Aceasta este probabil ultima fotografie din lume a lui Costel. Aici este fotografiat alături de una dintre fiicele lui care are azi peste 90 de ani. La îndemnul meu, ea a căutat prin amintiri şi mi-a povestit despre tatăl ei şi despre personajele pe care acesta le-a întâlnit în timp ce îşi petrecea viaţa între Curtea de Arges şi Piteşti.
Undeva în Curtea de Argeş trăia către sfarşit de secol XIX un avocat, P.C., om cu stare, căsătorit cu o femeie foarte frumoasă. Oameni cu gospodărie mare fiind, aveau diverse ajutoare în casă între care şi o servitoare, o fată frumoasă dintr-un sat de lângă Curtea de Argeş. Sotia lui P.C. s-a îmbolnăvit destul de rău şi nu părea că se mai face bine. În acest timp, frumoasa servitoare aduce pe lume un băieţel la care contribuise şi domnul avocat. Cum situaţia era destul de încurcată, servitoarea nu putea păstra copilul şi hotărăşte să îl dea de suflet lăptăresei Maria, aceasta nu avea copii şi insistă că poate creşte ea copilul împreună cu soţul ei. Ceea ce au şi facut, deşi nu l-au adoptat niciodată. Costel a fost crescut de această familie de oameni gospodari din Curtea de Argeş păstrând legatura cu parinţii naturali.
După ce soţia avocatului a murit, Costel a căpătat alţi trei fraţi care au avut o soartă din ce în ce mai bună, ultimii doi fiind trimişi la şcoală pentru a urma profesia tatalul şi devenind şi ei avocaţi la Piteşti. Fraţii lui avocaţi au fost destul de activi în perioada interbelică sprijinind naşterea omului nou (cel verde, nu cel rosu) şi fiind activi chiar şi după instaurarea comunismului participând la un complot prin care se dorea readucerea Regelui Mihai şi a Monarhiei în România. Dar asta e altă poveste...
Ocupațiile lui Costel (de produs venituri și de petrecut timpul)
sau
Cum se îmbină carmangeria și cartoforia cu statutul de asesor
Costel a făcut ceva carte (i-a plăcut întotdeauna sa citeasca si "era cam boieros", era printre puținii din mahala care aveau cărți) iar părintii lui adoptivi s-au preocupat ca acesta să învețe o meserie. Așa se face că fiul lor ajunge carmanger. Costel lucra în piața din Curtea de Argeș. Piețele aveau pe atunci "boxe" pentru vanzarea diferitelor produse. Pentru ocuparea unei boxe aveau loc licitații iar Costel a reușit să își păstreze boxa de fiecare dată (pentru că avea cu ce să plătească), așa că a ajuns carmanger cunoscut în târg. Veneau doamnele locale la el (sau trimeteau "fetele in casa" la piață cu biletul) iar el le întreba ce vor să gătească și le pregătea exact carnea de care aveau nevoie. "Se lua cu kilogramele, nu ca acum. Una era daca vroiai sa faci tocana, alta daca vroiai sa faci friptura..."
Costel a reusit de asemenea sa fie ales asesor la tribunalul de la Ploiesti, era unul dintre cei patru asesori ai judetului în perioad interbelică. (mai jos mai multe detalii despre aceasta institutie in sistemul juridic romanesc). E posibil ca afilierea cu domeniul juridic a tatălui natural și a fraților lui să fi contribuit la aceast lucru dar și faptul că era negustor.
Și peste toate acestea, Costel era un pasionat cartofor. Petrecea seri pasionale la jocuri de carti unde câștiga dar mai ales a avut câteva episoade de pierderi dramatice, cel mai mult a pierdut odată toate materialele pe care tocmai le aduseseră să își construiască o casă nouă (aceasta s-a întâmplat când era deja casatorit si cu copii).
Cum s-a casatorit Costel
"...Țața Marghioala (îi ziceam noi țață dar ea era o doamnă) era căsătorită în Argeș cu un impiegat de gară (cel care face cu fanionul și dă drumul la tren). A rezultat din căsătoria lor trei băieți și o fată, toți erau ofițeri. Și pentru că avea băieții ofițeri (un băiat era aviator că se plimba pe deasupra Argeșului și lăsa câteun pachet la maicăsa), întotdeauna avea măcar un soldat în curte, ajutor la ofițer. Soldații făceau treaba prin curte, pe acolo, dar ajutor în casă nu avea pe nimeni și așa a luat-o pe Lina la ea. Și Doamna mergea cu Lina la piață și a zis (acum ajusese fată de vreo 18 ani, trecuse vreo doi trei ani de când a adus-o la Argeș și învățase și ea rostul):
- Uite, aici, la măcelarul ăsta să vii tu să cumperi!...Domnu' Costel, eu nu mai vin să cumpăr, dar trimet pe fată la dumneata...
- Doamnă, mie să îmi spuneți ce gătiți, că eu știu ce carne să vă dau, dacă faceți o supă, dacă faceți o friptură, dacă faceți un ghiveci. Mie îmi trimiteți un bilet cu ce gătiți ...
Și o trimitetea pe Lina cu biletul. Și tot așa cu bilețelele a pus Costel ochii pe Lina, că era frumoasă și i-a zis că o vrea de nevastă și ea a zis că să o întrebe pe mama, pe mama mare, așa erau timpurile. Și a întrebat-o și maică-sa a zis ”Nu, mamă, eu te mărit aicea în sat!”, cu toate că avea 12 copii. Și tăticu s-a dus după Lina, s-a interesat unde este și s-a dus după ea. Și se plimba prin fața casei. Toată familia era la câmp și pe Lina o trimisese acasă să facă mâncare și îl vede pe Costel:
- Am venit să te iau!
- Cum?! Eu am pus de mămăligă, de ciorbă...
- Haide îmbracă-te repede, las-o de mămăligă...
...Și ea era îndrăgostită dar se temea de mama mare. Ia totuși apa de mămăligă, a pus-o în albie, s-a spălat și ea, și-a pus în bocceluță niște boarfe și a plecat.
Între timp au venit ăia la masă și mama plecase cu tăticu. De la ea din sat până la Merișani, la gară, erau 5 kilometri. O vecină se uita după geam, ...vezi că femeile sunt curioase, și când mama mare o căuta pe Lina o întreabă pe vecină:
- N-ai văzut-o pe Lina?
- Ehee, o fi la gară!
- Păi de ce?
- Păi a venit unu' înalt și se plimba pe aicea și până la urmă a luat-o că am văzut-o cu bocceluța.
Și acuma e frumusețea la ce îți spun, comedia mare...Mama mare fuge după ea la gară. Și ei se duseseră mai înainte dar mai era puțin până să plece trenul iar asta, mama mare, a tot fugit. Și când să se urce ei în tren, se urcă întâi Costel și apoi vroia să o urce și pe Lina. Și îi ajunge mama mare din urmă, şi Costel o trăgea pe Lina de o mână și maică-sa de o mână. Până la urmă a venit ăla cu fanionul și i-a zis ”Stai femeie că pleacă trenul!” și așa a plecat și s-a căsătorit.”
Costel a reusit de asemenea sa fie ales asesor la tribunalul de la Ploiesti, era unul dintre cei patru asesori ai judetului în perioad interbelică. (mai jos mai multe detalii despre aceasta institutie in sistemul juridic romanesc). E posibil ca afilierea cu domeniul juridic a tatălui natural și a fraților lui să fi contribuit la aceast lucru dar și faptul că era negustor.
Și peste toate acestea, Costel era un pasionat cartofor. Petrecea seri pasionale la jocuri de carti unde câștiga dar mai ales a avut câteva episoade de pierderi dramatice, cel mai mult a pierdut odată toate materialele pe care tocmai le aduseseră să își construiască o casă nouă (aceasta s-a întâmplat când era deja casatorit si cu copii).
Cum s-a casatorit Costel
"...Țața Marghioala (îi ziceam noi țață dar ea era o doamnă) era căsătorită în Argeș cu un impiegat de gară (cel care face cu fanionul și dă drumul la tren). A rezultat din căsătoria lor trei băieți și o fată, toți erau ofițeri. Și pentru că avea băieții ofițeri (un băiat era aviator că se plimba pe deasupra Argeșului și lăsa câteun pachet la maicăsa), întotdeauna avea măcar un soldat în curte, ajutor la ofițer. Soldații făceau treaba prin curte, pe acolo, dar ajutor în casă nu avea pe nimeni și așa a luat-o pe Lina la ea. Și Doamna mergea cu Lina la piață și a zis (acum ajusese fată de vreo 18 ani, trecuse vreo doi trei ani de când a adus-o la Argeș și învățase și ea rostul):
- Uite, aici, la măcelarul ăsta să vii tu să cumperi!...Domnu' Costel, eu nu mai vin să cumpăr, dar trimet pe fată la dumneata...
- Doamnă, mie să îmi spuneți ce gătiți, că eu știu ce carne să vă dau, dacă faceți o supă, dacă faceți o friptură, dacă faceți un ghiveci. Mie îmi trimiteți un bilet cu ce gătiți ...
Și o trimitetea pe Lina cu biletul. Și tot așa cu bilețelele a pus Costel ochii pe Lina, că era frumoasă și i-a zis că o vrea de nevastă și ea a zis că să o întrebe pe mama, pe mama mare, așa erau timpurile. Și a întrebat-o și maică-sa a zis ”Nu, mamă, eu te mărit aicea în sat!”, cu toate că avea 12 copii. Și tăticu s-a dus după Lina, s-a interesat unde este și s-a dus după ea. Și se plimba prin fața casei. Toată familia era la câmp și pe Lina o trimisese acasă să facă mâncare și îl vede pe Costel:
- Am venit să te iau!
- Cum?! Eu am pus de mămăligă, de ciorbă...
- Haide îmbracă-te repede, las-o de mămăligă...
...Și ea era îndrăgostită dar se temea de mama mare. Ia totuși apa de mămăligă, a pus-o în albie, s-a spălat și ea, și-a pus în bocceluță niște boarfe și a plecat.
Între timp au venit ăia la masă și mama plecase cu tăticu. De la ea din sat până la Merișani, la gară, erau 5 kilometri. O vecină se uita după geam, ...vezi că femeile sunt curioase, și când mama mare o căuta pe Lina o întreabă pe vecină:
- N-ai văzut-o pe Lina?
- Ehee, o fi la gară!
- Păi de ce?
- Păi a venit unu' înalt și se plimba pe aicea și până la urmă a luat-o că am văzut-o cu bocceluța.
Și acuma e frumusețea la ce îți spun, comedia mare...Mama mare fuge după ea la gară. Și ei se duseseră mai înainte dar mai era puțin până să plece trenul iar asta, mama mare, a tot fugit. Și când să se urce ei în tren, se urcă întâi Costel și apoi vroia să o urce și pe Lina. Și îi ajunge mama mare din urmă, şi Costel o trăgea pe Lina de o mână și maică-sa de o mână. Până la urmă a venit ăla cu fanionul și i-a zis ”Stai femeie că pleacă trenul!” și așa a plecat și s-a căsătorit.”
Copii şi instituţia uceniciei pentru meserii
Lina şi Costel au avut şase copii, şi pentru că nu aveau cine ştie ce pământ şi pentru că Lina nu vroia "să îi bată vântul în fund pe brazdă" pe copii ei a ţinut musai ca ei să înveţe carte şi să înveţe o meserie. Aşa că, de cele mai multe ori seara, la masa mare de lemn din bucătărie toţi copii erau înşiraţi făcându-şi temele în timp ce Lina termina de gătit cina. Din când în când trecea pe la masă şi se uita peste caietele copiilor şi le zicea "mai verifică odată că ai greşit! şi tu ai greşit, vezi cu atenţie! dacă îţi zic eu unde e greşala nu mai înveţi niciodată". Târziu au aflat copii că mama lor nu ştia să scrie şi să citească...
Când unul dintre copii împlinea 10-12 ani, Lina şi Costel se sfătuiau la ce meserie să îl dea la vreun atelier la oraş. Lui Costel îi revenea sarcina ca în drumurile lui prin Piteşti să vorbească cu meşterii pe la ateliere şi să aranjeze pentru fiecare dintre copii să fie trimis ca ucenic. Socoteala de acasă nu se potrivea mereu cu cea de la târg, astfel că, atelierul la care era distribuit fiecare copil nu era neapărat în funcţie de meseria pe care o stabiliseră de acasă părinţii, ci în funcţie de meşterul pe care îl găseau care era dispus să ia ucenic, în momentul respectiv, şi care oferea nişte condiţii decente pentru copii. Iniţial părinţii plăteau pentru întreţinerea copilului ucenic la meşter, ulterior, dacă copilul era harnic şi dacă meşterul era generos putea ajunge destul de repede să câştige bani. Copii se mutau practic câţiva ani la meşterul respectiv, primind din când în când vizita în special a tatălui care avea treabă la Piteşti.
Fiica lui Costel din fotografia de mai sus, Elena, la vârsta de 12 ani a intrat ucenic la atelierul unui blănar din Piteşti. Meşterul respectiv avea şi el o fetiţă. Elena, când nu lucra şi lucra destul de mult, petrecea timpul cu această fetiţă. Mai cu seamă era curioasă de cărţile ei şi de ce învăţa aceasta la şcoală. Ar cam fi vrut şi ea să meargă mai mult la şcoală dar peste vârsta de 12 ani nu a mai mers. În final a învăţat blănărie treabă care i-a prins destul de bine ulterior. Iniţial a ajuns să aibă propriul atelier la Bucureşti, undeva la piaţa Buzeşti. Mai apoi, după venirea comuniştilor, a pierdut atelierul dar a continuat să lucreze de acasă ceea ce i-a permis destul de multă independenţă.
Asesor în sistemul juridic românesc
Prima consemnare cu privire la asesori în justiția românească poate fi găsită în Regulamentele Organice (1831 - 1832), Divanurile judecătorești și Tribunalele apelative de comerț aveau în componența lor pe lângă președinte și procurori și asesori. Asesorii erau alesi de Domn iar competența acestora era de a judeca ”apelurile declarate în contra hotărârilor civile și comerciale pronunțate de tribunalele de ținut din jurisdicția sa, spre deosebire de divanele muntene, care judecau și apelurile penale” (pg. 101, referința2).
Ulterior, Constituția din 1923, reglementează funcționarea Curților cu jurați în componenţa cărora intrau şi asesorii. Acestea funcționau pe lângă fiecare tribunal și judecau cazuri criminale, delicte politice și de presă, cu exceptia cazurilor menționate în Constituțe la articolul 26. Asesorii erau trași la sorți de către președintele Tribunalului.
Art. 26 din Constituţia din 1923: “Delictele de presă se judecă de juraţi afară de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:
a) Delictele ce s-ar omite împotriva Suveranilor ţării, Principelui Moştenitor, membrilor Familiei Regale şi Dinastiei Şefilor Statelor Străine şi reprezentanţilor lor;
b) Îndemnurile directe la omor şi rebeliune în cazurile când nu au fost urmate se execuţiune;
c) Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici oricari ar fi, atinşi în vieaţa lor particulară sau în cinstea lor personală”.
Vremurile comuniste aduc instituția asesorilor populari. Asesorii populari intră în componența Curțile de Apel și sunt prezenți în toate instanțele penale. ”Instantele, cu exceptia Curtii Supreme, judeca cu asesorii populari.” (art. 5, Decret 132/1949). Marea Adunare Națională era cea care desemna acești asesori populari, de la abrogarea Constituţie din 1923, în 1947 şi până la noua Constituţie din 1948. a
LEGE nr.58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecatorească duce completari cu privire la asesorii populari, care sunt instanţle pe lângă care funcţioneayă aceştia şi cine poate fi asesor popular. "Asesor popular poate fi orice persoana care este cetatean roman, are virsta de 23 ani impliniti, nu a fost condamnat penal, are capacitatea de exercitiu, este absolvent al scolii generale si se bucura de o reputatie nestirbita."(art. 67, Legea nr. 58 din 26 decembrie 1968).
Referințe
Lina şi Costel au avut şase copii, şi pentru că nu aveau cine ştie ce pământ şi pentru că Lina nu vroia "să îi bată vântul în fund pe brazdă" pe copii ei a ţinut musai ca ei să înveţe carte şi să înveţe o meserie. Aşa că, de cele mai multe ori seara, la masa mare de lemn din bucătărie toţi copii erau înşiraţi făcându-şi temele în timp ce Lina termina de gătit cina. Din când în când trecea pe la masă şi se uita peste caietele copiilor şi le zicea "mai verifică odată că ai greşit! şi tu ai greşit, vezi cu atenţie! dacă îţi zic eu unde e greşala nu mai înveţi niciodată". Târziu au aflat copii că mama lor nu ştia să scrie şi să citească...
Când unul dintre copii împlinea 10-12 ani, Lina şi Costel se sfătuiau la ce meserie să îl dea la vreun atelier la oraş. Lui Costel îi revenea sarcina ca în drumurile lui prin Piteşti să vorbească cu meşterii pe la ateliere şi să aranjeze pentru fiecare dintre copii să fie trimis ca ucenic. Socoteala de acasă nu se potrivea mereu cu cea de la târg, astfel că, atelierul la care era distribuit fiecare copil nu era neapărat în funcţie de meseria pe care o stabiliseră de acasă părinţii, ci în funcţie de meşterul pe care îl găseau care era dispus să ia ucenic, în momentul respectiv, şi care oferea nişte condiţii decente pentru copii. Iniţial părinţii plăteau pentru întreţinerea copilului ucenic la meşter, ulterior, dacă copilul era harnic şi dacă meşterul era generos putea ajunge destul de repede să câştige bani. Copii se mutau practic câţiva ani la meşterul respectiv, primind din când în când vizita în special a tatălui care avea treabă la Piteşti.
Fiica lui Costel din fotografia de mai sus, Elena, la vârsta de 12 ani a intrat ucenic la atelierul unui blănar din Piteşti. Meşterul respectiv avea şi el o fetiţă. Elena, când nu lucra şi lucra destul de mult, petrecea timpul cu această fetiţă. Mai cu seamă era curioasă de cărţile ei şi de ce învăţa aceasta la şcoală. Ar cam fi vrut şi ea să meargă mai mult la şcoală dar peste vârsta de 12 ani nu a mai mers. În final a învăţat blănărie treabă care i-a prins destul de bine ulterior. Iniţial a ajuns să aibă propriul atelier la Bucureşti, undeva la piaţa Buzeşti. Mai apoi, după venirea comuniştilor, a pierdut atelierul dar a continuat să lucreze de acasă ceea ce i-a permis destul de multă independenţă.
Asesor în sistemul juridic românesc
Prima consemnare cu privire la asesori în justiția românească poate fi găsită în Regulamentele Organice (1831 - 1832), Divanurile judecătorești și Tribunalele apelative de comerț aveau în componența lor pe lângă președinte și procurori și asesori. Asesorii erau alesi de Domn iar competența acestora era de a judeca ”apelurile declarate în contra hotărârilor civile și comerciale pronunțate de tribunalele de ținut din jurisdicția sa, spre deosebire de divanele muntene, care judecau și apelurile penale” (pg. 101, referința2).
Ulterior, Constituția din 1923, reglementează funcționarea Curților cu jurați în componenţa cărora intrau şi asesorii. Acestea funcționau pe lângă fiecare tribunal și judecau cazuri criminale, delicte politice și de presă, cu exceptia cazurilor menționate în Constituțe la articolul 26. Asesorii erau trași la sorți de către președintele Tribunalului.
Art. 26 din Constituţia din 1923: “Delictele de presă se judecă de juraţi afară de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:
a) Delictele ce s-ar omite împotriva Suveranilor ţării, Principelui Moştenitor, membrilor Familiei Regale şi Dinastiei Şefilor Statelor Străine şi reprezentanţilor lor;
b) Îndemnurile directe la omor şi rebeliune în cazurile când nu au fost urmate se execuţiune;
c) Calomniile, injuriile, difamaţiile aduse particularilor sau funcţionarilor publici oricari ar fi, atinşi în vieaţa lor particulară sau în cinstea lor personală”.
Vremurile comuniste aduc instituția asesorilor populari. Asesorii populari intră în componența Curțile de Apel și sunt prezenți în toate instanțele penale. ”Instantele, cu exceptia Curtii Supreme, judeca cu asesorii populari.” (art. 5, Decret 132/1949). Marea Adunare Națională era cea care desemna acești asesori populari, de la abrogarea Constituţie din 1923, în 1947 şi până la noua Constituţie din 1948. a
LEGE nr.58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecatorească duce completari cu privire la asesorii populari, care sunt instanţle pe lângă care funcţioneayă aceştia şi cine poate fi asesor popular. "Asesor popular poate fi orice persoana care este cetatean roman, are virsta de 23 ani impliniti, nu a fost condamnat penal, are capacitatea de exercitiu, este absolvent al scolii generale si se bucura de o reputatie nestirbita."(art. 67, Legea nr. 58 din 26 decembrie 1968).
Referințe
- Vasile-Sorin Curpăn, Studii juridice, Bacău, 2008
- Andreea Atanasiu-Croitoru, Modernizarea Justitie in Tarile Romana prin Regulamentele Organice (1831 - 1832), Analele Universității ”Ovidius”-Seria Istorie, Volumul 6, 2009
- Constitutia României 1923
- Decret Nr. 132 din 2 aprilie 1949
- LEGE nr.58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecatorească
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu