Dacă nu ai completat chestionarul încă şi nu cunoşti imaginile cu cele două păsări ce urmeaza imediat după acest paragraf, poţi încă să completezi chestionarul. Deschide "Testul cu păsăroi" chiar acum, fără să te uiţi mai jos. Satisfacţia e garantată căci imediat ce bifezi răspunsul la cele două întrebări (şi poate adaugi şi ceva sugestii la rubrica corespunzătoare) poţi vedea centralizarea răspunsurilor în rândurile de mai jos şi poţi vedea cum te descurci cu evaluarea păsăroilor. Deci completează întâi chestionarul și poți reveni apoi la acest articol.
Un păsăroi |
Alt păsăroi |
Iată în continuare și imaginile cu păsări însoțite și de cuvinte care intenționează să clarifice pentru vorbitorii de limba română care a fost intenția artistului cu acele pasari.
Un păsăroi - Păsărele |
Alt păsăroi - Păsăroi |
În ce priveste raspunsurile, din totalul celor 45 de persoane (mă înclin recunoascătoare) care au avut bunăvoința să răspundă la chestionar, aproximativ două treimi au apreaciat ”corect” răspunsul. Adică intenția autorului desenelor (care a reprezentat printr-o anumită pasăre intrarea la toaleta pentru femei și printr-o altă pasere intrarea la toaleta pentru bărbați) a putut fi citită de o mare parte dintre respondenți. Dacă ne uităm la partea goală a paharului putem spune și că aproximativ 30% dintre respondenți ar fi intrat în toaleta "greșită". Mai multe persoane mi-au sugerat ambiguitatea simbolurilor. Trei persoane au selectat pentru ambele imagini răspunsul "consider ca este toaleta pentru barbati", alții mi-au spus ca nu pot raspunde căci în viziunea lor niciuna dintre cele două păsări nu indica clar nici o toaleta pentru femei, nici o toaleta pentru bărbați.
Centralizarea răspunsurilor la întrebarea despre ”un păsăroi„ |
Centralizarea răspunsurilor la întrebarea despre ”alt păsăroi„ |
O persoana care a avut bunăvoința mai mult decât să răspundă la micul chestionar, o persoană care a trimis mai departe testul, a primit niște reacții cel putin interesante: cineva i-a spus că e o persoană dubioasa, altcineva a cerut multe date lamuritoare încercând să înțeleaga sensul ascuns al "testului cu păsăroii".
Probabil trebuie să revin cu explorarea trimițând chestionarul persoanelor nevorbitoare de limba română pentru a testa universalitatea simbolurilor cu păsăroi. Rămână deschisă ideea.
În concluzie, păsăoii aceștia și proiecțiile despre ele lansează mai degrabă întrebari decât răspunsuri despre prezența păsărilor în viața oamenilor, cum ar fi:
- de ce au copii păsări în loc de sex?
- ce din ipostaza unui om care merge la toaletă îl aseamănă cu o pasăre?
- ar fi o toaletă uni-sex și fără păsări un capăt de țară?
- ce pățești dacă intri în toaleta cu păsăroiul greșit?
Poate ca modul de simbolizare al celor doua pasari nu reușește să adreseze prea bine stereotipurile de gen din perceptia colectiva; poate ca respondentii au raspuns în spirit ludic, neanalizând cu cea mai mare atenție imaginile cu păsări; poate că nu toți sunt familiarizați cu aceleași stereotipuri despre oameni și păsări; poate nu toată lumea a văzut filmul lui Hitchcock; poate e valabil câte puțin din toate acestea. Poate că simbolizările despre lume și viață ne ajută să avem modele comune de înțelegere a acestora și, în exact același timp, ne despart de cei care sunt atat de "proști" încât nu văd lucrurile exact ca noi: "ce e așa de greu de înțeles? Păsăroiul cu creasta mai mare e un cocoșel, deci este pentru bărbați și doar bărbații intră acolo!"