Galaţi interbelique

C. are acum 97 de ani şi zilele aceastea citeşte Troica amintirilor de Gh. Jurjea-Negrileşti. Când ai 97 de ani şi mai poţi să citeşti apar provocări la care noi, juniorii, nu ne-am fi gândit. În primul rând că C. nu poate să ţină cartea în mână prea mult timp căci e prea grea pentru ea aşa că improvizează un fel de plan înclinat din cartoane, tăvi sau ce are la îndemână ca să poate ţine cartea într-o poziţie comodă pentru a citi. Apoi, ochelarii nu sunt suficienţi pentru citit şi are şi o lupă care este rotundă şi mărişoară dar tot trebuie să o plimbe de-a şungul paginii să poată urmării rând cu rând ce citeşte...

Revenind, „la fiecare pagină îmi aduc aminte de ceva”, îmi spune, pentru că este născută în Galaţi şi primii douazeci şi un pic de ani, până s-a măritat, i-a petrecut acolo. Despre anii aceea ea are amintiri vii ca despre un paradis rătăcit pe undeva. Mai jos am grupat în câteva paragrafe lucrurile pe care mi l-a spus despre Galaţiul interbelic pe care ea la cunoscut, probabil puţin cam diferit de cum este Galaţiul azi.

Unele lucruri rămân neschimbate... strada Domnească

Frumos oraşul! Şi amintiri … Strada Domnească, strada principal care vine de la Dunăre şi merge până la capătul oraşului aproape de tunelul Barboş tot Domnească se numeşte şi acuma. Deci cât e de veche…lucruri care nu se schimbă, dragă, nu se schimbă!

Sursa foto: http://colorandasfalt.wordpress.com/tag/interbelic/

În Galaţi e liceul Vasile Alecsandri de băieţi care era pe vremea mea, când eram eu acolo. Eu nu am ştiut că liceul Vasile Alecsandri în timpul primului război mondial a fost spital pentru răniţi unde se mai ducea şi regina Maria a noastră în timpul războiului. Ea a fost soră de caritate. Şi e în acelaşi loc, şi acuma, după atâta timp, aceeaşi clădire.

 Sursa foto: http://www.bvau.ro/expozitie/galatiul_vechi/content/F_I_1609_large.html

Galaţi versus Braila

Până la Galaţi veneau vapoarele mari, mari, puteau să meargă, că Dunărea e lată la Galaţi. Începând spre Brăila se mai îngustează. Vapoarele străine, mari, alea de marfă nu puteau să vină toate până la Brăila şi asta îi incomoda pe Brăileni. Erau ciudoşi că vapoarele mari se opreau la Galaţi.

Plimbările de duminică – La Brăila, la Lacul Sărat

Plimbarea noastră să stii că … tatăl meu nu prea făcea vizite în altă parte, adică vreau să spun, viligiatură în oraşe, în altă parte. Nu avea nici timp să facă aşa ceva. Şi plimbarea noastră de duminică, vara, unde … mai aproape? La Brăla, la Lacul Sărat. Tu ai auzit că există la Brăila un lac care există de când era marea pe vremuri până a secat. Şi a rămas un lac foarte sărat. Era aşa de sărat lacul acela că rămânea sarea pe margine alba. Era plaja aia cum era alba … că noi am făcut acolo staţiune balneară şi eu cred că este şi acuma. Adică cu loc de tratament, cu băi, cu tot. Şi ăsta e Lacul Sărat e cam la un kilometru, doi de Brăila, cam aşa ceva. Că se ducea … de la Brăila la Lacul Sărat mergeai cu tramvaiul. Erau tramvaie de vară care erau foarte frumoase, erau fără geamuri. O plăcere!  Plimbarea noastră vara, când mama se ducea mai târziu cu unul din fraţii mei care a avut probleme cu piciorul şi a rămas şchiop. Şi mama se ducea cu el la mare să facă plaje, să facă băi de nămol la Techirghiol. Deci ei de nevoie se duceau la Techirghiol vara, altfel nu făceau voiajuri ei.

Dar plimbarea noastră era la Brăila. Luam vaporul de lângă noi de acolo, gara fluviala lângă noi acolo era. Gara fluvială era foarte frumoasă, impozantă, făcută de inginerul Saligni. La fel ca şi podul de peste Dunăre către Constanţa. 

Sursa foto: http://www.bvau.ro/expozitie/galatiul_vechi/content/F_II_180_large.html

Şi luam vaporul de acolo şi mergeam cu el pâna la Brăila. Ajungeam la Brăila, ne plimbam puţin prin grădina publică şi plecam să luăm tramvaiul şi plecam la Lacul Sărat. Stăteam acolo până seara, la restaurante, ne plimbam pe acolo, la lac. Plajă şi baie nu făceam niciodată dar vedeam pe alţii, plin acolo! Veneau alţii cu bilete la staţiune. Asta era înainte de a mă mărita. Asta era plimbarea noastră.

 

Plimbările de duminică – la Măcin după pastrama cea grozavă de la turci

Sau mai mergeam la Măcin, unde erau majoritatea turci acolo şi vizitam geamia, ce mai era pe acolo. Treceam Dunărea şi cu bacul şi cu barcagii particulari. Apropo, mi-a rămas o amintire de acolo, ne spusese cineva pe vapor că există pastramă bună la Măcin, la turcii ăia pe acolo. Am şi o fotografie cu tata şi cu fraţii mei la Măcin. Îmi şi aduc aminte cum eram îmbrăcată. Aveam o fustă neagră, o bluziţă roz şi pe cap aveam o bască de janil, era un fir franţuzesc flauşat şi mătăsos. Parcă era de mătase făcută mai groasă aşa.

Şi ne duceam noi la Măcin, hai să căutăm unde este cel cu pastrama grozavă. Am mâncat noi pe acolo prin cârciumi turceşti pe acolo. Şi l-am găsit şi pe acela, am întrebat unde este pastrama şi un turc ne-a îndreptat unde să mergem. Şi într-adevăr am găsit pastrama. Măi şi am venit cu ea acasă seara şi i-am spus mamei, că mama nu mergea cu mine că avea pe fratele meu acela mai mic bolnav cu piciorul şi mă duceam cu tata şi cu fraţii mei. Şi îi spun mamei că am auzit că e o pastramă ... şi în adevar, dragă, o pastramă! Aveau o specialitate a lor turcii ăştia de făceau pastrama asta. În primul rând că nu o făcea din oaie bătrână, o făcea din miel, pastramă de miel. Când a pus-o la grătar, un deliciu! Nici sărată, că pastrama de oaie e foarte sărată şi la grătar se mănâncă, numai la grătar. Asta era cât trebuie, era sărăţică dar nu aşa potol.

La Măcin erau turci cu bragă, asta aveau turcii. Faceau ei bragă într-un fel de butoiaşe de ale noastre, cofă. Bragă, dulciuri, sarailie, cataifuri, fel de fel. Ieşeau aşa cu taraba, cu o tavă legată de gât ... „Plăcinte! Plăcinte!”

În chioşcul din grădină cu patefonul

Mama când pleca mă lăsa pe mine cu băieţii. Trebuia să le fac să mănânce. Erau şi ei tineri 17 - 18 ani, ca băieţii, cu chitară, cu table. Şi la noi acasă era un chioşc acolo stăteam vara, noi nu şedeam în casă niciodată. Toată vara stăteam în chioşc acolo. Era un chioşc destul de mare, o masă mare, încăpeam toţi. Ziua mâncam, dupa amiaza jucam cărţi sau eu lucram ceva şi băieţii jucau cărţi sau şi eu cu ei, table ... Băteau zarurile alea... toată vara acolo. Şi puneam câteun patefon să cânte lângă noi. Aveam întotdeauna, tata săracu, dumnezeu să îl ierte, cum ieşea un cântec nou noi eram după el: „Tata, hai că a apărut cutare, un tango frumos”. Şi asta era distracţia noastră, patefonul era totul. Patefonul cânta, zarurile ţac, ţac, ţac, până ne culcam. Nu mai vorbesc de ţânţari, că ne înebuneau noaptea. Acolo lângă Dunăre sunt ţânţari mulţi. Şi aprindeam câteo cârpă o puneam acolo şi îi mai gonea dar veneau la lumina electrică. Câteodată băieţii mai plecau iar eu rămâneam cu mama sau cu tata sau singură.

Când era mama şi tata la mare iar băieţii plecau pe colo, pe colo, eu rămâneam singură în chioşcul acela. Şi stăteam acolo. Mai citeam ceva, mai lucram ceva, un croşet ceva, până veneau ei. Dacă îi vedeam că nu vin ... ei ştiau unde e cheia la poartă, mă închideam cu cheia în camera mea şi nici nu ştiam când vin. Le spuneam câteodată, veniţi şi voi mai devreme că mi-e urât singură aicea. Linişte era, auzeam câteun câine hămăind pe la vecini. Şi mai era ceva, înainte erau ăştia, noi le ziceam gardişti, păzitorii ăia care umblă noaptea şi păzesc. De fapt era, vardist, nu gardist. Ăia când era linişte mai auzeai un fluierat din ăla... Ei între ei se chemau şi trăgeau câteun fluier şi auzeai altul mai departe fluierând. În rest linişte. Câteodată veneau fraţii mei acolo cu alţi colegi şi jucau table acolo. Ziua puneam patefonul dar noaptea când eram singură nu puneam patefonul. Să aud ce se întâmplă, îmi era frică câteodată.

Câteva date despre Galaţi în perioada interbelică

Pe vremea acea, Galaţi era reşedinţa unui judeţ relative mic, Covurlui, parte a unei alte organizări administrative a României despre care am menţionat şi când am povestit câteceva despre Huşi.

Recensământul din 1930, înregistrase o populaţie de peste 200 de mii de locuitori în judeţul Covurlui si puţin peste 100 de mii de locuitori în oraşul Galaţi. Port şi centru comercial important, Galaţi era un oraş plin de viaţă.

Aici câteva colecţii de fotografii din Galaţiul acelor ani:

Album foto 1

Albumfoto 2