Madame, pocker si cartofori

Dacă aveţi bunici, mătuşi, mame, cunoştinţe femei care au avut momente în viaţa lor când au stat acasă fie să crească copii, fie pentru ca aveam vreo ocupaţie liberală şi îşi făceau programul după cum doreau mai verificaţi încă dată dacă în programul lor erau şi alte lucruri în afară de activitatile traditional alocate lor, inclusiv elaborarea de divine dulceţuri de trandafiri şi vişine, croitorie şi mileuri. S-ar putea să aflaţi lucruri interesante.
Am stat de vorbă cu un personaj fabulos, o doamnă respectabilă care prin anii ’50 juca un conspirativ pocker cu prietenele ei, toate madame respectabile. Tradiţia era moştenită din familie, tatăl ei a făcut tot felul de lucruri în perioada interbelică în curtea de Argeş unde era negustor, asesor (un fel de jurat) dar şi cartofor. În fotografie apare interlocutoarea mea alături de tatăl ei şi mai jos câteva fragmente din partidele de pocker pe care le făcea cu prietenele ei, madamele.

… Când nu e cârpa la geam să ştii că nu pot veni ... [râde] Era o zi anumită pe săptămână, de două ori mă duceam la pocker. Şi zicea madam Juglea „n-ai şi tu unde să îl laşi pe ăsta, pe Doru, că mi-a răscolit tot!”. Doru avea vreo doi ani şi răscolea prin toate sertarele. Şi eu jucam şi madam Juglea după el... „n-ai şi tu unde să îl laşi?”. „Las’, dragă, vin la cărţi cu el!”. Unde să îl las, să îl las singur încuiat în casă!? Madam Con zice „L-aş lua eu să îl duc sus dar şi la mine tot aceleaşi nebunii face cum face şi la voi ... şi când vine Rica de la servici, ce crezi că îi convine să vadă deranj!?”. Era problemă de Doru că o deranja cu mişcarea. Ce era să facă copilul! Şedea sub masă şi ne dezlega, desfăcea pe la papuci şi eu preferam treaba asta ca să nu umble el pe la noptiere, pe la sertare. Erau probleme...
Jucam uneori şi pe bani dar uneori jucam de plăcere, pe boabe de fasole. Da. Da', madam Juglea zicea „Hai, dragă, pe bani! Dacă jucăm, pe 50 de bani, puţin, ne interesează, pe boabe de fasole ce te interesează!?” Şi jucam şi pe bani. Jucam uneori şi cu Aurel [soţul] împreună, duminica de exemplu. Ori veneau ei la noi, ori ne duceam noi la ei şi câteva ore jucam ... Şi acum parcă îmi mai stă în minte când ieşeau aşii. Când ieşeau aşii era, pffff! Dar nu mai ştiu cum se numeau era de popi, nu mai ştiu ...

Puteai să ai perechi, careu...

... Careu... dar când ieşeau patru aşi cum se numea?

Careu de aşi...

Careu de popi, da, da. Sau când ieşeau trei şi doi de un fel.

Era full.

Aşa, da, da uite că mi-ai adus aminte... Îmi plăceau toate lucrurile rele! [râde]

De ce erau rău, vă distraţi şi voi. Ce e rău în asta?

... şi la noi acasă se jucau cărţi. Tatăl meu era cartofor, nu era bine dar nu mai stau eu să îl judec.

A câstigat ceva dar a şi pierdut...

A pierdut bolovanii. Erau în faţa casei, adusese bolovanii de la râu şi cărămizile şi alea le-a jucat, a pierdut casa. Casa noastră, ar fi trebuit sa avem o casă frumoasă nu de paiantă şi să rămânem în aia. Asta e rău, nu e bun jocul de cărţi. El juca la cafenea, ce să mai spun... Bine că el era şi asesor, era cineva în Argeş.