu cum, dragă, s-a nimerit şi scaunele de mă ajută! Da, s-a nimerit şi scaunele ... [freacă şi spatele de tocul uşii. Mai jos tricoul care a fost ţesut pentru că, după câţiva ani de frecat de tocul uşii, ţesătura s-a rarefiat]

Tricoul de gimnastică al Elenei

Detaliu din tricoul de gimnastică al Elenei

.... Eu dacă nu aş face această gimnastică aş fi lungită în pat. Îţi dai seama de ce mă mişc eu aşa şi de ce sunt aşa viguroasă? Gimnastica mă ţine. Alminteri aş fi o babă! Nu?!  [râde] 

Puteti lăsa comentarii, observatii, remarci, mesaje pentru Călătorul Social sau pentru Elena.

Cele mai duioase învăţături ale "şcolii de agitaţie şi propagandă"

De câteva săptămâni mă întâlnesc cu un croitor de 84 de ani. Când m-am oprit la colţul meseriaşilor de pe strada Traian a fost singurul care nu a vorbit chiar atunci cu mine şi nu părea că o să vorbim. A fost ultimul atelier pe care l-am vizitat atunci. A coborât din atelierul lui aflat deasupra prăvăliei de la strada, şi, aproape pot să jur, avea un fel de raze laser la ochi cu care m-a scanat când i-am spus că aş vrea să vorbim despre meseria lui, despre cum a învăţat-o. A tăcut şi m-a întrebat el pe mine:

- De ce v-aş răspunde la toate aceste întrebări?

- Nu trebuie să răspundeţi. Eu aş vrea să vorbesc cu dumneavoastră dar trebuie să vreţi şi  dumneavoastră.

- Vă daţi seama că e o viaţă de om aici?

- Tocmai d’asta vroiam să vorbesc.

 

Între timp s-au adunat câteva ore de înregistrări. Din când în când trebuie să ne întrerupem să ia o gură de aer... „îmi răcolesc viaţa! [...] Mă rog, eu trăiesc clipele, dragă!”. I-a fost frică exact de asta. Amintirile extrem de detaliate sunt redate într-un limbaj cu cea mai mare densitate posibilă de figuri de stil.

"[...] ... M-a lăsat tata cu doi boi neînvăţaţi la plug. [...] I-am învăţat să are ca pe doi copii. Şi lumea mă admira. Erau doi boi suri, alb cu un gri înspicat, de o frumuseţe, de o frumuseţe! ... Când m-am despărţit de ei i-am pupat în bot. [...] a fost extraordinar! Cum i-am înjugat, cum dădeam doi porumbi la unul, doi porumbi la altul după ce făceau un ocol de brazdă şi ei fugeau sărăcuţii, erau tineri, ooo, erau ca şi mine. Şi mă ascultau, nu ieşeau din brazdă. Îmi făceau o treabă uluitoare de frumoasă iar ei erau tineri, puternici ... of, of ... îmi răcolesc viaţa! [...] Mă rog, eu trăiesc clipele, dragă! ... Când am văzut că rămân cu pantalonii rupţi şi desculţ şi tai la coceni pe câmp noapte am spus, când tata o veni din război o să îi zic: „aici sunt oile şi boii şi ce ai mai lăsat tu şi eu am plecat!” ... "

„Am plecat cu cămaşa udă că nu am mai avut timp să se usuce. Nu mi-a dat mama decât o cămaşă şi o pereche de indispensabili şi o găină tăiată şi friptă pe grătar. Şi am plecat cu boii noştrii, cu căruţa noastră şi cu verişorul meu. Doi verişori! Unul care mergea ucenic şi unul care era cu 7 ani mai mare şi ne-a adus la Bucureşti. Am venit în Roşiori, când am venit am ajuns dimineaţa la Roşiori că toată noaptea a mers căruţa. Şi toamna foşnea frumos, copii eram ... "

Pe fundalul evenimentelor istorice mari pe care le-a parcurs România în secolul XX, amintirile personale se intersectează cu precizări ontologice care continuă să mă facă să verific reportofonul să mă asigur că am prins tot:

"...Vâltorile timpului! și aicea precizez o vorbă: nu a fost timp bun, nu a fost timp rău! nu e niciodata timp bun sau timp rău. Sunt oameni care trebuie să se descurce în toate timpurile indiferent de cum sunt. Și în toate timpurile lumea a trăit. Unii bine, unii prost, unii mediocru. Omul trebuie să se descurce în orice situaîie ar fi. Nu e problema timpului. Timpul își urmează cursul lui....transformările politice sunt impulsul vieții..."

Până când reuşesc să termin de prelucrat datele şi de găsit forma cea mai potrivită în care să le pun am pregătit un platouaş puţin mai liric. Mi-a povestit cum în perioada armatei a fost trimis la şcola de agitaţie şi propagandă. Erau anii de început de comunism în România iar energia unui tânăr, plecat de la țară de la un trai foarte greu, extrem de ambițios și dornic să își clădească o viață de domn la oraș era potrivită acelor vremuri. Elanul lui s-a potrivit cu elanul acelor vremuri. El se raportează la modele și valori interbelice dar le integrează cu elanul comunist din acei ani. Voi explora pe viitor posibile disonanțe cognitive despre perioada comunistă. Deocamdată, din ce mi-a spus, pentru el, participarea la şcola de agitaţie şi propagandă a fost cel mai probabil prima lui expunere la explorări metafizice, chiar dacă erau puse în slujba clădirii omului nou, pentru el au rezonat puțin altfel. Învăţăturile şcolii de agitaţie şi propagandă sunt redate aici probabil în cea mai duioasă interpretare posibilă.

Şcoala de agitaţie şi propagandă

Aţi amintit din nou de „Şcoala de agitaţie şi propagandă” pe care aţi făcut-o în armată ... 

Aa, da, şcoala politică... care m-a trimis să fiu agitator

Vroiam să vă întreb câte ceva despre şcoală ...

... Vedeţi dumneavoastră oglinda aceea. Ce are ea? O crenguţ de brad. Bun. Eu ca agitator sau ca politician vin şi spun: Vedeţi ce frumoasă e oglinda? Vedeţi ce zimţi frumoşi are? Da’ vedeţi că are o crenguţă de brad. Da’ ce simbolizează bradul? Bradul simbolizează tinereţea, vigoarea şi viaţa noastră. Dar oglinda la ce îţi foloseşte? Oglinda ne vede cum suntem, puşi la punct sau nu suntem puşi la punct, să ne punem să fim şi noi frumoşi. Deci mai departe, ce scrie „proletari uniţi-vă!”. Ce spune această lozincă? Adică să ne unim forţele toţi la un loc să facem o treabă mare! Bun, pentru popor sau pentru univers, pentru tot ce ne înconjoară. Deci aţi înţeles? ... Vedeţi paharul ăla? Ce pahar frumos este! Este mov, are interiorul alb ca să vedem ce consumăm. Cât de plăcut este ca să bei din el?! După ce îl folosim nu îl aruncăm, îl lăsăm urmaşilor noştrii. Deci din orice ... Vedeţi ce frumos e păhăruţul acela roşu? Da’ la ce foloseşte acest păhăruţ? Acest păhăruţ poartă în el nişte nasturi care îi folosesc la anumite haine. Şi de ce e roşu? Ca să îl văd mai bine. Şi dacă nu îl mai foloseşti nu îl arunci? Mi-l dai mie? Nu ţi-l dau dumitale, îl folosesc cei care vor veni după mine... Aţi înţeles? Din fiecare nimic .... Caietul, dumneavoastră aveţi un caiet alb cu arc. Ce frumos e! Da’ de unde l-aţi cumpărat? Dar ştiţi câte întrebuinţări are caietul dumneavoastră? Pe acest caiet puteţi trece anumite cuvinte. De exemplu, ce aţi întâmpinat în fiecare zi, ce vreţi să faceţi a doua zi. Da’ v-aţi întrebat vreodată dacă a fost mulţumit acela care v-a făcut acest caiet aşa de frumos? Deci ... orice nimic este imens! Da’ să ştii să îl vorbeşti şi să poţi. Mai depinde ce acţiune duci, adică valoarea lor, conţinutul sau altele, depinde... [...] Deci m-aţi înţeles? Orice nimic să ştii să îl dezvolţi în faţa oamenilor. Ca profesor dintr-un şiret de pantof trebuie să ţii o oră să explici ce e cu el. V-am explicat odată o treabă... Eram odată la observatoare, acele observatoare făcute din bârne şi cu benoclul vedeai...

Ca un foişor.

Un foişor în armată. Şi acolo aveam nişte portharturi şi cu benocluri cu care vedeai cam la 500 de metri chiar. Şi unii se înălţau pe ele.[...] Şi s-a ţinut o şedinţă şi ne-a spus acolo printre altele să folosim bine, să ştim să folosim bunurile cu care suntem dotaţi că se investeşte bani în ele să le folosim. Şi când m-am sculat şi le-am explicat odată valoarea foişorului, a porthartului că e făcut dintr-o piele de animal, prin câte mâini a trecut ca să ajungă la noi acea gentuţă şi noi venim să însemnăm pe el. Ne întrebăm noi ... ar mai fi fost acum această gentuţă daca toţi se însemnau pe el prin câte mâini a trecut? Cât a păscut acela un animal şi prin câte a trecut pielea aceea de vacă să ajungă un porthart la noi? Când le-am explicat asta, când m-am oprit au bătut din palme comandanţii. Aţi înţeles? [...] vedeţi hârtia asta? Ea nu e bună de aruncat, nu e bună. Ea e bună de îndreptat, de folosit şi dacă se poate o folosim şi în alte direcţii dar nu trebuie să ne batem joc de ea. Cât s-a muncit de la acel copac să se facă hârtie până la ... Deci, însemnătatea, valoarea la orice nimic. [...] Vreţi să vă mai arat ceva?

Da

[Caută pe un raft şi găseşte un sul de hârtii legate cu un elastic. Le desface şi mă invită să ţin de un colţ al posterului în timp ce el îmi prezintă mostre de ”agitație și propagandă”. Deși folosește de multe ori un limbaj bogat în arabescuri, nu vorbește chiar așa ca în filmulețele de mai jos tot timpul.]

... aveţi un fel de a vorbi .... de a vorbi frumos, de a alege cuvinte frumoase ...

Interiorul vorbeşte, explică exteriorul, e clar?! În adâncimea sufletului meu eu aştept să mor că e normal, e timpul e viaţa, suntem materie. Suntem florile de primăvară şi toamna vine bruma. Stai că am vrut să vă spun ... este interiorul meu aşa făcut, aşa e construit. Ăsta sunt. Dar dacă eu aveam posibilităţi să învăţ eram departe, era depate că mi-a plăcut. Dacă şi aşa bătrân îmi place totuşi să învăţ de la alţii care sunt mai pregătiţi ca mine. Acuma mai e şi o treabă, eu am aceşti ani şi am lucrat care va să zică de la 32 de ani cu lumea. La mine veneau să le iau măsură părinţii cu copii. Şi veneau copii şi mai ă împiedicam de ei când luam  măsură, că trebuia să fiu pe lucrare, nu? Şi ziceam: „dă-te mai încolo dumneata!”. Mama zicea: „ce-i spui „dumneata”? dă-te, mă, încolo!”. Dar nici nu pot să îi zic altfel. De ce să îi spun „tu”, ce l-am crescut eu? Aţi înţeles? Deci în adâncime ... [...]

Ce mi-aţi descris mai devreme cu fotografiile ...

O cultură generală se chema la noi, lecţii de cultură generală dar acolo era un centru politic numai ofiţeri. Era o şcoală la Lugoj deci am fost la regimentul 3 grăniceri Oradea. Şi de acolo plecau aceste plutoane împânzuite pe linia de frontieră şi acest regiment, centrala era, care dirija aceste plutoane. Şi la Lugoj m-au trimis la şcoala de agitaţie şi propagandă, cunoştinţe generale dar foarte bune şi la timp sau, mă rog, eu am ... şi acolo erau numai ofiţeri, comandaţi, profesori pedanţi, puşi la punct şi, domne’, te făcea om, domne’! Un singur exemplu, unul dintre ei ne-a ţinut odată o lecţie de frontieră ... şi zice „când ieşiţi afară înarmaţi cu trei arme în spate şi vă mângâie obrazul vântul de iarnă nu simţiţi că trăiţi şi sunteţi cineva în lumea asta să apăraţi o ţară? Cât o să doriţi voi când o să fiţi la vatră să mai fiţi în acel punct cu acea adiere de vânt de iarnă şi de viscol!” Deci nişte ... deci, domne’, te făcea om, domne’! aţi înţeles... „când ieşiţi afară şi încărcaţi armele şi auziţi cucul cum cântă şi voi plecaţi să controlaţi această pajişte a ţării, de ce nu simţiţi că trăiţi să fiţi mândri de voi înşişi? Să ştiţi că o să va fie răscumpărată munca în viaţa voastră dar voi nu ştiţi acuma.” Şi nu-i aşa?

Din cum povestiţi dumneavoastră pare o şcoală de poezie mai mult. Unde era agitaţia în toată treaba asta?

Agitaţia era pe direcţie ... canalizare de partid, adică să explici pe linie de partid aceste lucruri. Eu v-am explicat tradus la timpul meu.